Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Interviu cu Delia si Ovidio Oanta: Unde-s cinci, puterea creste

Interviu cu Delia si Ovidio Oanta: Unde-s cinci, puterea creste

Delia, cum ai suportat perioada sarcinii? 

Delia: A fost mult mai greu decât cu Oana (n.r. – fiica de nouă ani a celor doi). Nu mai găzduiam în burtică o domnişorică, ci doi zdrahoni de bă-ieţi, agitaţi ca tatăl lor. Nici astăzi nu îmi vine să cred că am scăpat cu bine de primele săptămâni în care, dimineaţă de dimineaţă, stăteam minute în şir la baie pentru că mi-era rău. 

Ovidiu: În ziua cea mare, eram în culmea fericirii, gândindu-mă că numele Oanţă va fi dus mai departe nu o dată, ci de două ori! Orgoliul oricărui bărbat, deh! 

Cum vă descurcaţi cu gemenii? Cine vă ajută? 

Delia: Până de curând, au stat părinţii mei cu noi. Acum au plecat şi ne descurcăm doar noi cinci. Oana este ajutorul meu de nădejde. E cea mai bună bonă de care ar fi putut avea parte gemenii noştri. Sunt atât de îndrăgostiţi unul de celălalt şi e atâta fericire când sunt împreună, încât pofta lor de râs, buna lor dispoziţie sunt doza de calm de care avem nevoie amândoi.  

Ovidiu: Delia e o supermamă. Eu – un tată obişnuit. Mai mult absent, adesea lipsit de răbdare. Ce-a fost greu a trecut. Ce e şi mai greu abia acum începe. Nu vom uita mulţi ani de-acum înainte cele două, trei luni de colici, nici orele de plimbare cu landoul în jurul blocului pentru a-i calma. Dar vor rămâne şi serile în care le făceam băiţă şi apoi îi hrăneam cu biberonul, primul zâmbet, curiozitatea lor molipsitoare. 

Oana, cum o ajuţi pe mami cu cei mici? Ce părere ai despre ei? 

Mă joc cu ei în fiecare zi. Abia aştept să ajung acasă, să îmi fac temele şi apoi să îi fac să râdă. Cu mine râd cel mai mult. Le place când dansez pe lângă ei. Şi când mă joc cu şalul şi îi ating pe faţă. Râd în hohote! Mai greu e când trebuie să le dau lăpticul. Nu tot timpul au poftă sau chef să mănânce. Uneori, după o masă, chiar cu baveţica folosită, arată de parcă ar fi avut loc o bătălie în bucătărie! 

Cât timp mai petreceţi împreună? 

Ovidiu: În ciuda aparenţelor, cam tot timpul. Graţie telefoanelor mobile. Pentru că, atunci când sunt pe teren – şi asta înseamnă mai bine de jumătate dintr-o zi –, ne dăm zeci de SMS-uri în care vorbim despre noi, despre Oana, despre Patrick şi Filip. 

Delia: Seara ne mai bucurăm de momentele, puţine, în care suntem cu toţii. Asta nu înseamnă că sunt şi de relaxare, pentru că deja toată lumea e după o zi grea: eu cu copiii, Ovidiu cu filmările, Oana cu şcoala, meditaţiile, lecţiile şi, mai ales, cu frăţiorii. 

Cu atâtea pe cap, mai aveţi timp de ciondăneli? 

 

Ovidiu: Dispute sunt non-stop. Suntem născuţi în două zodii care, aparent, sunt în stare de conflict fără încetare. Delia e Taur, eu – Berbec. Însă cine spune că un Taur şi un Berbec nu pot trăi ceva frumos împreună se înşală amarnic. Nu avem timp să ne plictisim niciodată. Ne putem contra de la o cămaşă uitată pe scaun până la probleme de politică! Putem să fim inamici veritabili în timpul zilei, dar seara ne găseşte în dormitor, ca doi iubiţi desăvârşiţi.

Sunt ca două picături de apă. Nu doar fizic, ci şi comportamental. De aceea, Ovidiu Oanţă, corespondentul pe justiţie al ştirilor Pro TV, nu reuşeşte să-i deosebească neam. „El cine e?“, întrebam noi la şedinţa foto. „Patrick. Ba, Filip! Hmmm… nu ştiu!“ şi imediat se uita la Delia, soţia şi mama eroină, care, cu zâmbetul ei cald, îngăduitor, lămurea pe loc dilema. 

Eraţi pe băncile şcolii când v-aţi întâlnit.

Ovidiu: Ne-am cunoscut în 1988, când am intrat amândoi la liceul de filologie-istorie din Baia Mare. Ea a fost înaintea mea pe listă, ca dovadă că, până la urmă, s-a făcut profesoară de limba română. 

Şi cum aţi ajuns din colegi iubiţi?

Ovidiu: Eram deja în clasa a XII-a când m-am îndrăgostit nebuneşte şi am simţit că nu mai pot trăi fără ea. La vremea aceea, a fost singura persoană care a reuşit să mă vadă aşa cum sunt eu, să pătrundă cu uşurinţă în mintea şi în sufletul meu. Aşa a vrut soarta, ca şefa clasei mele să devină şefa casei noastre! (Râde.)

Delia: M-au cucerit inocenţa şi sinceritatea lui Ovidiu. Îmi plăcea că îmi acorda o atenţie specială, aşa cum nu mai făcuse nici un băiat până la el. La început, am crezut că glumeşte, cum făcea cu alte colege, însă, cu timpul, mi-am dat seama că lucrurile sunt chiar serioase. 

Cum a decurs cererea în căsătorie?

Ovidiu: Păi, n-am întrebat-o, i-am spus sec: „Vreau să ne căsătorim“. Eram destul de tineri, aveam 23 de ani amândoi, dar n-am vrut să mai aşteptăm. M-am dus la părinţii Deliei, care mă cunoşteau deja de mult, „înarmat“ cu inelul de logodnă cu piatră roşie, cum vezi la curţile regale, şi am cerut-o în căsătorie.  

Şi, când să vă pregătiţi să sărbătoriţi 20 de ani de când formaţi un cuplu, ce-aţi zis: „Hai să ne facem un cadou original!“ Aşa au apărut pe lume gemenii?

Ovidiu: Sincer, eram pregătit pentru o asemenea veste. Bunica Deliei a avut gemeni, iar ea se întreba mereu ce-o să facem dacă vom avea doi. La ecografie, în momentul în care doctorul l-a văzut şi pe cel de-al doilea, eu am pufnit în râs, Delia în plâns. Scena a continuat în curtea maternităţii, iar toţi cei care treceau pe lângă noi erau consternaţi de ce vedeau: o mamă plângând şi un tată râzând. În final, am râs şi ne-am îmbrăţişat. 

 


Lasă un răspuns

Sus