Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Ioana si Lucian Mandruta: O familie pe val

Ioana si Lucian Mandruta: O familie pe val

De cati ani impartiti viata asta palpitanta?

Ioana: De 12 ani.
Lucian: De 12 ani? Ce bine ma tin.

Cum v-ati cunoscut?

Lucian: Bunica mea era bolnava si, recunosc, am intervenit la Oprescu sa-mi recomande un bun neurolog, la spitalul Universitar. Asa mi-am intalnit viitoarea sotie. Pana atunci, nu-mi trecuse prin cap ca o sa ma insor si-o sa fac copii: pur si simplu nu gasisem femeia potrivita. Asa ca, daca mai are cineva ceva negativ de spus la adresa sistemului medical romanesc, eu pot sa replic: “Da, dar totusi nu v-ati insurat cu el!” (Rad amandoi.)

Adesea, lucrati pana seara tarziu. Cum va petreceti putinul timp liber?

Ioana: Vorbim mult, ne uitam la film, ascultam muzica, iesim in oras.
Lucian: Am descoperit de curand un vechi prieten de-al meu si-a deschis o carciuma in Centrul Vechi. Nu mai vorbiseram de mult si a fost o adevarat placere sa ne regasim.

Ioana, ai schimba ceva la Lucian?

Ioana: Mi-ar placea sa fie un pic mai conformist.

Ce vrea sa insemne asta? Te face de ras in public?

Ioana: Imagineaza-ti o petrecere cu doctori veniti din toata lumea, la noi in gradina. Era in perioada in care prezenta jurnalul de seara. I-am zis sa vina direct acasa si asa a facut: numai ca a venit farsat. Nimeni nu stia ce meserie are. Nu vrei sa stii ce fata au facut toti.
Lucian: Revenind la schimbari, daca as putea, as face in asa fel incat sa-i pese mai putin de medicina. Si sa ma lase sa citesc la masa.

Mai aveti timp de dispute?

Lucian: Uite cum ma priveste. Acum negociem din ochi recompensa pentru tacere…
Ioana: Chiar daca ne certam, ne impacam repede. Uneori, ma intristeaza pesimismul lui Lucian. In rest, n-am ce sa-i reprosez: e un om generos si ii place teribil sa ne surprinda placut pe toti.

Va oferiti cadouri unul altuia?

Lucian: Anul acesta, am primit un cadou neasteptat, care nu era o camasa – pun asta pe seama faptului ca era inchis la magazinul de camasi. Sau poate era in greva. Am primit o pereche de ochelari de soare.

Pentru ce v-ati multumi unul altuia?

Lucian: Pentru copiii nostri.
Ioana: Pentru ca-mi intelege meseria si pentru ca ma sustine. Nu-i usor.

Ioana te cucereste cu prospetimea zambetului si limpezimea gandirii, Lucian – cu un simt al umorului nebun, pe care l-a transmis si celor doi baieti, Mihai si Matei.

Am aflat ca luna aceasta plecati in calatoria vietii voastre.

Ioana: Mergem intr-o croaziera cu barca noastra, pe nume “Echipa”, doar noi doi si copiii. E prima oara cand vom calatori singuri. Barca e ca o casa plutitoare.
Lucian: Dar peste, pentru ca nu suntem buni pescari, vom manca din conserva.

Ce traseu ati ales pentru aceasta aventura?

Lucian: Vom trece prin porturi ca Balcic, Varna, Nessebar, Sozopol si Istanbul – destinatia finala, unde, daca vom ajunge cu bine si la timp, vom sta o saptamana.
Ioana: Speram sa facem cei 250 de kilometri intr-o saptamana. Vom conduce amandoi, pe rand. Culmea e ca eu am un rau de mare care se manifesta ciudat: daca merg in cabina sa ma asez putin, adorm pe loc.

Va mai amintiti unde ati petrecut cea mai frumoasa vacanta?

Ioana: Hai sa ti-i arat pe cei mai fericiti copii din lume. (n.r. – imi aduce o poza inramata in care Mihai si Matei stau pe jos, tinandu-si capetele intre palme, motaind intr-un lift zgarie-nori, in Mangatan). Deci raspunsul e: vacanta din America, din 2009.

Dar in restul timpului cum va descurcati cu doua joburi solicitante si doi copii mici?

Ioana: Mihai si Matei au crescut, sunt doi copii ascultatori care se inteleg foarte bine.
Mihai (fiul cel mare): Foarte bine intre ghilimele. (Rad cu totii.)
Ioana: Avem o doamna care ne ajuta de 11 ani. Eu ii duc dimineata la scoala, iar seara, doamna mi-i da in primire hraniti si cu lectiile pe jumatate facute.
Lucian: De fapt, avem trei copii, insa fata cea mare (are 21 de ani) s-a mutat singura cand a intrat la facultate.
Ioana: Si ea ne ajuta uneori cu cei mici – mai vine si sta cu ei seara, cand noi avem ceva de rezolvat. Au si secrete impreuna.

Lucian, tu mai pilotezi?

Lucian: Foarte rar si niciodata singur. Multi dintre colegii mei de la aeroclub au murit cu avionul. Instructorul meu a lasat in urma o fiica adolescenta, de 17 ani. E o pasiune, dar, de la un punct incolo, te gandesti de doua ori inainte daca merita. Sunt prea mult copii acasa la mine… Ne limitam la navigat si biciclit.


Lasă un răspuns

Sus