Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Liviu și Adriana Iurea: Doi români la Moscova

Liviu și Adriana Iurea: Doi români la Moscova

Corespondențele transmise de Liviu de la Moscova sunt urmărite și apreciate, însă puțini știu că în spatele imaginilor acelor știri stă Adriana, soția lui. Ea e cameraman, omul din umbră ce dă culoare și întregește informațiile.

Humulești, cu Ozana cea limpede și frumos curgătoare, este locul în care a văzut lumina zilei (și) Liviu. Când stai de vorbă cu el, juri că se trage din neamul lui Creangă. Sau poate că locurile acelea au o energie aparte ce li se transmite oamenilor. Pe sticlă Liviu este un profesionist – sobru, așa cum îi cere profesia –, dar dincolo de ecran descoperi un om vesel, cu grai dulce și șugubăț. Pentru că este un bun vorbitor de rusă, din 2002 a devenit corespondentul TVR la Moscova. La scurt timp s-a căsătorit, iar soția l-a urmat, devenindu-i nu doar partener de viață, ci și coleg. Așa s-a născut familia Iurea. Și echipa TVR la Moscova. Doi oameni buni, energici, mereu cu zâmbetul pe buze, doi oameni frumoși au format un cuplu bun de pus în ramă! Și, cum din dragoste se nasc minuni, pentru familia Iurea minunile se numesc Anastasia și Ancuța, două fete cucuiete care-i împlinesc, întregesc și le dau sens vieții. Pentru că i-am prins în țară (se aflau în concediu), am fost curioasă să aflu care sunt secretele unui cuplu atât de sudat.

Cum v-ați cunoscut?

Liviu: La mare, la Venus. Aveam niște prieteni comuni și ne-am întâlnit la o petrecere. Era 1999, anul cu eclipsa de soare! A fost de bun augur.

Care a fost prima impresie?

Liviu: N-a fost așa, un declic, ceva senzațional… ulterior i-am descoperit frumusețea. Dar i-am dat numărul de telefon să mă caute ea. M-a sunat și de atunci suntem împreună.

Adriana: Mi s-a părut că nu e precum ceilalți și am vrut să descopăr ce este diferit la el. Da, eu am sunat prima!

Ce admirați unul la altul?

Liviu: Adriana e un om foarte bun. Am simțit că pot face cu ea perechea perfectă. Și acum, după ce avem copii, am același sentiment. Copiii te fac să privești din altă perspectivă, iar așteptările pe care le aveam eu de la mama copiilor mei se potrivesc perfect cu ce este ea. Cred că Adriana este visul oricărui bărbat care-și dorește o familie. Îi ador privirea, îmi place când e veselă, dar și când e puțin supărată. Când sunt nervos, îmi aruncă o privire care parcă spune „potolește-te!“ și mă calmează!

Adriana: Nu e ceva punctual, e un tot. În primul rând, cred că secretul nostru este că am construit relația pe prietenie și comunicare. La început e iubirea, ești îndrăgostit, dar, după această perioadă, lucrurile se așază. Și e important să se așeze bine. Îmi place că e calm și că am un partener de dialog. După 13 ani de căsnicie, consider că el a fost cea mai bună alegere a mea.

Cum a fost cererea în căsătorie?

Liviu: La un Vanghelion, la Romexpo. Am făcut revelionul cu câțiva colegi. Erau mese de plastic, dar ne distram de minune, iar la miezul nopții, am cerut-o de nevastă. Aveam inelul pregătit, iar o colegă avea misiunea să imortalizeze momentul.

Adriana: Am fost foarte emoționată, n-am bănuit nimic. Țin minte că a fost o noapte ca-n povești, începuse să ningă foarte frumos, era o zăpadă pufoasă și eu mi-am rupt tocul. A fost un semn bun!

Unde v-ați căsătorit?

Liviu: Eu deja eram plecat la Moscova și Adriana venea în vizită, așa că a fost mai ușor să facem cununia civilă acolo, la consulat. Dar nunta am făcut-o peste un an, în țară, la mine, la Târgu Neamț. Este o poveste și cu nunta… Am stabilit nunta pe 4 iulie încă de la începutul anului, dar tocmai atunci s-a anunțat vizita lui Ion Iliescu în Rusia și am amânat cununia religioasă cu o săptămână. Am și zis că vizita lui mi-a stricat mie nunta! Imediat ce s-a terminat vizita, a fost un act terorist la Moscova, la un concert. Țin minte că eram în Camera de Chihlimbar de la Palatul Ecaterina din Sankt Petersburg și l-am întrebat pe Valentin Nicolau, șeful meu: „Ce să fac, că am mai amânat o dată nunta?“, iar el mi-a zis: „Du-te și vezi-ți de nuntă și de viața ta!“ Și așa am reușit să ne căsătorim!

Adriana: La nuntă a plouat și a fost foarte frig, deși era iulie. A început să plouă cum am plecat spre mănăstirea Neamț, iar soarele a ieșit a doua zi, după ce au plecat toți musafirii, dar a fost superb și toată lumea s-a simțit bine.

Cum e când vă certați?

Liviu: Când mă enervez, rar, Adriana mă lasă să mă calmez, cred că e cea mai bună soluție. Și, de obicei, ea cedează prima.

Adriana: Nu am cu cine să mă cert! Îmi spune: „Dacă vrei să te cerți, ceartă-te cu cine vrei, dar nu cu mine!“ E enervant la un moment dat. Oricum, viața e atât de trepidantă, că nici nu mai ai timp de conflicte, iar seara ești atât de obosit, că nu mai ai energie. Sunt și momente când vrem să ne impunem punctul de vedere, dar la final ținem cont de părerea fiecăruia și luăm o decizie comună. Suntem o echipă!

Liviu, de unde vine pasiunea pentru rusă?

Am început să studiez rusa din ambiție, în liceu. Am prins cuvintele din zbor, iar profesorii de matematică și fizică știau că sunt bun la rusă și mă luau peste picior când nu știam ceva: „Poate ți-e mai ușor să te exprimi în rusă…“ Exista concepția că matematica era materia de bază, care te ajută să te realizezi… rusa era desuetă. Și-atunci a apărut declicul. Profesorul de rusă mi-a dat un exemplar al revistei „Limba rusă peste granițe“ și am reușit să citesc un articol. Limba rusă, limba marelui Lenin, limba care reușea să unească popoare! M-a fermecat și mi-am stabilit ca target să merg la olimpiadă. În trei săptămâni, m-am pus la punct cu gramatica. Așa am ajuns la Facultatea de Limbi Străine din București. În anul I, au fost burse pentru Universitatea de la Moscova. Am dat concurs și am câștigat. Dar n-am renunțat nici la facultatea de aici, le-am făcut pe amândouă în paralel.

Ai o meserie mai puțin obișnuită pentru o femeie, cum ai ajuns cameraman?

Am făcut cursuri. Am terminat Comerț-Turism, dar, după ce l-am cunoscut pe Liviu, am zis că vreau o familie și că, dacă pentru asta trebuie să renunț la tot ce am construit până atunci, renunț! Totul s-a legat, am familia pe care mi-am dorit-o și fac ce-mi place. Este o meserie prin care relaționezi, iar mie îmi place asta. A fost greu la început, mi-ar fi plăcut să lucrez cu profesioniștii, dar a trebuit să învăț din mers, din greșeli. Camera nu-i grea, are 2,5 kilograme, dar cel mai mult se simte când alergăm. Așa îmi mențin silueta, alerg cu camera!

Adriana, nu știai rusă când ai mers la Moscova, ți-a fost greu?

La început, da. Rușii vibrează la fel ca noi dacă le vorbești limba. Am simțit asta și am făcut diferența între atunci când nu știam să vorbesc rusește și după ce am învățat. În prima sarcină, am fost în cele mai multe deplasări. La șase luni, eram în stepele Kazahstanului. La aproape nouă luni, filmam în Piața Roșie. Liviu era cu câțiva metri mai în față și toate acreditările erau la el. Mi-a fost teamă să nu mă ridice polițiștii. Nu știam așa de bine să vorbesc și asta e fost o barieră pentru mine. Acum, îmi lipsesc oamenii cu aceleași preocupări, cu copii de aceeași vârstă, cu care să fac schimb de experiență.
Am învățat rusa de nevoie.

Cum e la Moscova?

Liviu: Acolo, parcă timpul trece mult mai repede. Orașul e foarte mare – până îl străbați, faci o jumătate de zi. Primăvara, florile parcă nu au parfum, din pricina frigului, și țin foarte puțin. Nu sunt câmpuri cu iarbă și flori, așa cum vezi la noi. Dar îmi place la Moscova, acolo sunt în miezul evenimentelor, tot timpul se întâmplă ceva, măcar declarativ, dacă nu faptic.

Adriana: Stăm într-un bloc din cadrul ambasadei. Vecinii noștri sunt români, trăim într-o comunitate românească. Moscova este ca un cerc, cu diametrul București-Ploiești, și se extinde în continuare. E un oraș frumos, în care nu te plictisești. Ai așa de multe de văzut și de făcut! Timpul parcă se comprimă, poate și pentru că e mai puțină lumină.

Fetele s-au născut la Moscova. Cum a fost? Sunt rusoaice?

Liviu: S-au născut în Rusia, dar sunt românce sută la sută. Nu e ca-n State, ca locul unde te-ai născut să-ți conferă automat cetățenia țării. Nașterea Anastasiei a fost cu peripeții. Pe 13 octombrie 2005, a fost un atac terorist la Kabardino-Balkaria. Eram la telefon cu redacția și transmiteam din sala de nașteri. Medicul obstetrician al Adrianei era cecen, iar mama lui era acolo. Aveam mai multe informații de la medic decât de la agențiile de știri. Și schițele de corespondență le-am făcut pe niște foi de observații medicale, pe care le-am găsit în sală.

Adriana: Mi-a fost frică la început, pentru că nu vorbeam rusa. Am căutat o clinică unde să-l accepte pe Liviu lângă mine și cu greu am găsit. Știam cât de importantă este comunicarea. Am vrut să nasc natural și chiar așa s-a întâmplat. Am născut foarte greu prima fată, dar foarte ușor pe a doua.

Cum v-a schimbat viața primul copil?

Liviu: Copiii nu i-am programat, dar totuși am ținut cont de alegerile prezidențiale din Rusia: trebuia să facem foarte multe materiale, reportaje, transmisiuni – și nu erau compatibile cu sarcinile Adrianei. Primul șoc l-am avut când am adus copilul acasă. L-am pus în pat și am zis: „L-am făcut, dar acum ce facem cu el?“ Era fără instrucțiuni! Dădea din mânuțe și piciorușe și plângea. Noroc că a venit o prietenă de familie – a înfășat-o, a făcut-o sărmăluță, iar atunci parcă ne-a mai venit inima la loc. Primele trei luni au fost de poveste, am învățat totul despre colici! Când faci un copil, la al doilea totul pare mai ușor. Nu mai ești atât de panicos.

Adriana: Vezi totul prin prisma copilului. Nu mai e nimic la fel, e altfel, mai frumos. Uneori îi spun lui Liviu: „Tu îți dai
seama ce ne-am fi plictisit fără copii?“

Un nume rusesc și unul românesc?

Liviu: Ha, ha. Totul a pornit de la Adriana, care se semnează A.Iurea, adică aiurea! Ni s-a părut haios și am căutat nume tot cu A. Ne-a plăcut povestea prințesei Anastasia, dar ne-am gândit și cum sună numele legat. Iar la Anca, am vrut tot un nume cu A. Întâmplător, pe nașa ei o cheamă la fel.

Cum sunt fetele?

Adriana: Anastasia e mai sensibilă, dar și mai responsabilă. Anca spune ce vrei să auzi atunci când trebuie. Are numai șase ani, dar știe să se descurce, iar în relația cu Anastasia, lucrurile ies așa cum vrea ea. Au grijă una de alta.

Liviu: Ancuța este la grădiniță, iar Anas­tasia e în clasa a patra, face gimnastică ritmică de cinci ori pe săptămână. De multe ori își face lecțiile pe bancheta mașinii, în drum spre sală. Ancuța face și ea dansuri tradiționale rusești, dar numai de două ori pe săptămână. Învață ce e disciplina, se dezvoltă mai bine, se organizează eficient.

Citește și:

Bogdan si Natalia Negroiu: Triunghiul, forma echilibrului

Ioana Ginghină: Îmi place să descopăr lucruri noi şi să am grijă de mine

Dan Bordeianu, cu umor si autoironie

Articol preluat din ediția de noiembrie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Luminița Tăbăran

Foto: arhiva personală


Lasă un răspuns

Sus