Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Jay-Z regizeaza un film despre turneul cu Beyonce

Jay-Z regizeaza un film despre turneul cu Beyonce

Cel mai bogat rapper american, Jaz-Z se pregăteşte să ne uimească din nou! De această dată, nu cu o piesă muzicală nouă, ci cu un… film. În calitate de regizor, acesta va dezvălui publicului detalii despre turneul soţiei sale, Beyonce Knowles, dar şi imagini de familie.

Despre căsnicia lor cu năbădăi s-a tot vorbit în presă, însă câteva detalii urmează să apară odată ce va fi lansat pe piaţă filmul despre turneul "On the Run". Producţia include o serie de concerte susţinute alături de soţia sa, dar şi imagini de familie.

Prietenii sunt cam sceptici în ceea ce priveşte pelicula. "Toate scenele de familie sunt atât de pline de dragoste. Jay crede că imaginile vor dovedi lumii că sunt o familie şi că dragostea lor este adevărată. Ca să nu mai spun că vor face o grămadă de bani", a mărturisit o sursă apropiată rapper-ului de culoare.

Pe parcursul turneului "On the Run", cântăreaţa a ţinut să confirme de mai multe ori ziariştilor că Jay-Z are o amantă. Mai mult, în timpul unei cântări, Beyonce a schimbat o parte din versurile piesei "Resentment", făcând referire la o altă femeie, despre care a spus: "ea nu este ca mine, nu este nici măcar jumătate din ceea ce sunt eu".

În ciuda tuturor relelor, prin presa mondenă circulă un zvon care spune că cei doi încearcă să-şi refacă mariajul, aceştia reînnoindu-şi jurămintele de nuntă chiar la începutul acestei luni.

Jay-Z Carter s-a căsătorit cu Bezonce Knowles în 2008 şi au împreună o fetiţă de doi ani, pe nume Blue Ivy. Se estimează ca averea celor doi cântăreţi trece de 750 de milioane de dolari.
 


Lasă un răspuns

Sus