Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Interogatoriu Amarut

Interogatoriu Amarut

(Mai, 7, 2009) Politia Capitalei. Blocul de langa. O cladire de care, personal, imi era frica. Mai bine l-as fi dus pe Maruta la adevarata politie, sa-l interoghez acolo… Poate ca l-as fi gasit vinovat de ceva. M-ar fi ajutat doi agenti plictisiti ce ar fi cautat prin catastife prafuite si ar fi descoperit o culpa, oricare. Si sa-l vezi atunci pe Maruta, incruntandu-se ca un avocat, cum l-au invatat la Drept.

Pe cand aici, in fata mea, acuzatul zambeste. In presa, nu-i nimic compromitator la adresa lui. Nu-i gasesc nicio vina, oricat as vrea. Da, e principalul suspect in atentatul impotriva playbackului. Dar lui ii pare bine. A facut sa sufere niste oameni ce se dau vedete. O sa-l acuz de toate astea si de alte cateva. Ce-i pasa lui, inaintea interogatoriului meu, el discuta despre Eurovision. Nimic de rau despre „fata popii”, careia acum ii spune simplu Elena. Gata, hai sa incepem!

A.V.: Cum te cheama?
C.M.: Maruta Catalin Constantin. Maruta e numele de familie, trebuia sa-l am, Catalin au vrut parintii mei si Constantin ii cheama si pe tata, si pe bunicul. Daca ma striga cineva pe strada Catalin, mai rar intorc capul, dar, daca ma striga Maruta, mereu ma intorc, pentru ca stiu ca e vorba despre mine.

In regula, nu trebuie sa te disculpi, asa te cheama, nu esti acuzat pentru numele tau, desi parca ar avea in el ceva predestinat, un nume amarut… Dar se pare ca Maruta nu a fost rau de mic. Invitatii parintilor lui scapau usor din vizitele in casa judecatorului, doar ca fara vreun siret si cu alte obiecte prin pantofi. Nimic grav. In loc de pedepse, primea niste cuvinte, putine si patrunzatoare, de la taica-su. Cand a avut „un mic accident” de masina cu niste prieteni, taica-su i-ar fi spus: „Felicitari! De acum incolo, o sa ai un prieten si nu un tata!” Doar atat?

Astazi, injura printre dinti aglomeratia din trafic, in ultimii ani nu a avut niciun accident, doar cateva amenzi. Dar sa revenim la muzica, poate ca se comporta asa din cine stie ce motive psihologice ascunse prin copilarie.

A.V.: Ce iti amintesti din orele de muzica?
C.M.: Aveam o profesoara foarte tanara si foarte frumoasa, de care-mi placea foarte tare si pe care incercam s-o conving sa mergem la suc.

A.V.: Ai reusit?
C.M.: Nu, i-a reusit altui coleg. Curios lucru.

A.V.: Dar ai reusit sa convingi ca te pricepi la muzica?
C.M.: Nu, pentru ca nu am ajuns sa ma pricep la muzica. Nu s-o pricepe el la muzica, dar multe cantarete a bagat in sperieti.

Afla din numarul de IUNIE al revistei Femeia. secretele amarute ale lui Maruta, pus la zid de redactorul nostru!

A.V.: Recunosti ca esti spaima vedetelor? Macar a Annei Lesko?
C.M.: A Annei Lesko… Nu a fost niciodata acesta telul meu, clar. Telul meu a fost sa-i intreb pe oamenii care fac muzica lucruri legate de profesia lor, atata tot. Daca Anna Lesko are niste spaime, e problema ei. Dar nu am vrut sa fiu eu spaima Annei Lesko.

A.V.: Ai aflat lucruri legate de profesia lor? Pentru cati muzica e o profesie?
C.M.: Pentru vreo 30%, pentru restul e un hobby, o bucurie de a aparea la televizor, prin ziare si prin reviste.

A.V.: Ai un conflict pe rol?
C.M.: Sa ma gandesc. Da. Cu „cantareata dansatoare” Andreea Balan. Nu. Glumesc. A fost la noi la emisiune si s-a suparat, nu stiu de ce… si acum „cantareata dansatoare” ne evita. Ea isi zice „cantareata dansatoare”, adica nu-i o ironie a mea. E o ironie a sortii.


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus