Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Florin Dumitrescu stie reteta succesului

Florin Dumitrescu stie reteta succesului

Florin Dumitrescu

Despre Florin Dumitrescu se spune că, deși foarte tânăr, e talentat și deschis către tot ce-i nou de învățat în domeniul gastronomiei de înaltă clasă. Este tătic de fetiță, e căsătorit și colaborează cu două restaurante din București.

Citește și: Trucuri pentru mâncare de nota 10!

Își face meseria cu pasiune și a gătit pentru multă lume, chiar și pentru vedete – Nicolas Cage, Demis Roussos sau Gheorghe Hagi. Povestea lui este a succesului la care nu a ajuns ușor, fiindcă a început prin a spăla vase și a curăța cartofi.

Ai început să gătești de la 14 ani. Ce te-a îndemnat să faci asta, știind că, la acea vârstă, băieții au cu totul alte preocupări?

Visam de mic să am o carieră de durată, să găsesc acel domeniu în care să nu mă plictisesc, să pot activa până la adânci bătrâneți. Așa că, în momentul în care mi-am dat seama că vreau să devin bucătar, deși eram un copil, nu am stat pe gânduri și am început să muncesc. Nu a fost ușor, e o meserie foarte grea, dar în care poți avea multe împliniri.

Ai avut modele de bucătari celebri?

La începutul carierei, l-am avut ca model pe primul meu chef, Stefan Kopeczi. Apoi am început să studiez, să mă documentez, să descopăr chefi care m-au inspirat, cum ar fi Massimo Bottura, Alain Ducasse sau Joël Robuchon.

S-a prăvălit peste limba română termenul „chef“. Ce înseamnă a fi chef în bucătăria unui restaurant?

Termenul provine din limba franceză și înseamnă strict bucătar. Sunt mai multe poziții de chef într-o bucătărie, iar cel care îi conduce pe toți se cheamă „chef de cuisine“. Termenul a fost apoi preluat în engleză cu înțelesul de bucătar-șef. Iar noi, din engleză, l-am adus la acest rang, de șef bucătar, deși termenul pleacă din franceză, cu înțelesul simplu de bucătar. De regulă, într-un restaurant, bucătarul-șef este cel care gândește meniurile, ține costurile, inventare, stocuri, are grijă ca toate secțiile să primească marfă proaspătă și să livreze mâncarea la timp, deleagă sarcini pentru bucătarii de pe secții, ține legătura cu furnizorii, alege ingredientele, montează farfuriile, citește bonurile de comenzi și, uneori, poate avea două, trei feluri speciale ale zilei, pe care le pregătește doar el.
Globalizarea ne face să încercăm toate minunile culinare pe care le putem gusta, dar există tendința de a vorbi despre bucătăria românească tradițională doar la modul peiorativ. Îngrașă! Dar lintea, bobul, soia, uleiul presat la rece, peștele erau materii prime în bucătăria bunicilor și străbunicilor noștri.

Ce faci pentru a relansa bucătăria românească?

Avem nevoie de foarte mult studiu. Din păcate, nu avem scrieri vechi despre mâncarea și apartenența noastră culinară. Primele scrieri sunt de la 1800 încoace. Până atunci, avem o lipsă aproape totală de documente. Am fost un popor sărac, însă, nu am reușit să generăm cumva o mândrie gastronomică. Uitați-vă la italieni, de exemplu. Cele mai populare preparate, apreciate acum în toată lumea, s-au născut pe mesele simple ale țăranilor, din ingredientele puține pe care le aveau la îndemână. Dacă iei niște paste și le amesteci cu puțin usturoi și busuioc, obții deja un fel foarte gustos. La fel francezii. La ei, au apărut cartofii prăjiți, atât de comuni și de accesibili în ziua de azi. Francezii de rând nu aveau acces la preparate sofisticate sau foarte scumpe, acestea erau destinate curții regale, regilor, răsfățații bucătarilor. Cartofii au fost aduși în Franța și ținuți sub pază, însă, în clipa în care oamenii de rând au aflat de ei, i-au furat pur și simplu de la curtea regală și i-au transformat astfel într-unul dintre cele mai populare feluri din lume. Ca să revin la întrebare, nouă, românilor, ne lipsește faptul că nu ne putem ancora în trecut ca să ne dăm seama ce e tipic românesc.

Citește și: Ernest, despre fericire

Din câte știu, în România au crescut sălbatic anghinare și sparanghel, dar s-au pierdut de-a lungul vremii și am rămas cu fasolea, grâul și cartofii ca preparate de bază. Iar asta nu cred că definește adevărata bucătărie românească. Mai avem niște ierburi tipice ar trebui să fim bucuroși că încă le avem – mă refer la leurdă și untișor, plante pe care românii nu le valorifică suficient. Am avea nevoie de ceva organizat, de un guvern care să se implice și să oblige anumite zone să lucreze strict pe un preparat. De exemplu, la Pleșcoi să se facă numai cârnați de Pleșcoi, să nu existe o altă zonă care să-i producă, iar de acolo să poată pleca spre bucătăriile celor mai mari restaurante, chiar și cu stele Michelin, de ce nu? Rubarba, care crește la noi, este ignorată, însă se bucură de un mare succes la export. La fel ciupercile. Știați că în Italia ciupercile românești sunt vândute ca fiind italienești? Am avea puterea să facem lucruri, dar ne lipsește un creier de marketing și PR.

Ce ți-a adus bun televiziunea?

Recunoaștere profesională. La 18 ani, am plecat din țară pentru că doream să învăț undeva unde meseria de bucătar este privită cu respect, iar România nu era acel loc. Îmi place să cred că televiziunea asta mi-a adus ( nu numai mie, ci tuturor bucătarilor): recunoaștere profesională. Oamenii privesc acum cu alți ochi meseria de bucătar.

Ce ți-a furat televiziunea?

Timp și intimitate.

Între timp, ai devenit tătic și soț. Cine e șeful acasă în bucătărie?

Pentru că nu am timp să stau foarte mult acasă, de bucătărie, dar și de alimentația Avei se ocupă soția mea, Cristina.

Dimineața, cine prepară micul dejun?

Tot ea. Când am filmări, nu prea mai găsesc timp pentru mic dejun și se întâmplă să sar peste el. Nu renunț însă la cafea.

Pentru o cină perfectă în doi, ce ai pune pe masă?

E importantă compania.

Alegi inclusiv tacâmurile și vesela pentru anumite momente speciale, cum ar fi o aniversare?

Ăsta e unul dintre dezavantajele meseriei, devii pretențios când vine vorba de tacâmuri, pahare, farfurii. Da, le aleg cu grijă, îmi place ca și atunci când mănânc acasă, fie că e vorba de un eveniment în familie ori de o simplă masă, să am veselă de calitate. Chiar am acasă o colecție de pahare de vin și bere (cumpăr de peste tot pe unde ajung) și lucrez chiar la o colecție de farfurii.

Ce nu-ți place să gătești?

Nu există ceva anume. Nu-mi iese mâncarea pe care o făceau bunica și mama când eram mic, nu reușesc să le reproduc, tind să le duc spre comercial.

Dacă mergi la un restaurant și nu îți place mâncarea, cum reacționezi?

Gust și, dacă nu-mi place, nu o termin. Nu fac scandal, cred că oamenii la asta se așteaptă când mă văd.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.37/2014
Autor: Ivana Iancu
Sursa foto: PR (Mihai Stetcu)

 

 

 


Lasă un răspuns

Sus