Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Interviu cu Mihai Albu: „Imi asum acest divort”

Interviu cu Mihai Albu: „Imi asum acest divort”

Nici vorbă de vreo gelozie profesională…

O, nu, nu! Eu am crezut întotdeauna şi am sprijinit-o pe Iulia. Ea a terminat Dreptul la zi, la stat, a intrat în Baroul Bucureşti. Deci e avocat plin, aşa am cunoscut-o eu şi-am susţinut-o. În momentul în care şi-a ales alt drum, nu că n-a fost pe placul meu, dar eu am crezut că trebuie cumva s-o aduc pe drumul iniţial. Probabil că trebuia să îmi dau seama mai din timp – şi poate nu m-ar fi deranjat absolut deloc – că îi place mai mult în domeniul modei. Evoluţia ei a fost una pozitivă şi foarte rapidă, cu trepte urcate foarte decent şi aprig. A culminat totul cu intrarea la Facultatea de Arte, secţia Design Vestimentar. Mi s-a părut că şi-a găsit o altă preocupare, şi mai solicitantă – să mergi la cursuri la o facultate de stat, având şi copil, şi soţ, mi s-a părut că, poate, pierde familia pe undeva. Atunci, când începeau să apară discuţii, uneori chiar în faţa fetiţei noastre, era neplăcut. Iar când s-a ajuns la tonul mai ridicat, ne-am speriat amândoi, am zis să procedăm aşa şi am mers până la capăt. Probabil că trebuia să fiu mai detaşat, trebuia s-o încurajez mai mult, s-o susţin mai mult, să completez acei timpi neacordaţi familiei.

Vă gândiţi că aţi fost un pic egoist?

Eu m-am simţit un cap de familie. Până la urmă, în capul meu se spărgeau anumite probleme ale familiei, n-am fost în stare să trec şi de pragul acesta, de multe ori. Dar nu sunt împăcat cu ce-am făcut, că m-am dat la o parte şi am participat la distrugerea unei familii în care existau şi respect, şi iubire, şi armonie, erau de toate. Cum de n-am putut eu să fiu mai înţelept… Cred că am aşteptat prea mult şi din partea cealaltă în materie de gestionare a situaţiilor dificile. Eu, fiind mai matur şi cu un cap mai bine fixat pe umeri, ar fi trebuit să gestionez totul mai bine, astfel încât să nu se ajungă la situaţii limită. Asta e lecţia vieţii din ultima vreme. 

Diferenţa de vârstă dintre voi a contat vreodată?

 

Din punctul meu de vedere, nu. Eu, la vârsta ei, eram la fel. Dornic să lucrez, să mă implic în cât mai multe. Ba chiar mi-am neglijat relaţia din momentul respectiv, am pus mai mare preţ pe partea profesională. Iulia este plină de idei, e implicată în direcţia asta la fel de mult cum eram eu. Partenerul trebuie să înţeleagă că asta e situaţia. Şi eu am fost înţeles, la rândul meu, în primii 6-7 ani din căsnicia noastră. Când s-a întors roata, poate n-am fost destul de deschis. Acesta este un interviu de moment. Nu ştiu ce-aş fi zis acum o lună, două sau peste 2-3 săptămâni, când aş putea fi mult mai detaşat…  Acest episod ne-a marcat pe amândoi. Regret foarte multe, de la pusul peniţei pe foaie la notar, au fost o groază de lucruri pe care le-am făcut cu inima îndoită şi mi-aş dori ca timpul să se dea cu câteva luni înapoi, ca să gestionez situaţia un pic altfel. 

M-am întâlnit cu Mihai Albu într-un moment de acalmie în viaţa sa de familie – că, altfel, telefonul i-a tot sunat pentru comenzi de pantofi, iar întâlnirea sa cu o viitoare mireasă nerăbdătoare, venită tocmai din provincie, ne-a scurtat şedinţa foto. Ziarele erau toate numai un jurnal amănunţit al felului în care designerul, fosta soţie şi fetiţa lor şi-au petrecut sărbătorile de Paşte, o adevărată întorsătură de situaţie faţă de momentul stabilirii acestui interviu. Aşa că, oricât mă trăgea inima să pornesc o discuţie despre pantofi cu acest maestru în domeniu, am cedat nevoii jurnalistice de a clarifica situaţia din casa Albu, ca să fie toată lumea împăcată: şi eroii acţiunii, şi publicul, şi etica profesională. 

Cum v-a fost cu adevărat Paştele?

Noi avem o fetiţă şi am încercat ca sărbătorile să fie complete, de la pregătiri până la ultima zi. Cum făceam de obicei. Cam toată săptămâna dinainte am făcut şi cumpărături, şi pregătiri împreună. În toată perioada asta, a fost o relaţie bună, ca pe vremuri să zicem. Am fost împreună şi cu fetiţa în parc, am fost şi la masă la părinţii Iuliei… ne-am simţit foarte bine. Am încercat, şi pentru noi, dar şi pentru fetiţa noastră, să creăm o atmosferă de sărbătoare. Şi ne-a reuşit, a fost chiar foarte frumos! În toată această perioadă, ne-am privit cu alţi ochi, au dispărut anumite tensiuni dintre noi, anumite dispute… a fost o lipsă de comunicare care a culminat cu divorţul. Este atât de simplu. Nu că în viaţa mea ar fi apărut cineva, sau în viaţa ei, pur şi simplu lipsa de comunicare, programul încărcat, multă tensiune… iar această tensiune s-a repercutat negativ asupra fetiţei noastre, care nu înţelegea mai nimic. Eu am simţit la un moment dat nevoia să iau o poziţie şi asta a fost soluţia pe care am găsit-o – nu tocmai inspirată. Pentru că, atât timp cât există iubire şi respect, restul se putea rezolva. A fost cea mai proastă idee. Dar s-a ajuns aici…

Adică vă asumaţi acest divorţ? Pentru că din presă s-a văzut cu totul altfel: Iulia părea că este cea care vrea să se desprindă.

Da, mi-l asum. Încercări de a ne desprinde au fost din ambele părţi, dar sentimentele mele nu s-au schimbat nici o clipă. Doar că am luat această decizie spre binele familiei, pe undeva, eu am crezut că varianta despărţirii o să aducă linişte în partea cealaltă. Această linişte nu s-a produs… Trebuie să găsim o cale de comunicare, acea comunicare pe care nu am avut-o în ultimul an, un an şi ceva. Noi am fost un cuplu fericit timp de mulţi ani. Să zicem că, în ultima perioadă, nu ne-am mai regăsit, activităţile noastre s-au cam bătut cap în cap.

Asta are vreo legătură cu ce se spunea prin ziare, că v-ar deranja cariera Iuliei în domeniul modei?

Nu cariera m-a deranjat. La vremea respectivă, am crezut că ierarhia priorităţilor ei nu era în ordine. Eu fiind foarte ocupat – plec foarte de dimineaţă şi vin destul de târziu seara, aveam doar sâmbăta şi duminica pentru familie, dar şi acelea erau uneori ocupate din cauza unor evenimente care nu ţineau de sfera familiei –, am crezut că implicarea Iuliei în anumite activităţi de carieră o să dăuneze. Cred că, dacă aş fi gestionat un pic altfel situaţia, nu era o problemă. Dar, într-adevăr, anumite excese de implicări m-au deranjat.

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus