Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Femeia lunii: Ana Maria Branza

Femeia lunii: Ana Maria Branza

Nu m-am hotarat daca Ana Maria Branza e o tipa baietoasa de 27 de ani si 1,75 m sau o tanara doamna eleganta in purtare, cu o alura atletica.

Prima varianta este a ei, a doua a fost prima mea impresie cand am intalnit-o. In orice versiune, disciplina stricta de zi cu zi se vede dupa cum vorbeste.

Bine, pun pariu ca la majoritatea intrebarilor de pe lista mea a raspuns si multor altor jurnalisti. Dar n-o destabilizezi deloc nici in discutii ad-hoc, langa plansa de antrenament, gata sa-si puna casca pe cap pentru o demonstratie pentru profanii de noi (eu si fotograful) care au vazut o confruntare de spada doar la televizor. Pentru un jurnalist, sursele ca Ana Maria Branza sunt ideale: stiu ce au de spus si o fac in cuvinte putine si cuprinzatoare. Cred ca fata asta si-a modelat discursul dupa schemele ei de lupta.

Mai bataioasa decat fratele ei

Nici nu s-a asezat bine pe scaun, ca mi-a si dat o mostra de sinceritate: „Urasc revista FEMEIA., pentru ca maica-mea era obsedata pe vremuri de retetele din ea si avea tendinta sa experimenteze in bucatarie. Nu respecta reteta si iesea un fiasco total!“ Repriza asta de ras a sters cu totul stanjeneala primelor momente impreuna, iar pentru Ana, a facut o trecere lina catre povestea despre inceputurile ei intrale sportului.

„Parintii mei si-au dorit sa fie sportivi de performanta, dar famiile lor si vremurile nu le-au permis si cred ca toata frustrarea asta s-a rasfrant asupra mea si a fratelui meu. Am inceput cu tenisul de camp, pentru ca terenul era la doua strazi de casa si puteam merge singura la antrenamente, aveam doar noua ani.

Fiind singura stangace din grupa, a fost foarte greu, antrenorul trebuia sa petreaca timp suplimentar cu mine ca sa-mi explice lucruri pe care nu le intelegeam. Am renuntat dupa un an, pentru ca nu pricepeam ce farmec are sportul asta, doar sa lovesc mingea de un perete. Eu eram mai baietoasa decat fratele meu si, intr-o zi, le-a propus alor mei sa ma duca la sala de scrima. Habar n-aveam ce e aia! Prinsesem din zbor ce discutau ai mei – ca se bat unii cu sabii – si mi-am zis: «Daca-i cu bataie, acolo e de mine!» Am intrat in sala de scrima de la Clubul Steaua si am si acum imaginea aceea in minte: o sala imensa (acum, mi se pare mica), iar toti copiii – ii vedeam eu copii pe toti, ca, de fapt, era si Laura Badea in sala – erau imbracati in costume albe si se duelau. Atunci, am zis: «Aici e locul meu!» Asa a inceput aventura mea.“

Lupta invers, dar castiga pe drept

In limbajul necunoscatorilor – inclusiv al meu, inainte sa ma lamureasca Ana –, scrima e totuna cu floreta si cu spada si stau in fata unui mare amalgam de notiuni al caror corespondent vizual este o confruntare intre doi „muschetari“ imbracati in alb, dar cu masca pe fata in loc de pana la palarie.

„Scrima este sportul, iar spada, floreta si sabia sunt ramurile sportive. Intre ele, sunt foarte multe diferente: de regulament, de echipament, de arbitraj. Eu, ca spadasina, nu pot sa trag ca o floretista. Dar spada a fost alegerea antrenorului cand m-a inscris tata la scrima: floretistele sunt mai micute de inaltime, iar sabia nu exista ca proba feminina in scrima pe vremea cand am inceput eu, acum 17 ani. Imi place spada pentru ca este mai complexa: se loveste pe toata suprafata corpului, inclusiv brate, picioare, masca. Floretistii si sabrerii spun ca spada este mai usoara, pentru ca ai suprafata mare de lovire. In acelasi timp, si tu oferi o suprafata mare de lovire. Este cea mai complexa dintre toate armele“, spune Ana ca o lectie bine invatata.

Pur si simplu, asta e stilul ei de a vorbi, isi tine tare bine echilibrul in discurs, ca pe plansa. E foarte important echilibrul in sportul asta cu multe miscari de-a-ndoaselea (cu spatele, intrucat, pentru Ana, totul e de-a-ndoaselea, fiindca e stangace), dar nu mai important decat viteza de reactie. „Atat am retinut din toata Facultatea de Educatie Fizica si Sport, ca viteza de reactie e cel mai putin perfectibila, pe cand viteza de repetitie si cea de executie sunt mult mai perfectibile. Dar si indemanarea e importanta. Insa diferenta o face intuitia: trebuie sa prevezi schemele pe care le pregateste adversarul.

Luptam dupa niste reguli, dar si dupa scheme tactice puse la punct inaintea fiecarei confruntari; ne cunoastem adversarul si nu se intampla sa se nasca un nou scrimer in fiecare an, sa ne surprinda. Dar, intotdeauna, daca vii cu ceva nou, ai de castigat. Diferenta intre un campion si restul scrimerilor o fac «floricelele» – asa le spunem noi actiunilor mai fanteziste.“

A treia Olimpiada-i cu noroc

Are 27 de ani impliniti, a trecut deja de varsta la care un luptator de scrima este considerat matur. Totusi, activeaza intr-o ramura sportiva din care, de regula, te retragi la o varsta destul de „inaintata“: in jurul varstei de 35-36 de ani, se agata arma-n cui. A adunat multe medalii, de toate culorile, dar tanjeste dupa una de aur la Campionatul Mondial, proba individuala (are doua doar cu echipa) si, mai ales, dupa cea de la Jocurile Olimpice de la Londra care se apropie vazand cu ochii si simtind cu nervii: „Nu vreau sa pun presiune pe acest subiect. Am mai trecut prin asta de doua ori. Prima data, la Atena, eram un copil, aveam senzatia ca am ajuns acolo din greseala.

Apoi, la Beijing, in 2008, lucrurile s-au schimbat: toate medaliile cucerite pana atunci ma obligau la un rezultat bun. A fost medalia de argint. Acum, toata lumea spera ca acel argint sa fi e schimbat cu aur la Londra. Eu imi doresc cel mai mult acest lucru, pentru asta ma trezesc in fiecare zi. Mai ales ca, de data asta, o sa pot juca la doua capete: si in proba individuala, si in cea pe echipe. Eu am imaginea cu ce se va intampla la Londra. Se spune ca, daca iti setezi o imagine in minte, se va adeveri. Inainte de Beijing, mi-a iesit imaginea: vedeam podiumul, nu stiam sigur unde o sa ma asez pe el. Dar acum o sa-mi fixez imaginea pe prima pozitie.

“Pana acum, toata viata ei s-a invartit in jurul scrimei, iar asta n-o sa se schimbe prea curand. Cele trei colege de echipa sunt maritate si planuiesc sa aiba copii dupa Jocurile Olimpice. „In cazul asta, am spus ca vreau sa fiu matusa care are grija de ei. Eu inca vreau sa raman pe plansa de scrima, acolo mi-e locul momentan. Toata lumea ma intreaba: «Tu cand te mariti?» Iar eu le zic: «Deocamdata nu, ca e plin si la divorturi!»“

Asta e Ana Maria Branza, o „fetita“ baietoasa de 1,75 m, care mai poarta vanatai pe la incheieturi, pe unde a ajuns-o spada adversarului, si care a invatat, de la zece ani, sa se descurce printre straini ca un om mare si a adunat, disciplinata, multe trofee, ca un om strangator. La asa experienta de aur, doar o medalie olimpica i se poate potrivi!

Cele mai importante medalii

Jocuri Olimpice

  • Argint – Beijing 2008 – spada individual

Campionate Mondiale

  • Bronz – Lisabona 2002 – spada individual
  • Aur – Paris 2010 – spada pe echipe

Campionate Europene

  • Aur – Izmir 2006 – spada pe echipe
  • Aur – Kiev 2008 – spada pe echipe
  • Aur – Plovdiv 2009 – spada pe echipe
  • Aur – Sheffield 2011 – spada pe echipe
  • Argint – Kiev 2008 – spada individual
  • Bronz – Sheffield 2011 – spada individual

Cupa Mondiala

  • Aur – etapa Barcelona 2012 – spada individual

 


Lasă un răspuns

Sus