Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Madalin Ionescu: Am momentele mele de revolta

Madalin Ionescu: Am momentele mele de revolta

Domnul „Wow!“, serios și inteligent, Mădălin Ionescu te cucerește din prima. Este un showman care se respectă și care știe să facă un spectacol al vieții din presa de tabloid.

Dincolo de sticlă, este tatăl a doi copii frumoși și, împreună cu Cristina Șișcanu, soția sa, are o casă frumoasă, căței mulți și fericiți și flori. Eroul său preferat este Zorro – în rest, crede doar în frumusețea vieții. De luni până joi îl putem vedea pe Kanal D, unde, împreună cu Adelina Pestrițu, prezintă emisiunea WOWBiz.

Ai o îndelungată carieră în jurnalism. Mai crezi în ceea ce este considerat a fi a patra putere în stat – în media? Îi este utilă presa tabloidă societății contemporane?

Nu cred că există libertate, în general. Trăim într-o lume extrem de controlată, în care drepturile cetățenilor sunt mai degrabă iluzorii, așa că nici presa nu are toate atributele pentru a fi considerată a patra putere în stat. În ceea ce privește tabloidul,  este mai degrabă o fabrică de senzațional care, de foarte multe ori, te relaxează.

Mai este jurnalismul un job de viitor în România?

Atunci când am intrat în presă, nu m-am gândit să fac un job din asta, ci am muncit din pasiune. Cred că, în acest moment, sunt tineri care se orientează spre jurnalism pentru a avea o carieră, un job. Nu știu dacă o mai fac cu pasiune cei care vin din urmă sau dacă mai sunt oameni dispuși să-i învețe. Oricum, depinde la ce nivel o faci. Cred că și în România vom ajunge să avem prezentatori TV exercitându-și meseria și la 65 de ani, ceea ce acum zece ani era imposibil. Oamenii încep să prefere ziariști cu experiență, care să dea credibilitate poveștilor.

Ce calități ar trebui sa aibă un realizator de show?

Să aibă o experiență de viață bogată, o pregătire profesională foarte bună, să trăiască emoții alături de invitați și să le transmită telespectatorilor, să fie un showman, dar nu cu orice preț, să fie un vânzător de iluzii, dar în același timp să fie pregătit să construiască morala pe marginea poveștilor pe care le prezintă.

Au existat situații în care ai stricat prietenii, pe care le socoteai durabile, din cauza emisiunii tale?

Nu pot să neg că au fost oameni care s-au supărat pe mine, pentru că poate nu au înțeles foarte bine atributele acestei posturi publice în care mă aflu, dar nu am stricat nicio prietenie adevărată. Niciodată nu am vrut să calc pe cadavre.

Dincolo de media și mediatizare, mai crezi în oameni?

Foarte mult. Dacă nu mai avem compasiune, solidaritate, dorința de a lega prietenii durabile, dacă nu-i mai ajutăm pe cei care merită suportul nostru, atunci lumea asta este fără rost.

Aveam părul lung, prins în coadă, barbă – eram rocker.

Cui datorezi formarea ta. Ai avut modele?

Nu. Pe vremea lui Ceaușescu, când eram la liceu, îmi făcusem propriul ziar (era un ziar cu tentă anticomunistă, dar în același timp era un fel de magazin care conținea tot felul de informații utile și senzaționale pe care le strângeam cu greu). Am simțit nevoia să fac presă încă de pe acea vreme și îmi imaginam un alt tip de presă. Primul meu job a fost de prezentator TV, chiar dacă înainte de asta am lucrat la radio ca prezentator de știri. M-am dus cu un proiect, a fost acceptat. În 1999, am avut un ajutor, un suport, când am fost selectat de un domn căruia o să-i mulțumesc toată viața mea: Ilie Ciurescu, un excepțional profesor de jurnalism. A fost un concurs la TVR, în care erau zece locuri disponibile și 1.600 de candidați. Deși nu aveam deloc o postură potrivită  cu televiziunea națională – aveam părul lung, prins în coadă, barbă… eram rocker –,  dânsul m-a selectat. A văzut în mine ceea ce alții poate nu ar fi văzut. Deși eram familiarizat cu presa, acela a fost punctul meu de plecare și de atunci toate s-au legat perfect.

Ai renunțat la visurile din copilărie?

Nu mai sunt atât de revoluționar cum mi-aș dori, iar asta mă doare. Am momentele mele de revoltă, dar, din păcate, tot ce nu se întâmplă în acest moment în țara asta ne-ar oferi foarte multe prilejuri de răzvrătire. De multe ori, stau și mă gândesc dacă fac suficient pentru semeni.

Pot fi călătoriile prin lumea largă o lecție? Iar dacă da, ce te-au învățat drumurile?

Am învățat că sunt oameni mult mai curați sufletește. Probabil datorită faptului că sărăcia nu i-a înrobit și schimonosit atât de tare. Am învățat că există locuri cel puțin la fel de frumoase ca în România și că sunt oameni care au reușit să construiască o societate mai bună decât am reușit să o facem noi, românii.

După opinia ta, mai este căsătoria o instituție credibilă, viabilă în mileniul III?

Cred că, în maximum 20 de ani, dragostea va fi considerată o boală, iar cei care vor dori să aducă jertfă pe altarul dragostei vor fi considerați niște sectanți. Cred că, în 20 de ani, bărbații își vor lua femeile de la „dealer“, iar femeile la fel. Doar romanticii incurabili vor avea curajul de a trăi povești adevărate de dragoste. Sper ca realitatea să mă contrazică.

Din experiență ta, ai putea să îmi spui care crezi că sunt condițiile care fac o căsnicie să funcționeze?

Trebuie să existe o chimie indestructibilă între cei doi parteneri, asta este regula de bază. Trebuie să aibă aceleași preocupări, cam același univers spiritual. Să fi învățat tot ce-ar fi trebuit să învețe din alegerile precedente și să nu fi rămas cu sechele sau resentimente față de foștii parteneri. Să nu se jignească niciodată, pentru că asta distruge.

Mai există pasiune în căsnicie după o anumită perioadă? Iar dacă nu e, ce ar trebui să facă  bărbatul?

Între mine și Cristina pasiunea a rămas aceeași ca la început. Nu aș vrea să absolutizez și să  spun că noi trăim cea mai frumoasă poveste de dragoste; sunt convins că există și alții care au o poveste la fel de frumoasă ca a noastră. Dar oamenilor le este din ce în ce mai greu să construiască. Dragostea a devenit mai degrabă un fel de sport, iar generațiile mai tinere habar n-au ce înseamnă dragoste cu adevărat. Dragostea ține de educație, de valorile pe care ți le-ai însușit, din familie sau din societate.

De ce crezi, în general, că bărbații nu știu să aleagă și să ofere flori, ca în filme, iar femeile așteaptă acest gest cu disperare?

Să știi că am știut din prima ce flori îi plac, dar am existat și situații (pentru că se spune dintotdeauna că bărbaților nu le place să meargă la cumpărături) când, din grabă, am stricat ceea ce pentru Cristina părea să fie un moment magic. M-am revanșat. Am luat cel mai frumos și mare buchet. Și nu l-am dăruit pentru că era o sărbătoare anume!

Shoppingul ți se pare o maladie sau o necesitate? Te îmbraci cu haine de marcă?

Dacă nu reușesc să îmi cumpăr haine în primele zece minute după ce intru într-un magazin, nu am nicio șansă să îmi mai cumpăr în acea zi. Cristina îmi cumpără haine mult mai OK decât mine. Rezist mai mult atunci când merg într-un market alimentar. Haine cumpăr foarte rar și trebuie să o fac repede.

Viața ta, dincolo de sticlă, te împlinește?

Da. Dar nu am timp pentru ea. Aș fi foarte fericit dacă aș fi avut mai mult timp pentru viața mea de dincolo de sticlă, dar nu mă plâng, pentru că eu mi-am ales acest domeniu. Poate va veni o zi, sper nu foarte târziu, în care voi avea mai mult timp pentru familie.

Citește și:

Jorge: A ierta fara sa uiti nu inseamna iertare

Dragoș Bucur, o carieră de succes

Daniel Osmanovici: Nu e nevoie de mult ca sa fim fericiti

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.7/19.02.2015
Autor: Ivana Iancu
Sursa foto: Kanal D


Lasă un răspuns

Sus