Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Iubirile lui Cabral

Iubirile lui Cabral

Înnebunit după adrenalină 

De la ATV-uri şi ski-jet până la sărit cu paraşuta, Cabral e pasionat de sporturile extreme şi nu simte pulsul vieţii dacă n-are parte de un pic de risc.
Ai făcut sport de performanţă. Ba chiar e un fel de tradiţie de familie… Povesteşte-ne puţin.
Kickbox şi thaibox, aproape 18 ani. Ore întregi de antrenament, cantonamente şi campionate. O viaţă frumoasă, care-ţi educă corpul şi mintea, dar… o viaţă grea. Şi ai dreptate, la mine în familie este o tradiţie, antrenorul este tatăl meu, performanţă au făcut şi mama, şi eu, şi sor’mea. 
Te-am văzut sărind cu paraşuta. E asta cea mai mare nebunie pe care ai făcut-o?
Fiecare cea mai mare nebunie este cea pe care o faci în secunda asta. Că stai cu fundul pe marginea avionului, la 4.500 m înălţime, că-i dai gaz la quad pe o potecuţă de munte care se agaţă deasupra unui hău ca-n poveşti sau că tocmai ţi-ai găsit o coborâre care şerpuieşte din vârful muntelui, printre stânci, într-un unghi dement de abrupt, nebunia te bucură în secunda respectivă. Când te-apuci să povesteşti după, nu mai e atât de intensă.
Teamă nu ţi-e chiar deloc? 
Asta ar fi cea mai proastă veste posibilă, să nu-mi fie frică… atunci n-ar mai exista nici o senzaţie, ai face toate demen]ele alea degeaba. Ţi-e frică, normal că 
ţi-e, dar te lupţi cu frica şi te bucuri de fiecare secundă în care ea atacă şi tu o înfrângi!
E ceva ce ai făcut şi n-ai mai face, pentru că a fost prea riscant?
Într-adevăr, te trezeşti câteodată într-o situaţie în care ţi-e clar că nu se va termina bine şi te întrebi: „Da’ oare de ce mi-a trebuit mie asta?!“  Şi-apoi îi mai dai puţin gaz, te-apleci mai tare decât te-aşteptai să poţi şi reuşeşti să ieşi cumva din belea. Şi zâmbeşti în cască…
Ai atras-o şi pe Andreea, am văzut-o cu ATV-ul.
Deea e mai atentă decât mine şi merge mai precaut, dar merge bine. Merge cot la cot cu băieţii din gaşcă. Singura chestie e că nu-i place nămolul…

Zâmbet şi Suflet, un proiect drag

Ideea de a pune pe picioare o asociaţie le-a venit lui Cabral şi Andreei cu vreo trei ani în urmă, din dorinţa de a aduce zâmbete pe buzele copiilor şi bătrânilor care au cea mai mare nevoie de asta.
Cu ce se ocupă Asociaţia Zâmbet şi Suflet?
ZSS întinde mâini. De ajutor. Cazuri disperate sau campanii sociale, strângeri de fonduri sau coordonări de donaţii, campanii de responsabilizare sau de conştientizare… încerc`m să facem cât de mult putem, şi încă puţin deasupra, şi de fiecare dată am reuşit să ajutăm, să schimbăm, să aducem câte un zâmbet sau chiar mai mult. E mult de muncă, dar şi satisfacţiile sunt mari, e mult de tras, dar şi zâmbetele care ţi se întorc sunt incredibile. Cred că merită trocul ăsta!
Cum ţi-a venit ideea de a înfiinţa asociaţia? Ce ţi-ai propus?
Ideea era mai veche, pentru că susţin de foarte mulţi ani activităţile multor asociaţii, aşa că a înfiinţa asociaţia noastră şi a face şi mai mult au venit normal, natural, logic.
Derulezi vreo campanie umanitară sau pregăteşti aşa ceva?
Noi nu stăm niciodată. Avem tot timpul câte o campanie sau două în derulare, dar doar că nu ne lăudăm cu asta. Noi vorbim în public despre câte o campanie doar atunci când nu avem de unde să finanţăm din fondurile proprii sau când ajutorul ne depăşeşte şi căutăm soluţii la cei care ne cunosc şi ne-au ajutat şi în trecut. Avem, de exemplu, împreună cu organizaţiile de sector ale Protecţiei Copilului o campanie prin care îi stimulăm pe copiii abandonaţi în centre şi orfelinate să înveţe la şcoală, asta este singura lor şansă pentru o viaţă mai bună. Aşa că îi premiem pe cei care învaţă mai bine, îi scoatem la locuri de joacă, parcuri şi muzee, le oferim un sistem care să-i încurajeze să înveţe şi să se specializeze. În acelaşi timp, strângem bani pentru doi copii care au nevoie de operaţii în străinătate, dar colaborăm şi cu alte două asociaţii pentru două proiecte, unul pentru nevăzători, altul pentru educaţie antidrog. După cum spuneam, muncim cu drag, doar că nu prea fluturăm acţiunile noastre prin public.

 

Iubiri pe patru picioare

Neagră ca tuciul şi pe jumătate adormită de căldură, Tiara ne-a făcut ziua mai frumoasă. Nu e nicidecum singurul patruped care l-a cucerit pe Cabral!
Câţi câini aveţi? 
Pai, dacă adăugăm toţi câinii din gaşcă, cred că se fac 15.
Uau! Şi povestea Tiarei care e? 
Tiara este o femelă de Cane corso care a împlinit în ziua în care ne-am întâlnit şase luni. E o bomboană pupăcioasă şi foarte timidă, încă, fiind şi singurul patruped care ştie cum să intre în casă fără să fie certat. Deci… e o răsfăţată.
Care a fost primul tău animăluţ?
Primul animal a fost un motan. Cel mai nesimţit, bădăran, indolent şi leneş pisoi din lume. Era mişto când fugea şi mă vedeai cotrobăind prin boscheţii din spatele blocului, urlând din toţi rărunchii: „Ilieeeeeescule, unde eşti?“

Televiziune, scris, actorie 

Prezentatorul haios de Acasă (tot aici pregăteşte împreună cu Andreea un proiect pentru toamnă) este un actor [i entertainer apreciat, dar şi un scriitor plin de haz.
De când lucrezi în televiziune? 
Tocmai împlinesc 16 ani… o fi bine, o fi rău?
Mulţi înainte! Care-i secretul succesului tău? Lumea te place ca la-nceput, ba chiar mai mult. 
Păi, dacă e chiar aşa cum zici, mă bucur. Şi-ţi mulţumesc. De ce e aşa, nu prea ştiu să-ţi zic. Dar ştiu să-ţi spun la ce sunt atent: sunt atent să nu fiu agasant prin numărul de apariţii sau prin felul apariţiilor, sunt atent să nu mă dau mai deştept decât sunt şi sunt atent să ascult ce spun şi ceilalţi, nu doar să dau din gură ca o moară stricată.
Care sunt cele mai grele momente pe care le trăieşti ca om de televiziune?
Greu e atunci când viaţa ta personală se află sub semnul unei mari pierderi, al unei drame, dar trebuie să apari pe sticlă şi să nu se vadă nimic din ce este în sufletul tău. Atunci e groaznic, acela e singurul moment în care meseria îmi este urâtă.
Te cam pricepi la scris. Pasiunea asta când ai descoperit-o?
Am descoperit-o scriind. Mi s-a părut interesantă, acum şapte ani, treaba asta cu blogurile. Şi mi-am făcut un blog, m-am pus pe scris. Între timp, mi-am dat seama că-mi şi place, plus că blogul a ajuns una dintre preocupările importante şi principale, am în fiecare zi cel puţin câte două sau trei articole publicate.

Vacanţe magice

A vizitat multe locuri spectaculoase şi mai sunt încă o mulţime pe listă.
Care-i ultimul loc frumos pe care l-ai vizitat, când, cu cine? 
Şi Parcul Tineretului, la apus, poate fi un loc incredibil de frumos – asta, dacă nu ţi-ai uitat crema antiţântari –, şi plaja din Năvodari poate fi pur [i simplu superbă dacă te afli acolo cu cine trebuie, când trebuie. 
În ce loc din lumea asta te-ai întoarce iar şi iar? 
M-aş întoarce, obsesiv, în toate locurile pe care le-am vizitat. Pentru că am reuşit să găsesc în fiecare dintre ele ceva magic, ceva frumos, ceva de nerepetat. Totuşi, nu mă întorc obsesiv pentru că sunt atât de multe altele care aşteaptă să ofere şi ele magie şi clipe unice.

Şedinţa foto l-a prins pe prezentatorul Poveştirilor de noapte de Acasă într-o poveste presărată cu bacterii rezistente la antibiotic care i-ar face pe cei mai mulţi dintre noi să nu se urnească din pat şi de lângă cana cu ceai cald pentru nimic în lume. El în schimb a plecat din spital fără să cadă pe gânduri. Nu i-au stat în cale nici febra mare, nici branula prinsă la mână, a ajuns la întâlnire cu precizie de ceas elveţian şi a stat la poze cuminte de parcă ar fi fost sănătos tun! N-a venit singur, ci înso]it de frumoasa lui soţie, Andreea Ibacka, şi de Tiara, cel mai simpatic şi sfios corso din lume. Şi, cu glas înmuiat de guturai, Cabral ne-a povestit despre iubirile fără de care viaţa lui n-ar mai fi la fel.

Andreea, otrava dulce de zi cu zi

O alintă nefasta, otră şi în multe alte feluri la fel puţin măgulitoare, dar o face cu drag, pentru că tare-i mai place să tachineze.
Aveţi doi ani de căsătorie şi pare că vă distraţi mai ceva ca la-nceput. „Qui s’aime se taquine“, ăsta e secretul vostru?
N-avem o reţetă din asta pe care s-o pui pe hârtie… am început pe pipăitelea, aşa am continuat. Facem după cum ne taie capul şi, din când în când, ne oprim să vedem ce iese, ne întrebăm unul pe celălalt, mai facem ajustări şi-apoi… continuăm treaba.
Nimeni nu-i perfect. Ce-ţi reproşezi ţie, ca soţ? 
Nu pot să spun că mă dă răbdarea afară din casă şi nici că toleranţa mea la repetabilitatea greşelilor este una bună de pus în ramă. În rest… sunt o bomboană, nu alta!
Care-i acel ceva pe care trebuie să-l aibă o femeie ca să te facă s-o vrei toată viaţa lângă tine, chiar dacă mai e „nefastă“ uneori? 
Să ştii că mă gândesc serios că noi, bărbaţii, avem buba la cap… mă uit la toţi prietenii mei şi văd în ochii fiecăruia iubirea pentru nevastă, dar aud din gura fiecăruia cum ies cuvinte ca nefastă, otrăvită, cuţit în rinichi. Undeva, cumva, ne filează o lampă, şi când ne alegem beleaua… facem cumva să aibă şi ceva de nefastă în ea.
Aţi început un program de viaţă sănătos în doi. În ce constă şi cum v-a venit ideea?
Constă în faptul că nu vreau să mă fac pătrat, şi ideea ne-a venit după ce Otră mi-a zis: „Auzi, grăsane, da’ nişte morcovi mai mâncăm şi noi?“ Am schimbat puţin macazul, cu toate că nu eram deloc grăsan, că doar nu se pun două kile în plus, mai ales dacă ai doi metri înălţime. De-atunci, mai multe legume şi mai puţină carne, mai multă mişcare şi mai puţine filme, mai multă apă şi mai puţine dulciuri… 
Sunt greu de mulţumit femeile, nu-i aşa? Oare de ce?
Ca să ne ţină pe noi, bărbaţii, ocupaţi. Că, dacă ele s-ar mulţumi din prima, apoi noi ce ne-am face cu timpul liber?!
Ai devenit mai pisălog, mai cu ochii-n patru, ca tată de fată în curând adolescentă?
Eram mai pisălog, mai cu ochii-n patru de la o lună. Acum, la 11 ani, sunt doar insuportabil.
Îţi rămâne destul timp de petrecut cu ea? 
Niciodată nu ţi se pare că e destul. Mai ales acum, când tu vrei mai mult, iar ea vrea mai puţin, că e măricică, deja nu mai are timp de pierdut cu babacii.
Tu şi Andreea nu vă gândiţi la un frăţior sau la o surioară pentru Ino?
Ba da. (Râde cu subîn]eles)

Poveste continua pe paginile 2 si 3! 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus