Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Ileana Olteanu: Eu nu mă regăsesc în societatea de astăzi

Ileana Olteanu: Eu nu mă regăsesc în societatea de astăzi

Ileana Olteanu are o carieră care ar face fericită orice actriță de la Teatrul Național București. A crescut alături de nume mari, a învățat, s-a dezvoltat într-un medu al elitei românești.

Mi s-a părut interesant să am un dialog cu ea despre stil. Actrițele noastre de teatru se îmbracă frumos, au originalitate, chiar dacă nu se expun la evenimente mondene. Această decență și preocupare pentru lumea interioară care te susține oricând mi s-au părut a fi mult mai importante decât ale vedetelor care fac din vestimentație o calitate, mai presus de ceea ce sunt, ceea ce pot trăi, ceea ce reprezintă. 

Lumea teatrului pare a fi una care se arată doar atât cât vrea ea. Misterul ăsta face parte din tainele succesului?

În societatea de astăzi, valorile sunt răsturnate. Eu am crescut cu alte modele. Pentru mine, oamenii de valoare și, implicit, de succes erau cei cu vocație artistică sau care făceau performanță la cel mai înalt nivel: Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Amza Pellea, Leopoldina Bălănuță, Gina Patrichi, Liviu Ciulei.

Eu nu mă regăsesc în societatea de astăzi, în care sunt promovate vulgaritatea, nuditatea, prostul-gust, așa că pot să spun cu mâna pe inimă că nu sunt o persoană „de succes“. Poate pentru acel procent infim de 2% care e publicul Teatrului Național s-ar putea să însemn ceva, să aprecieze munca și dăruirea mea. În rest, încerc să supraviețuiesc în această junglă numită România unde adevărații artiști sunt respectați și plătiți mai puțin decât ar merita.

Oricum, în spatele succesului e multă jertfă. Mult sacrificiu. Dar eu mă cam feresc să am succes. Pentru că, odată cu el, vin și problemele, invidiile celorlalți, slava deșartă. Și trebuie să fii foarte puternic să le gestionezi.

Care dintre personajele pe care le-ai interpretat te-au marcat, te-au schimbat?

Cel mai mult m-a marcat debutul meu la Teatrul Național. A fost ca o naștere grea, dar și frumoasă, cu un travaliu pe măsură. Rolul Alioska din Azilul de noapte de Maxim Gorki. Aveam 22 de ani, venită din America, unde fusesem trimisă de UNITER, cu o bursă la „Actors Studio“, și am fost aruncată brusc în groapa cu lei. „Hic sunt leones“, cum ar spune romsnii. Cine erau „leii“? Erau marii noștri actori, monștrii sacri: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Radu Beligan, Mircea Albulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Colea Răutu (spunând aceste nume, îmi lăcrimează sufletul că nu mai sunt printre  noi), dar și Florina Cercel, Mircea Rusu, Tania Popa, Costel Constantin, Draga Olteanu.

Jucam cu ei, îi urmăream de la arlechin ca să „fur“ meserie, ne bucuram de aplauzele publicului. Am avut apoi șansa să fiu angajată în marea trupă de actori a Teatrului Național București. Un vis frumos din copilărie care s-a împlinit! Apoi rolurile Dulcineei din Don Quijote, al Hermiei, al Ziței sau Mașenkăi, din spectacolul Sinucigașul, m-au împlinit în drumul meu de actriță. Dar debutul nu se poate uita. E ca prima dragoste, unică și irepetabilă.

Stilul este important pentru o actriță? 

Naturalețea și stilul au valoare pentru toți oamenii sensibili la frumos și care au intuiția și deschiderea de a admira lucrurile simple, naturale și frumoase. E și ăsta un talent! O femeie care are naturalețe și stil este o bucurie pentru ceilalți, răspândește un farmec aparte, e ca o simfonie.

Cum ai știut să eviți fast-foodul cultural, profitabil de altfel?

De fast-foodul cultural m-a ferit Bunul Dumnezeu, în sensul că am avut șansa să fiu distribuită numai în piese de teatru de calitate, lipsite de vulgaritate, care aduc bucurie spectatorului. Am jucat zece ani cu maestrul Radu Beligan în piesa Egoistul și au fost cei mai frumoși ani de teatru-școală, cu turnee în toată țara.

Apoi, Felix Alexa m-a distribuit în piese celebre și de succes ca Visul unei nopți de vară, Livada cu vișini, O noapte furtunoasă, Sinucigașul, Jocul dragostei și-al întâmplării. Cu Dan Puric am făcut cele mai frumoase și unice spectacole nonverbale: Don Quijote, Royal Fashion, Made în România, Costumele, cu care am fost în cele mai mari capitale și orașe ale lumii: Paris, Viena, Londra, Beijing, Madrid, Budapesta, Berlin, Zürich, Marsilia, Grenoble etc. Deci am avut șansa asta, am fost protejată cumva de acest fast-food cultural. Sper să fiu și de acum încolo. Acum joc în Idolul și Ion Anapoda, Allegro, ma non troppo, Royal Fashion, Don Quijote și Amanta de A.D. Hertz, piese care sunt de o naturalețe și o normalitate minunată și aduc atâta bucurie publicului, încât nu am acea apăsare a lucrului care nu e bine făcut.

Studiezi în continuare?

Am avut o perioadă în care studiam intens. Ore întregi din timpul meu liber le petreceam în teatru, la sala de sport și învățam step, dans popular, dans rusesc sau sabie chinezească. Acum însă am început să mă ocup mai mult de mine și de dezvoltarea mea personală. Am făcut în ultima vreme un curs de gătit de șase luni, cu practică într-un hotel de 5 stele, și sunt fericită că pot să-mi chem prietenii la masă și să-i servesc cu turnedo Rossini cu fois gras sau cannelloni, gnocchi, pește cu trufe sau lasagna. Am făcut și un curs de italiană, încerc să-mi perfecționez engleza și vreau să învăț franceza.

Te intimidează tot ceea ce înseamnă media?

Acum nu am niciun fel de contact cu televiziunile. Nu prea mă regăsesc în ceea ce „promovează“ ele acum, dar, dacă m-ar chema cineva, aș propune o emisiune în care să promovez marile noastre valori de la pictori ca Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu până la mari artiști creatori ca Doina Levintza, Dan Coman, dar și  mari actori sau muzicieni, de care am început să ne amintim abia după ce pleacă dintre noi. Aș merge în casele lor, în atelierele în care stau ore întregi, sau pe scenă, la repetiții. Ar fi fascinant.

Stilul vestimentar caracterizează o femeie. Tu pari venită din altă lume. Cum îmbini stilul sport cu cel clasic, cu vădite influențe interbelice? De unde ai învățat școala rafinamentului ținutei?

Școala rafinamentului și a ținutei nu am învățat-o propriu-zis. Nu am avut o educație în acest sens, dar am avut în viață șansa unor întâlniri frumoase, care m-au îmbogățit nu numai sufletește: din ele am rămas și cu câteva învățături. Întâlniri memorabile cu prințesele Ghica, principele și principesa Sturdza, Bogdan Neculce, întâlniri cu har și sens.

Cum îți alegi hainele?

Stilul arată omul! Personalitatea lui. Întotdeauna mi-a plăcut să-mi aleg singură hainele și nu mi-a plăcut să copiez pe nimeni. Te poți inspira. Când mergi în casa-atelier a Doinei Levintza, pleci de acolo fascinat și îmbogățit. Plin de idei. Eu îmi aleg hainele în funcție de starea în care sunt în ziua respectivă. Cu asta îmi exprim fericirea, melancolia, toamna sau vara din suflet. Culorile sunt foarte importante.

Ținuta, modul de a purta o haină cum se învață?

Probabil că, la mine, s-au așezat în ținuta mea anii de balet. Când faci balet, ai contact cu o mișcare de calitate și cu o muzică rafinată. Asta m-a ajutat și în teatru. Pășești altfel pe scenă, pe scândură. Eu țin televizorul deschis mereu pe postul Mezzo. Așa că Mozart, Chopin, Mahler, Ceaikovski, Brahms, Beethoven sunt întotdeauna la mine acasă… și în suflet. Pe unde merg, îi iau după mine. Și în mașină ascult muzica lor. Muzica sufletului, unde coboară îngerii.

Ai avut modele feminine în teatru?

Am câteva modele feminine din teatru. Actrițe cu un talent autentic, organic, care fac cu ușurință ceea ce altora le e greu să facă. Olga Tudorache este un model. Mariana Mihuț, Florina Cercel, Tamara Buciuceanu, Vali Seciu și multe alte actrițe mari de la noi. Talente autentice. Mari. 

Ești mămică. Educația pentru frumos începe timpuriu sau e o alegere la o anumită vârstă ?

Educația pentru frumos ar trebui să înceapă de timpuriu. Nu toți au șansa asta. Eu am început cu copiii mei de la primii pași. Ei adormeau când erau prunci pe muzică de calitate, Rossini, Mozart, Chopin. Ascultând în casă Mezzo, au contact cu muzica simfonică. Câteodată se difuzează operă sau balet. Și ei mă întreabă despre ce este vorba. Sunt curioși. Important e cu ce-i hrănești spiritual. Eu merg des la Ateneu sau la Sala Radio, vinerea. Abia aștept să împlinească șase ani ca să-i pot lua cu mine. Deocamdată, mergem la teatrul de păpuși și la spectacole de calitate. Am fost plăcut surprinsă să văd că la spectacolul meu de la Teatrul Național Don Quijote au stat nemișcați o oră și jumătate. Apoi, acasă, au povestit frumos ce au înțeles și mi-au dat detalii pe care un om matur nu le mai vede.

  

Mai nou, ești pasionată de biciclete.  Cum ți-ai ales tu bijuteria asta cu care circuli elegant în București?

Sunt fascinată de biciclete! Pentru că pe o bicicletă nu poți merge decât înainte! Până anul acesta, eu nu am avut o bicicletă numai a mea. Părinții mei i-au cumpărat fratelui meu celebra  bicicletă Pegas când a mers la liceu. Și făcusem o regulă: în zilele cu soț mergea el cu ea, iar eu în zilele fără soț. Abia anul acesta, de ziua mea, pe 3 mai, am găsit la ușă o bicicletă. Un cadou superb. Este vintage, culoarea untului, cu un coșuleț cu flori. O superbitate. Eu am fost binecuvântată în viața asta cu oameni care m-au iubit frumos!

E mai bine cu mașina sau cu bicicleta?

Din păcate, în România nu există cultura bicicletei, a scuterului. Eu am carnet de șofer de 20 de ani. Am mașină, am avut și scuter, acum am și bicicletă. În România, nu ești în siguranță în trafic din cauza șoferilor care nu te respectă.

Când teatrul e în vacanță, cum te bucuri de perioada asta și cum te pregătești pentru stagiunea următoare?

Vacanța, pentru mine, a însemnat mare, munte, câteva zile la o mănăstire unde mi-am regăsit sufletul, apoi puțin pe la Sibiu, Sighișoara, Viscri, dar și câteva zile la Roma, în  Italia, unul dintre cele mai frumoase și romantice orașe din lume. Și toate astea pentru că noi, artiștii, avem vacanță foarte mare, aproape trei luni, de la sfârșitul lunii iunie până în septembrie. Stagiunea a început frumos. Am reluat spectacolele și avem câteva turnee și prin țară, cu piesa „Amanta“.

Întrebări fulger

Dantelă sau pantaloni de blugi?

Desigur, dantelă! În combinație cu mătase, dacă se poate, ivoire sau neagră.

Cafea sau un ceai?

Ceai de soc, cu miere și, eventual, în ceșcuță unicat, pictată de pictorul Ștefan Câlția.

Când pleci în excursie, iei cu tine…

… iau copiii, cartea de rugăciuni și nădejdea că va fi bine.

Trăiești clipa sau îți faci planuri și acționezi în consecință?

Se zice așa: „Vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă? Povestește-i planurile tale!“ Eu zic atât: Doamne, facă-se voia ta! Și îl las pe El să-mi conducă pașii în viață.

Cu ce te-a îmbogățit arta?

Arta m-a îmbogățit enorm. Văd frumosul în orice. M-am spiritualizat. Arta e viață. E o necesitate. Nu pot trăi fără artă așa cum nu pot trăi fără Dumnezeu. Viața fără artă ar fi seacă, sufletul ar fi mort, nu ar mai fi bucurie.

Culorile înseamnă…

Culorile înseamnă Viață! În toate formele ei.

Pentru actrița Ileana Olteanu, a fi pe scenă înseamnă… 

… că Dumnezeu mă iubește. Asta am vrut, să trăiesc viețile personajelor lui Cehov sau Shakespeare pe scenă, pe scândură. E foarte important să faci cu bucurie ceea ce îți place. Și mie Dumnezeu mi-a ascultat dorința. Așa s-a întâmplat și când mi-am dorit copii. Tot timpul a fost bun cu mine!

Pentru femeia și mama Ileana Olteanu, viața începe cu… și continuă cu… 

Pentru mine, viața începe cu Iubire și continuă cu Iubire. Atât! 

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr43/27.10.2016
Autor: Ivana Iancu
Sursa foto: arhiva personală


Lasă un răspuns

Sus