Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > În direct cu Urania

În direct cu Urania

Ești proaspăt părinte și ai nevoie de un sfat? Vrei să afli mai multe despre copilul tău? Simți că nu faci destul, ca părinte? Urania Cremene te ghidează prin jungla parentingului.

Trainer cu o experiență de peste 15 ani și public speaker, Urania Cremene va modera o emisiune nouă pentru părinți la Itsy Bitsy FM. În fiecare joi, ascultătorii pot vorbi în direct cu ea și îi pot pune întrebări legate de copii și problemele lor. Urania a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări, exclusiv pentru revista Femeia.

Urania, interesul tău pentru parenting este bine cunoscut. Cum a apărut totuși în viața ta?

Sunt în domeniul învățării aproape dintotdeauna, mai exact sunt trainer din 1999. Foarte mulți ani ceea ce am predat au fost cursuri de management, leadership, mai apoi customer service sau vânzări, dar mereu am preferat cursurile de leadership. M-am întrebat întotdeauna de ce anumiți oameni au anumite calități, în timp ce alții nu le au, la ce vârstă se dezvoltă ele și, bineînțeles, mi-am pus întrebarea, ca mulți alții, dacă liderii se nasc sau sunt creați. Am învățat că avem de a face cu o combinație dintre ele. Dar ce legătură are leadershipul cu parentingul? Ei bine, are o foarte mare legătură: cercetările în leadership m-au condus către parenting. Am început să înțeleg că cele mai multe calități încep să ni se dezvolte în copilărie. Am început să citesc parenting întâmplător, apoi am observat că mi-a plăcut extrem de mult acest subiect și, odată cu dorința mea de a deveni mamă, am început să studiez intens. Mi-am dat seama, citind, că sunt anumite convingeri, experiențe pe care eu le-am avut, noi le-am avut în generația noastră, pe care mi-aș dori să le dau mai departe. Mai exact, am vrut să știu exact ce să păstrez și ce să schimb la mine ca părinte. A urmat mai apoi o certificare în parenting la nivel internațional, apoi a doua și, între timp, m-am familiarizat cu cele mai cunoscute metodologii sau cercetări în parenting, iar din 2011 mă ocup exclusiv de acest domeniu.

Când a apărut copilul, ți-ai schimbat opiniile privind parentingul? Experiența directă te-a învățat mai mult decât cărțile citite?

Uite, eu am avut marea șansă, poate unica, de a studia atât de mult parenting, leadership și schimbarea comportamentului uman cu mult timp înainte să devin mamă și cumva am încercat să fac lucrurile cât de conștient am putut, adică printr-o alegere încă de la început și asta a prevenit foarte multe frustrări, foarte multe probleme comportamentale. Am fost foarte atentă la copilul meu și am învățat și eu din mers, adică am avut material didactic. Am observat practic toate teoriile pe care le citisem și de la toate am învățat. Fără doar și poate, fiul meu mi-a fost și  îmi este cel mai bun profesor, învăț foarte multe lucruri de la el, dar asta și fiindcă eu sunt un părinte disciplinat. Asta cred că este cel mai important, adică dacă îmi propun să fac ceva, fac. Fără scurtături.

Care crezi că sunt cele mai importante 3 lucruri pe care trebuie să le facă un părinte pentru copilul său?

Să fie model, în sensul în care, dacă vrea o schimbare comportamentală la copil, să o facă el însuși. Nu putem cere copiilor noștri să facă ceea ce noi nu facem. Mai exact, nu putem să le cerem copiilor să promită că nu vor mai lovi sau nu vor mai vorbi urât, dacă noi nu suntem în stare să le promitem sau să ne promitem că nu vom mai ridica tonul vreodată. Și dacă noi nu suntem în stare să ne controlăm comportamentul, cum ar putea ei să o facă la vârste atât de mici? Să fim modele pentru ei și asta într-un mod cât se poate de evident. Asta ar putea să facă o schimbare enormă pentru viața lor mai târziu. Dacă noi vrem, spre exemplu, să avem străzi curate, hai să ne asigurăm că nu vom arunca gunoi pe jos sau, dacă vrem în jurul nostru oameni amabili, hai să le zâmbim și noi din când în când ș.a.m.d.

Al doilea lucru ar fi să se joace cu copiii. Sunt convinsă că timpul de calitate înseamnă joc și, dacă ar fi să inventezi o a patra nevoie psihologică de bază, ar fi joaca. Să ne scoatem din pielea adultului preocupat și serios și să ne jucăm cu ei. Este modul în care copiii se conectează cu adevărat și abia atunci ajungem să îi cunoaștem așa cum sunt ei.

Al treilea lucru care se leagă mult de primul și care are un impact nu numai în relația cu copiii, ci și în viața noastră cu totul este starea de prezență. Dacă ne propunem să fim prezenți total cu copiii noștri atunci când suntem cu ei, în momentul acela au loc și conectarea, și jocul, și cunoașterea copilului, înțelegerea lui, și astfel reușim să facem lucrurile coerent. Tocmai pentru că nu o ia copilul înainte, putem anticipa și suntem pregătiți pentru ceea ce urmează să se întâmple.

Care este cel mai important lucru, în opinia ta, pentru copil? Ce trebuie neapărat să primească de la părinți?

Iubirea necondiționată. E foarte vehiculată această sintagmă. Foarte puțini dintre noi înțelegem ce înseamnă iubirea necondiționată. Dar dacă avem vreo șansă în această existență să simțim o astfel de iubire pentru copiii noștri, o putem simți. Ne e greu față de oricine altcineva. Nu înseamnă că în relația cu noi copilul poate face orice, poate decide orice, ci înseamnă că pe parcursul existenței lui nu îl compari cu altcineva, îî oferi sentimentul că este unic și că este iubit așa cum este el cu tot ceea ce reprezintă, cu lucruri care ne plac și cu lucruri care ne plac mai puțin. Trebuie să fim lângă copil orice ar fi.

Cum vezi colaborarea pe care o începi cu Itsy Bitsy?

Sunt extrem de entuziastă. M-a bucurat dorința lor de a mă avea în echipă. E un teren de joacă nou și serios pentru mine. Am multe de învățat și mă bucur că pot fi în direct cu părinții. Abia aștept să aud ce fel de întrebări sau provocări au în relația cu copiii lor și să găsim împreună soluții, să învățăm unii de la alții. Abia aștept!

Ce alte proiecte ai?

Un proiect foarte mare este echipa mea. Așa cum bine știți, tot ceea ce fac și tot ceea ce am creat face parte dintr-o misiune: aceea de a învăța despre parenting să fie la fel de firesc ca a învăța înainte de a-ți lua carnetul de conducere. Mai exact, aș vrea ca ai noștri copii să aibă șansa unei altfel de educație decât a avut generația noastră și cât mai mulți părinți să fie într-o relație conștientă cu copiii lor.

Pentru că nu mai este despre mine, suntem deja o echipă întreagă de traineri și proiectul principal este de a aduce seminariile de parenting în cât mai multe orașe din țară. De exemplu, până în iunie avem deja programate 192 de seminarii gratuite de parenting în 96 de orașe din toată țara. Mă folosesc de această ocazie pentru a-i îndruma pe părinți pe www.uraniacremene.ro pentru a afla calendarul și orașele în care ajungem.

Cum te vezi peste 10 ani?

Cred că fiecare zi pe care o trăiesc este extrem de importantă. Dacă cineva m-ar întreba ce aș schimba în viața mea sau ce aș face dacă aș ști că mai am doar șase luni de trăit, aș răspunde că aș alege să fac exact ceea ce fac acum, pentru că îmi gândesc fiecare zi intens și fiecare moment e o alegere de a mă bucura și de soare, și de ploaie, și de lacrimi, și de zâmbete, și de zile bune, și de zile mai puțin bune. Așa că tot ceea ce fac fac 100%. Cred că și peste 10 ani voi face 100% tot ce voi face, indiferent dacă în acest domeniu sau altul.

O situație gravă în care ai fost pusă din cauza comportamentului propriului copil (dacă a fost) și cum ai rezolvat.

Cele mai grave situații pe care comportamentul copilul meu le-a putut genera au fost autoaccidentări. Am un copil foarte energic și foarte curajos și pentru că l-am lăsat să exploreze și să-și miște corpul, să se cațere în copaci, să meargă pe bicicletă fără mâini și să se dea tare în leagăn. Evident că toate aceste explorări s-au lăsat cu accidentări, pe care le-am lăsat să se întâmple pentru că și eu la rândul meu am avut parte de ele. Nimic foarte grav până în acest moment, nu s-a lăsat cu niciun ghips, doar cu pansamente locale. Sunt singurele lucruri grave pe care fiul meu le-a provocat.

Dar uite o întâmplare simpatică: astă-vară eram la Therme cu fiul meu și cu un prieten de-al lui, eram afară pe șezlong și citeam. O zi aglomerată cu foarte mulți copii, multe familii. M-am bucurat foarte mult că reușisem să citesc două pagini, timp în care acești doi băieți de 8 ani se bălăceau ceva mai încolo într-o piscină. La a treia pagină, după vreo 12 minute, s-a oprit muzica și s-a auzit în difuzoare: „Doamna Urania Cremene este chemată de urgență la dispensar!”. Moment în care s-a lăsat tăcere, eram cu inima cât un purice și aici cred că mă vor înțelege părinții care vor citi că mă rugam să nu fie copilul celălalt, ci să fie copilul meu, pentru că știți cu toții cât de neplăcut se întâmplă să fie să ai grijă de copilul altcuiva și să-l duci acasă rănit. Fiul meu a alunecat în alergare pe gresie, s-a dat cu capul de o margine de bazin și și-a făcut o tăietură în frunte de vreun centimetru, destul de adâncă, dar nu a fost nevoie de copci. Asta a fost una din experiențele lui Amos.

Cel mai frumos lucru pe care ți l-a spus fiul tău.

Cred că avea puțin peste 4 ani când a început să mă întrebe despre moarte și ce se întâmplă când mori și ce se întâmplă după. I-am povestit despre ce cred anumite religii despre moarte. I-am povestit despre ce credem noi, creștinii, despre moarte, despre ce cred budiștii, cum e cu reîncarnarea în acea zonă ș.a.m.d. Povestea cu reîncarnarea i-a plăcut foarte mult și un lucru foarte simpatic și drag pe care mi l-a spus a fost: „Mami, dacă eu mă voi reîncarna vreau ca tu să fii mami meu și din nou, și din nou, și din nou”.

 

Material exclusiv online

Text: Dana Verescu

Foro: PR

 

Citește și:

Comments

comments

Leave a Reply