Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Hugh Jackman s-a tratat de cancer de piele

Hugh Jackman s-a tratat de cancer de piele

Hugh Jackman a dezvăluit pe Twitter că a fost diagnosticat cu cancer de piele nemelanomatos, mai exact carcinom bazocelular, cea mai frecventă formă. Acesta poate să ajungă să distrugă aspectul normal al pielii şi al ţesuturilor profunde dacă nu este tratat la timp.

Mesajul lui Hugh Jackman a fost cât se poate de clar: ”Vă rog să nu fiţi fraieri ca mine. Mergeţi la doctor la control. Şi folosiţi cremă cu protecţie solară”.

  • 5 remedii naturiste nestiute pentru cancer

Actorul australian în vârstă de 45 de ani a mers la control în urma sfaturilor primite de la soţie care era îngrijorată din cauza unui semn care i-a apărut pe nas. Din fericire, Hugh este un soţ ascultător şi a mers la doctor la timp. Principala cauză a apariţiei acestui tip de cancer de piele, carcinom bazocelular, este expunerea la razele soarelui fără protecţie solară.

Hugh Jackman este unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood pe care am avut plăcerea să îl urmărim în filme ca ”The Prestige” (2006), ”X-Men” (2000, 2006, 2011), ”Australia” (2008) ”Les Miserables” (2013), ”The Wolverine” (2013) şi ”Prisoners” (2013).

 


Lasă un răspuns

Sus