Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Interviu exclusiv cu Dan Chişu

Interviu exclusiv cu Dan Chişu

 

Vă este teamă de înaintarea în vârstă?

Vreţi să fiu sincer? Îngrozitor de tare! Şi regret foarte multe lucruri pe care nu le-am făcut. Mulţi spun că nu regretă nimic din ce-au făcut. Nimic mai fals! Astea sunt clişee pe care le folosim la tinereţe, când încercăm să părem interesanţi în interviuri. Suntem, cu toţii, un amestec de greşeli, răutăţi, greutăţi, incompetenţe. Nu putem fi altfel. 

 

Credeţi că e prea târziu să gustaţi din tihna căminului?

Niciodată nu e prea târziu pentru nimic. Dar trebuie să găsesc persoana potrivită. Cum ar trebui să fie ea? Habar n-am! Cred că acum caut mai mult prietenii decât relaţii. În ziua de azi nu mai poţi să faci planuri. Biserica ne-a îngrădit astfel,  ne-a învăţat că trebuie să faci anumite lucruri fără de care nu poţi trăi, dar eu nu sunt de acord cu asta. Mă gândesc la emanciparea femeii, de exemplu. Acum câţiva ani nu avea voie să poarte pantaloni şi nu avea drept de vot, iar acum toate pun cariera în faţa familiei, şi ne întrebăm: vrem o femeie cu care să facem o familie sau vrem una care să-şi clădească o carieră? Dacă-ţi iei o nevastă care-ţi face o familie, o domini, pentru că ea nu are carieră. Şi, invers, dacă-ţi iei o nevastă care face carieră, o urăşti, pentru că nu stă acasă. Şi-atunci, ce rost mai au aceste parteneriate?

 

Care a fost cel mai bun sfat pe care l-aţi primit şi cel mai bun pe care l-aţi dat?

Se rezumă la acelaşi sfat. L-am primit de la Nicu Covaci, prietenul meu de-o viaţă şi liderul formaţiei Phoenix. Mă agăţam cu disperare de o facultate la Iaşi pe care nu o iubeam, mă duceam să-mi dau examenele la IATC aici şi nu reuşeam să intru, încercam să ascund asta părinţilor, era o adevărată bulibăşeală. Atunci, Nicu mi-a spus: „Fă ce vrei şi ce simţi“. Trebuie să ne folosim mai mult intuiţia, pentru că intuiţia e tot o analiză a unei părţi din creier. Când spunem: „Vai, ce intuiţie am avut!“, de fapt, creierul a analizat foarte bine situaţia înainte. 

 

Îndoiala, în schimb, îşi bagă mereu codiţa…

Îndoiala e soră bună cu gelozia, de acolo începe nesiguranţa şi tot aşa. Am şi eu parte de ea, în fiecare secundă. Mă distrez când citesc declaraţiile unora care susţin sus şi tare că ei nu au minţit, nu au furat sau nu s-au îndoit niciodată. Suntem un cumul de stări. În societatea în care trăim, nu putem să nu minţim. Facem slalom, încercăm să vedem când putem fi sinceri, când trebuie să minţim, şi tot aşa. Eu, cel puţin, măcar în relaţiile pe care le-am avut cu femeile pot să spun că am fost sincer. Şi da, fiind un bărbat singur, nu mi-am înşelat niciodată nevasta. (Râde.) 

 

Aţi avut mai multe relaţii cu femei celebre. A fost o întâmplare sau aşa v-aţi dorit?

E un subiect atât de tare exploatat, încât nu aşa vrea să-l comentez. Atunci parcă îmi plăcea, n-am luptat prea tare să destram misterul, iar efectul tăcerii a fost că acum mulţi oameni mă percep foarte diferit de felul în care sunt cu-adevărat. 

 

Păreţi foarte pragmatic. Credeţi că v-aţi mai putea îndrăgosti nebuneşte?

Absolut, dragostea se întâmplă la orice vârstă. Eu, care am fost atât de feroce în atitudinea faţă de femei, am devenit, cu timpul, tot mai vulnerabil. Pe un astfel de individ îl loveşte trenul – sau dragostea – când se-aşteaptă mai puţin.  

 

Pentru muritorii de rând ziua are 24 de ore. Pentru dumneavoastră, pare că are 48. Cum puteţi să le faceţi pe toate în acelaşi timp? 

Viaţa ţi se dă ca s-o trăieşti. Viaţa e liniuţa aceea dintre anul naşterii şi anul morţii, o perioadă foarte scurtă, de altfel. E important să eliminăm timpii morţi, să nu pierdem timpul. Ştiu că, apucându-mă de mai multe lucruri deodată, sunt catalogat de mulţi ca un tip superficial, pentru că numai un astfel de om schimbă de la un an la altul şi programul, şi atitudinea. Dar această aşa-zisă superficialitate a mea îmi dă posibilitatea să văd şi să fac foarte multe lucruri. Uneori, îmi e şi frică, am început să disper pentru că simt că îmbătrânesc şi mi-am dat seama că încă mai sunt foarte multe lucruri pe care vreau să le fac în viaţa asta. 

 

Eu nu i-aş spune superficilitate, ci căutare. Sunteţi mereu pe drumuri. Ce căutaţi, de fapt?

Nu ştiu, nu mi-am dat încă seama. În acest moment vreau să-mi petrec timpul pe care-l mai am la dispoziţie făcând lucruri care-mi plac. Atâta timp cât primul instinct al omului este de a se gândi şi apoi de a se răzgândi, cred că am dreptul să trec de la una la alta. Am senzaţia pregnantă că trăim în fiecare zi aceeaşi zi, monotonia asta mă omoară şi încerc să trăiesc în fiecare zi aceeaşi zi, dar în altă parte. De aceea am şi călătorit în trecut atât de mult. Însă în ultimii cinci ani de zile n-am  mai făcut schimbări majore în viaţa mea: mă ocup exclusiv de cinema.

 

Nu obosiţi niciodată?

Mai şi obosesc, din când în când. Mai mult fizic decât psihic. Dar nu mă opresc. Am întâlnit mulţi oameni care au obosit mai tare atunci când au renunţat complet la orice urmă de activitate. Oamenilor activi, opritul le provoacă mai mult rău decât continuitatea. Am 59 de ani şi nu mă pot gândi că aş putea să mă opresc şi să nu mai fac nimic. De multe ori facem lucruri doar ca să ne demonstrăm nouă sau altora că putem să le facem, dar asta nu înseamnă că ne fac şi plăcere. După 55 de ani am hotărât să fac numai ce vreau.

 

Aţi spus că aţi făcut foarte multe lucruri din cele pe care vi le-aţi propus. Ce aţi fi vrut să faceţi şi n-aţi apucat încă?

Deşi am negat cu vehemenţă, încep să mă gândesc că poate ar fi fost mai bine să am o familie. Dar, dacă aş fi avut, poate m-aş fi gândit că ar fi fost mai bine să n-am. Una dintre poveştile din filmul meu, „Bucureşti Non Stop“, tocmai despre asta tratează: o relaţie dintre doi bătrâni care a trecut dincolo de iubire şi a ajuns să semene mai mult a dependenţă. 

 

 


Lasă un răspuns

Sus