Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Livia Graur: Luptă pentru ceea ce-ţi doreşti!

Livia Graur: Luptă pentru ceea ce-ţi doreşti!

Serioasă și aplicată. Succesul în orice vine din dăruire. Livia Graur, prezentatoarea știrilor FOCUS de la PRIMA TV, este pasionată de lectură și călătorii. Are o slăbiciune pentru cultura franceză și asta i se trage cu mult înaintea studiilor de la Nanterre. E veșnic îndrăgostită de vreo zece ani încoace de omul cu care s-a și căsătorit. Nu ai unde să citești picanterii despre ea fiindcă e discretă și are lumea ei, pe care nu vrea să o arate la știri. Frumos!

Îți place într-adevăr ceea ce faci?

Îmi place la nebunie ceea ce fac! În cazul meu, jobul de prezentator se îmbină cu cel de editor, aşa că eu chiar reuşesc să-mi pun amprenta pe jurnalul pe care îl prezint. Creativitatea este, aşadar, nelipsită din viaţa mea. Îmi place să fac jocuri de cuvinte, să transform o ştire banală, atunci când am aşa ceva, într-una atractivă şi interesantă.

Din noianul de informații, pe care ai transmis-o cu bucurie oamenilor?

În fiecare zi transmit informaţii care mă bucură. Fie că e vorba despre o veste bună pentru români ori despre o acţiune socială, de ajutorare a unei persoane sau a unui grup. Mă implic în tot ce fac, iar deviza mea este: „Succesul în orice vine din dăruire“.

Câtă libertate, dar şi ce limite îţi impune munca în televiziune?

Cu siguranţă, trebuie să avem şi limite. Ştirile sunt menite să informeze, trebuie să fie echidistante şi corecte, iar asta impune o oarecare stricteţe. Amprenta personală şi creativitatea merg până la un punct. Informaţia trebuie să nu fie modificată de subiectivitate.

E o inflație de frumusețe pe sticlă. Chiar nu te temi de concurență?

Eu cred că e loc pentru toată lumea! Fiecare face ce i se potriveşte mai bine, iar în momentul de faţă, cred că această meserie „îmi vine mănuşă“.

Chiar ți-ai dorit să fii jurnalist sau a fost o pură întâmplare?

Când eram pe băncile şcolii, nici prin cap nu-mi trecea că o să ajung aici. M-am pregătit pentru cu totul altceva, îmi doream să devin translator. Faptul că am început clasele primare în Franţa – şi deci ştiu perfect limba franceză –, dar şi înclinaţia spre limbile străine în general m-au ajutat să merg în direcţia aceea. Însă viaţa te duce pe căi nebănuite.

Ai fost la multe interviuri ca să poţi face acest job?

Lucrez de şapte ani în televiziune şi am fost la mai multe interviuri de-a lungul timpului, la mai multe televiziuni. Am fost reporter pe diverse domenii, am realizat rubrica meteo, am prezentat şi sport, iar de aproape un an prezint ştiri. Evoluţia a avut loc treptat, pe măsură ce am dobândit experienţă şi cred că este foarte important să porneşti de la zero în orice domeniu. Ştiu ce înseamnă să petreci ore în şir în căldură sau în ploaie, să te zbaţi pentru un subiect bun, să scrii contra cronometru pentru ca ştirea ta să fie cea mai bună şi să fie prima în jurnal. Nu ştiu dacă mi-ar place sau aș putea să fac altceva pe viitor.

Chiar e perfectă viața ta?

Nu exagerez deloc când spun că viaţa mea este perfectă! Perfecţiunea este așa cum o percepe fiecare, iar eu, în momentul de faţă, mă simt împlinită din toate punctele de vedere. Am o familie minunată, un soţ care mă iubeşte, mă înţelege, mă susţine şi îmi este cel mai bun prieten. Fiica mea este o minune. Este bună, blândă, cuminte, iubitoare, frumoasă, este exact aşa cum mi-am închipuit-o. Sunt fericită cu adevărat.

Crezi că România ți-a oferit totul?

Cred că fiecare trebuie să muncească pentru a ajunge undeva. În ţara noastră, poţi să creşti şi să reuşeşti dacă eşti serios şi dacă îţi dai silinţa. Evident că există excepţii, dar sunt doar ca să confirme regula. Părerea mea e că, indiferent unde ajungi, dacă nu-ţi meriţi locul, nu-l vei păstra pentru mult timp.

Cum ţi-ai construit căsnicia? Ai vreme de omul tău? Ştii ce slăbiciuni are?

Căsnicia mea este bazată în primul rând pe respect şi prietenie. Eu şi Răzvan suntem împreună de 13 ani, adică de când eram nişte copii. Am crescut împreună, ne-am învăţat unul pe celălalt şi, îndrăznesc să spun, ne iubim mai mult pe măsură ce trece timpul. Avem o relaţie minunată, în care sinceritatea este la loc de cinste şi ştim dinainte ce ar vrea celălalt. Evident că îi cunosc punctele tari, dar şi pe cele slabe, însă niciodată nu mă voi folosi de asta, decât în favoarea lui.

Ai prietene?

Nu am multe prietene, am prietene adevărate. Pe care le cunosc de mulţi ani şi cărora le pot spune orice. Sunt prietenele mele din liceu şi, cu toate că nu ne vedem așa de des în ultima vreme, pentru că nu ne prea sincronizăm cu timpul, ne simţim de parcă ne-am fi văzut ieri atunci când ne întâlnim.

Îți place să primești musafiri?

Sunt genul de persoană extrem de tacticoasă şi de riguroasă în orice. Aici se încadrează şi vizitele pe care le primesc. Așadar, pentru că sunt maniacă când e vorba de ordine şi curăţenie, petrec ore bune înainte şi după vizite, ca să pregătesc casa pentru venirea musafirilor şi ca să strâng după plecarea lor.

Ştii să găteşti  bucate tradiţionale româneşti?

Îmi place să gătesc şi o fac cu mare plăcere! Mai ales când văd că preparatele mele sunt apreciate. Gătesc şi preparate tradiţionale româneşti, dar mai ales mâncare italiană. Suntem fani, nu trece săptămâna fără să mâncăm paste, pizza sau bruschete.

În ce relație ești cu vecinii?

Pe majoritatea îi știu. Trebuie să recunosc însă că mi se întâmplă să mai văd pe cineva despre care nu ştiam că locuieşte lângă mine.  Uneori eram luată la întrebări de vecini, atunci când realizam rubrica meteo!

Ai timp să fii fashionistă?

Sunt o fashionistă irecuperabilă. Şi o cheltuitoare pe măsură, spre disperarea celor din jurul meu, care mă acuză mereu că dau prea mulţi bani pe „zdrențe“. Sinceră să fiu, nici nu ştiu câte genţi, rochii sau pantofi am, ci doar că le ţin în patru şifoniere mari şi că deja am început să mă gândesc la un al cincilea, fiindcă nu mai am loc.

Ai un sistem de valori de la care nu te abați?

Cred în sinceritate, în altruism, în seriozitate şi în modestie. Şi mai cred că putem reuşi în viaţă prin muncă şi corectitudine.

Ai și reguli?

Bineînțeles că e nevoie de reguli în viaţă. Iată câteva: „Nu spune niciodată… niciodată!“, „nu există nu pot, ci nu vreau!“, „luptă pentru ceea ce-ţi doreşti!“, „trebuie doar să vrei“.

Ce îţi face frumoasă viața?

Probabil faptul că mă simt împlinită şi mulţumită.  Cred că poţi avea o viaţă frumoasă când încerci să te bucuri de ce ai şi nu-i invidiezi pe ceilalţi.

Tu şi fiica ta aţi început să aveți vorbe deja? Cum e Mica Prinţesă?

Pe măsură ce trece timpul, ne înţelegem tot mai bine, iar asta îmi dă un sentiment minunat. De câteva luni, a început să vină să mă strângă în braţe şi să mă pupe. Nu cred că există trăire mai intensă pe lume decât asta. Primul ei cuvânt a fost „tata“, însă m-am bucurat enorm când am auzit-o. Acum, la 1 an şi 8 luni, am evoluat enorm amândouă. Numără până la zece, ştie să-mi spună ce vrea să facă, dacă vrea să meargă în parc sau la cumpărături, cu ce jucărie vrea să se joace. Are chiar şi preferinţe legate de îmbrăcăminte sau încălțăminte.Este extrem de cochetă şi de hotărâtă în privinţa dorinţelor ei.

Citește și:

Olimpia Melinte: În spatele scenei, n-am nimic de ascuns

Oana Sîrbu: Muzica m-a făcut bogată

Oana Turcu: Căsnicia este rolul perfect al vieții mele

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.24/18.06.2015

Autor: Ivana Iancu

Sursa foto: Prima TV


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus