Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Interviu cu Tudor Chirila si Iarina Demian

Interviu cu Tudor Chirila si Iarina Demian

Ma aflam in sufrageria Iarinei Demian, cand am auzit toate astea. S-au povestit multe la o cafea facuta la ibric si sorbita din cescute roz. Iarina Demian povesteste cu vocea clara a omului obisnuit cu scena.

In fata mea, Tudor e acelasi pe care-l auzeam in boxe, cand porneam la drum, in studentie, pe Calul din Marlboro. Imi zice sa ne vedem la un interviu peste 10 ani. Poate atunci mi-ar putea spune cum s-a hotarat sa renunte la copilul din el.

Dar deja imi acceptase interviul, iar eu ma asezasem comod pe canapeaua sufrageriei de pe 1 Mai, sa ascult tot ce Iarina Demian si Tudor imi spuneau acum, pe muzica de camera foto.

Copilul si scena
T: Cand am urcat prima data pe scena, aveam 6 ani, mama si Sanda Toma ma-mparteau in „Cercul de creta caucazian”. Primul spectacol, in care am vazut-o pe mama, a fost „Presul”, de Baiesu. Rasul ei inconfundabil starnea aplauze. Era ceva senzational. Mi-aduc aminte si de cum era teatrul, atunci, pentru mine. Ceva fabulos.

I: E foarte ciudat. Eu am jucat „Presul” ani de zile. Am ajuns la 700 de spectacole. Am jucat gravida cu Tudor pana-n luna a 8-a. Imi facusera niste pantaloni largi. Dupa ce am nascut, am reluat „Presul” si Tudor l-a vazut.

T: Mie asta mi se pare un record care nu mai poate fi atins azi, pe atunci teatrul era singura forma de divertisment. Gasca No.1. Asta e foarte clar! Fane, Jean, Florin Motoc, Florin, Sam, Laurentiu, ii stiu pe toti. Prima gasca de prieteni e gasca de la bloc. De pana-n 10 ani. Atunci ne-am mutat din Mihai Bravu si, pentru mine, a fost foarte nasol. De gasca aia de prieteni o sa-mi aduc aminte ca de-o copilarie asa cum o descrie Cartarescu in „Mendebilul”. Aia e copilaria mea. Facusem o gasca atat de puternica, incat, dupa clasa a V-a, n-am mai reusit sa-mi fac prieteni ca pana atunci.

Ne vizitam, iti mai fura cate unu’ ceva, inventam tot ce am fi putut avea la bunici. Eram copii cu cheia de gat, parintii nu erau toata ziua acasa. Noi aveam o femeie care avea grija de noi. Cand ma chema, la ora 1:00, la masa, ma scotea din sarite si tortura cea mai mare era ca ea sa ajunga jos dupa mine si eu sa urc, prin spatele blocului, sa ma caute pe jos, sa urce si eu sa-i spun „va astept in fata usii, dar usa e-nchisa”. Saraca, doamna Marioara…

I: Eu nu am avut prieteni. Nici copilarie nu prea am avut, fiindca munceam mult. Cei zece ani de coregrafie si pian nu mi-au lasat prea mult timp liber pentru joaca, alaturi de o gasca de copii. Aveam, in schimb, un pod plin de cutii si de lucruri vechi, care ne fascinau si pe care bunica nu ne dadea voie sa le atingem. De o gasca de prieteni, nici nu putea fi vorba. Timpul nu mi-a ajuns niciodata pentru cate voiam sa fac.

Iarina Demian si Tudor Chirila va divulga 14 secrete de familie in numarul din martie al revistei FEMEIA.

Baietii mei, in schimb, au avut parte de joaca in curtea interioara a blocului de pe Mihai Bravu, unde am locuit o vreme, si unde se petreceau adevarate „orgii”: batai cu tevi de plastic, dar si cu rangi de fier, gasite prin curte, incheiate apoteotic cu buze sparte si cu capete plesnite, sau ochirea trecatorilor, cu celebrele cracane confectionate de fiecare participant la razboiul strazii. Copiii nu voiau sa mai urce in casa. Urcau doar daca se loveau, atunci veneau sa solicite ajutorul parintilor. Tudor a venit intr-o seara cu o buza de trei ori mai mare si a trebuit sa-l duc la spital. Se infectase rau de tot.


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus