Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Grigore Leșe: „Menirea mea e să horesc“

Grigore Leșe: „Menirea mea e să horesc“

Grigore Leșe

A străbătut întreaga ţară după tradiţii şi folclor autentic, însă e cât se poate de ancorat în realitatea complicată a zilelor noastre. A dus hora românească până-n Japonia şi Mexic, dar n-a părăsit definitiv România. Maramureşean get-beget şi om al lumii întregi, Grigore Leşe ne-a vorbit despre horit, iubire, Securitate şi… Depeche Mode.

Care este drumul lui Grigore Leşe, unde duce el?

Dumnezeu știe. Eu știu numai de unde a pornit. Și mă întorc acolo cât de des îmi stă în putere.

Care este cea mai de preț moștenire a dumneavoastră?

Glasul. Străbunicii și părinții au fost comorile mele. De câte ori horesc, refac legătura cu moșii și strămoșii. O văd pe străbunica Dochia, îl văd pe străbunicul Grigore… Sunt amândoi în glasul meu.

Ce amintiri dragi aveți din copilărie?

Mă impresionau zilele în care se amestecau anotimpurile, primele flori de primăvară culese pentru mama, momentele în care roiau stupii tatei, mersul la colindat, noaptea Învierii… Vara, îmi plăcea să mă urc în copaci și să cânt. Acolo era scena mea.

Citește și: Dan Fințescu, mereu gata de glume

Când ați știut că folclorul merită toată dăruirea dumneavoastră?

Horesc de când mă știu. A existat, în schimb, o perioadă în care am vrut să optez pentru muzica clasică. Se întâmpla prin anii ’90, eram la Academia de Muzică din Cluj și studiam fagotul.

Ați regretat vreodată că fiul dumneavoastră, absolvent de Politehnică, n-a ales aceeaşi profesie?

Nu, niciodată. Nu este obligatoriu să fie urmată cariera părinților. Cel puțin în domeniul artei, lucrurile ar trebui să fie așa. Vocația este cea care indică drumul. Sunt destule exemple de copii de artiști care nu ar fi trebuit să meargă pe urmele părinților.

Sunteți doctor în muzică. De ce ați considerat că studiile vă sunt necesare?

Nu necesare, obligatorii. Trebuie să treci prin marea muzică universală pentru a avea criteriu și repere stabile.

Ce muzică ascultați?

Muzică clasică, world music, dar și muzică de nișă, nouă. Trebuie să fiu informat, nu ascult muzică să mă relaxez.

Cu ce interpret din străinătate ați dori să faceți un duet?

Îmi doresc un spectacol cu oameni din zona Siberia-Tuva-Altai, acei păstori-cântăreți cunoscuți în toată lumea datorită cântărilor cu khoomei (din gât), manieră asemănătoare cu cea a horei în grumaz din Țara Lăpușului.

Ați cântat în deschiderea concertului trupei Depeche Mode. Cum găsiți asocierea lui Grigore Leşe cu Depeche Mode?

A fost o experiență de neuitat, sigur că da! Țin minte că am fost impresionat de proiecțiile multimedia din timpul show-ului lor. Mi-a plăcut concertul acela!

Cum se distra lumea în tinereţea dumneavoastră?

Mergeam la joc, la udat, organizam petreceri, baluri, dansam și tangou, nu numai învârtite. După Paște, începea jocul satului. Lelea Elviră ne făcea struțuri din flori proaspete și zgărzi din mărgele, pe care le puneam la clop. Mie îmi plăceau cele cu păsări, cu semne cusute din mărgele de sticlă. Când se însurau, feciorii lepădau struțul și zgărzile de pe clop și purtau, ca bărbații, doar pălăria simplă, neagră.

Cum se curta o fată pe atunci?

Era un adevărat ritual acela de a pregăti fata, de a da lumii de știre că ai pus ochii pe ea și că aveai intenții serioase. Fecior fiind, am participat și eu la acest ritual. Am mers „pe vedere“ în satul meu, pentru că am avut în gând să mă însor cu o fată din lumea mea. Am fost într-o casă, la Măriuca, unde se adunau seara și câte 20 de feciori. Aşa umblau feciorii la fetele de măritat, mergeau seara, după lucru, iar fata îi chema în casă. Vorbeau, râdeau, jucau jocuri pe pedepse, se sărutau în joacă, apoi feciorii plecau, iar cel care rămânea ultimul însemna că-i e fetei cel mai drag dintre toţi. Am rămas și eu ultimul la Măriuca…

Sunteţi la al doilea mariaj. Ce greșeli sunt de neiertat într-o căsnicie?

Iubirea este iertătoare…

Preferam să nu am ce mânca decât să transform horea într-un bun de consum, în muzică de companie.

Sunteți de părere că întâlnim sufletul-pereche de mai multe ori în viaţă?

Se poate să nu-l întâlnim niciodată. Dar, hotărât, există mai multe mari iubiri în viaţă.

În timp, ați străbătut întreaga lume. V-a tentat vreodată să rămâneți peste granițe?

Nu m-a tentat. Am avut o propunere fermă la începutul anilor ’90, în Statele Unite. În schimb, mă tentează acum să locuiesc un timp într-o capitală europeană în care demersurile mele artistice să fie susținute, să nu mă zbat atât pentru fiecare proiect.

Citește și: Teo Trandafir – Lenea mă face fericită

Dacă ați fi președintele țării, ce măsuri ați lua?

Aș încerca să recalibrez instituțiile de cultură, academice, de cercetare…

E adevărat că ați fost abordat de Securitate pe vremea comunismului?

I-am ignorat și, trecând anii, au renunțat. Eram foarte tânăr, dar prezent în viața oamenilor Țării Lăpușului. Oamenii mă iubeau. Am înființat un cor de copii premiat în București, apoi coruri de biserică în mai multe sate, eram profesor de muzică, dirijam corul din Libotin. În concluzie, nu le-a părut rău că am refuzat, eram oricum prea excentric pentru ei. Cam asta scrie în dosarul meu.

Cum de n-ați ales alternativa mai bănoasă de a cânta la nunţi?

Preferam să nu am ce mânca decât să transform horea într-un bun de consum, în muzică de companie.

 

Articol preluat din ediția de iunie 2015 a revistei Femeia.
Autor: Alexandra Rotărescu
Foto: PR (Yannis Kartis)


Lasă un răspuns

Sus