Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Luminiţa Gheorghiu: Sunt un om puternic. Altfel, în meseria aceasta nu rezişti

Luminiţa Gheorghiu: Sunt un om puternic. Altfel, în meseria aceasta nu rezişti

Cu puţin timp înainte de a acorda acest interviu, ziariştii roiau în jurul doamnei Luminiţa Gheorghiu, bliţurile o vânau din toate părţile. Dacă s-ar fi născut în America, presa ar fi numit-o star.  În România, este cea mai elogiată actriţă a ultimilor ani. Ceea ce înseamnă la fel de mult. 

La proiecţia pentru presă a filmului „Sunt o babă comunistă“, Luminiţa Gheorghiu a venit însoţită de fiica sa, absolventă a Facultăţii de Regie din cadrul UNATC. Alexandra era ca un înger păzitor: îi ţinea mamei sale poşeta când făcea fotografii, încerca, cu amabilitate şi politeţe, să răspundă cumva acelor ziarişti care săreau peste rând, la interviuri. Fără să epateze prin statutul de mare actriţă dobândit în ultimii ani, Luminiţa Gheorghiu s-a remarcat prin naturaleţe şi firescul autentic, credibil, pe care l-a transmis şi personajelor pe care le-a interpretat, în „Poziţia copilului“ (film care a câştigat recent „Ursul de Aur“), „După dealuri“, „Aurora“, „Nunta mută“, „4,3,2…“, „A fost sau n-a fost?“, „Moartea domnului Lăzărescu“, „Sex Traffic“. Lista este însă mult mai lungă. Explozia carierei sale a avut loc în anii maturităţii, probabil acesta fiind unul dintre motivele pentru care Luminiţa Gheorghiu a rămas un om echilibrat, centrat pe profesia sa, nu pe propria persoană. 

„Sunt o babă comunistă“ v-a trezit unele nostalgii? Aţi păstrat ceva din reflexele pe care şi le-au făcut românii în acea perioadă?

Nu am păstrat nici reflexe, nici nostalgii. Când am făcut filmul, am fost atentă la personajul meu, Emilia, să înţeleg cât de implicată a fost ea în comunism. Ea a luat din comunism ceea ce a fost bun pentru familia ei. Implicarea mea emoţională apropo de perioada comunistă nu poate fi pusă în discuţie. Un om care a refuzat, în Teatrul Bulandra, unde eram angajată, să fie făcut membru de partid nu poate să aibă vreo implicare emoţională sau să aibă nostalgii legate de acea perioadă!

Totuşi, aţi trăit, ca majoritatea oamenilor din România, în comunism. V-au afectat frustrările specifice acelei perioade? 

Frustrările au ţinut de mine. Pentru că am avut colegi care au reuşit să-şi ducă profesia mai „în plin“ decât mi-am dus-o eu. CV-ul meu referitor la rolurile în teatru vorbeşte de la sine: am avut puţine partituri principale, ca întindere. Alţii au reuşit să-şi rezolve viaţa profesională, dar ţine de fiecare om, de structura lui. Nu cred că ţine de comunism. 

 

În filmele în care aţi jucat în ultimii ani, interpretaţi femei puternice, femei care luptă până răzbesc în lupta lor cu problemele vieţii. În ce măsură vă identificaţi cu ele?

Sunt un om puternic. Dacă eşti actor şi nu eşti puternic de felul tău, nu rezişti în meseria asta. Şi trebuie să te întăreşti. Faptul că m-am făcut actriţă mă obligă să mă duc după personaj, aşa cum a fost scris, aşa cum îl doreşte regizorul. E adevărat că a fost o coincidenţă plăcută, dar cred că şi regizorii au avut intuiţia de a mă distribui în roluri de femei puternice. 

Nu aţi fost pe „contre-emploi“, cum spun actorii…

Cred că nu. Şi cred că sunt multe faţete ale contre-emploi-ului meu care nu au fost aduse la suprafaţă. Un om este în multe feluri, dar nu are întotdeauna ocazia să arate cum este. 

Personajele Emilia şi Cornelia sunt mame care preiau în totalitate problema copiilor lor. Cornelia este dominatoare, aproape că-l anulează psihic pe fiul ei…

Cornelia nu este dominatoare, nu este egoistă. Ea se implică în viaţa copilului ei pentru că trebuie să-l ajute, pentru că acel băiat nu este capabil să rezolve o problemă. Ea trăieşte să rezolve o problemă vitală din viaţa copilului ei… Nu pentru ea face acele eforturi, ci ca băiatul ei să nu intre în puşcărie. Iar Emilia este o mamă care se sacrifică pentru fiica ei. Pleacă de la ţară şi se întoarce să trăiască la ţară pentru a rezolva în acest fel o problemă financiară a fetei ei. Nu sunt mame dominatoare, ci se implică. 

Nu întâmplător am pomenit de cele două roluri –  sunteţi mama a două fete. Cum vă definiţi în relaţia cu ele? 

Uneori, le-am impus un program mai încărcat decât au avut majoritatea copiilor, dar cred că le va prinde bine în viaţă. Şi muzica pe care au studiat-o, şi sporturile, şi lecturile, tot ceea ce au făcut. Maria este medic stomatolog (şi este pasionată de design vestimentar), Alexandra este regizor. 

Aţi avut o contribuţie la alegerea Alexandrei de a urma regia? Având în casă o mamă actriţă, aţi fost, într-un fel, model pentru ea?

Cred că da, însă eu nu am fost în totalitate de acord. Nu i-am interzis, dar nici nu am încurajat-o. Copiii trebuie lăsaţi să aibă alegerile lor. Eu i-am spus doar că este mult prea greu să faci regie şi actorie în România, pentru că se investesc prea puţini bani în producţiile cinematografice. Altfel, este alegerea ei, e plăcerea ei, pasiunea ei.  Sunt fericită să le văd pe fetele mele fericite. Acesta este rolul meu important ca mamă.

Aţi studiat muzica, dar aţi dat la Teatru. La prima încercare, aţi picat. Cum aţi gestionat eşecul, aţi suferit? 

Foarte tare, pentru că profesoara mea, Ileana Cârstea, mi-a spus că voi face cu mult succes această profesie. Mi-a zis să am încredere în ea şi să mai dau încă o dată la Institut. Faţă de alţii (vorbesc de unii dintre marii noştri actori) care au dat de patru ori examen de admitere, cred că am reuşit destul de repede să îmi împlinesc visul de a fi studentă la Teatru.

 

Ce modele aţi avut în timpul formării dumneavoastră ca actriţă?

Cel mai important om care m-a încurajat, cu care am discutat toate rolurile, şi de teatru, şi de film, a fost această profesoară, Ileana Cârstea, care a fost un sprijin pentru mine. Dacă nu era ea, cred că aş fi renunţat după prima încercare la Institutul de Teatru. Ei îi datorez această profesie

În ultimii zece ani, aţi crescut, ca actriţă, cât alţii 
în 30. Faptul că aţi fost preferata regizorilor din noul val credeţi că se datorează şi vârstei, care v-a situat la un nivel de experienţă superior?

Nu cred că vârsta este un criteriu. Criteriul este cât de important este să joci tu personajul X. Relaţia mea cu regizorii din noul sau vechiul val a fost una de muncă importantă, şi atunci experienţa despre care vorbiţi nu ştiu dacă ar fi determinantă.  În profesia aceasta, de fiecare dată o iei de la capăt. Şi de fiecare dată este important să ai inspiraţie, să te ajute Dumnezeu să descoperi cât mai multe trăsături ale personajului pe care îl interpretezi.

Cum descrieţi experienţa de a lucra cu propriul copil, Alexandra? 

Să ştiţi că nu a fost chiar simplu. În primul rând, mi-era teamă să nu greşesc. „Chiar acum să greşesc, când lucrez cu copilul meu?!“, îmi tot ziceam. Apoi mi-a fost teamă când am tras nişte duble şi Alexandra mi-a cerut, ca orice regizor, să reiau altfel. Şi am făcut aşa cum a zis ea şi a ieşit bine. Şi nu e vorba de nici un fel de politeţe din partea unei mame care îşi iubeşte copilul! 

Acasă, discutaţi despre roluri, despre lucruri care ţin strict de profesie? 

Întotdeauna o rog pe Alexandra să citească scenariul. Părerea ei şi a Mariei contează foarte mult pentru mine. Pentru că sunt proaspete, inteligente, ca toţi tinerii de vârsta lor, îmi pot da o idee pe care eu s-o agăţ. 

Aţi preluat de la ele idei pe care le-aţi folosit apoi?

Da. Când eram cu Alexandra la filmare, s-a dat foarte repede „motor“, iar eu am intrat puţin cam vijelios (cu ghilimelele de rigoare) şi nu am fost atentă că trebuia să prezint altă situaţie. Eram pe platoul de filmare, nu are rost să spun la ce film,  şi Alexandra mi-a spus: „Mamă, fii atentă ce faci!“ E bine să ai lângă tine un om devotat şi care gândeşte în interesul tău!

Cum aţi caracteriza experienţa lucrului cu 
Michael Haneke, un regizor ale cărui filme câştigă constant premii, renumit pentru exigenţa sa?

Nu este mai sever sau mai pretenţios decât Pintilie, Ciulei sau Stere Gulea. Deşi este un om cu mult umor, sunt obişnuită cu pretenţiile lui, la fel cum sunt obişnuită cu pretenţiile regizorilor români buni cu care am lucrat. 

Cu ce propuneri noi au venit regizorii de teatru şi film la Luminiţa Gheorghiu? 

Sunt în faza de discuţii, să vedem ce se va alege. Am propuneri şi pentru teatru, şi pentru film. Nu vă spun mai multe deocamdată, pentru că nu s-a concretizat ceva clar, iar aici este vorba despre o superstiţie specifică actorilor. 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus