Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Kelly Osbourne, primele declaratii despre despartire

Kelly Osbourne, primele declaratii despre despartire

Deşi aveam impresia că lucrurile au intrat în sfârşit pe un făgaş normal pentru rebela Kelly Osbourne, care până de curând avea o carieră de succes şi o relaţie de invidiat, se pare că ne-am înşelat. Dacă la capitolul carieră lucrurile merg înainte, nu putem spune acelaşi lucru şi despre relaţia ei cu Matthew Mosshart.

Reprezentantul lui Kelly Osbourne a emis o declaraţie de presă care confirmă în mod oficial anularea logodnei.
Kelly şi Matthew au decis să încheie logodna. Despărţirea este amiabilă şi cuplul continuă să nutrească acelaşi respect unul faţă de celălalt…Kelly este nerăbdătoare să înceapă un nou an plin de provocari”.

După ce a anuntat încheierea logodnei de Matthew Mosshart cu ajutorul unei declaraţii de presă laconice, care a lăsat loc de interpretări, Kelly Osbourne a facut cateva clarificari si a dezvăluit şi motivul. „A fost o decizie mutuală. Ne iubim foarte mult doar că nu a fost momentul potrivit pentru noi şi cred că dacă nu am fi fost atât de maturi şi adulţii care suntem, am fi putut merge pe un drum nu prea plăcut” a declarat mezina familiei Osbourne. „Suntem în continuare prieteni foarte, foarte apropiaţi, doar că nu mai locuim în aceeaşi casă. Nu este nicio poveste dramatică. Mi-aş fi dorit să fie o dramă ca să am ce spune oamenilor, dar nu…aşa se întâmplă în viaţă!

Matthew a cerut-o de soţie pe Kelly în luna iulie a acestui an, după un an jumate de relaţie, într-o excursie în Anguilla.
 „Nu m-am mai simţit atât de apropiată de altă fiinţă umană niciodată în viaţa mea. Oamenii spun că suntem dependenţi unul de celălalt dar pur şi simplu vrem să fim împreună tot timpul” a declarat la momentul respectiv mezina familiei Osbourne.

Cuplul a fost fotografiat ultima dată împreună în Ajunul Anului Nou, semn că şi-au petrecut Sărbătorile în cuplu.

Afirmaţiile lui Kelly sunt foarte mature, la fel ca şi comportamentul ei din ultima vreme, de aceea suntem tentaţi să o credem pe cuvânt. În plus, decizia celor 2 ar trebui să îi inspire şi pe aceia dintre noi care nu au curajul să pună punct atunci când o relaţie pur şi simplu nu mai funcţionează.

Sharon Osbourne a comentat şi ea decizia fiicei sale, susţinând-o. „Matthew este un tip minunat. Au avut doi ani frumoşi de distracţie şi dragoste împreună şi pentru mine din acest motiv sunt importante logodnele. Logodna este un test înaintea căsătoriei, nu-i aşa? Şi chiar dacă relaţia lor nu a mers au rămas buni prieteni şi vor continua să fie. Pur şi simplu nu este momentul lor” a declarat matriarha familiei Osbourne.


Lasă un răspuns

Sus