Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Marina Almășan: Am o echipă după chipul și asemănarea mea

Marina Almășan: Am o echipă după chipul și asemănarea mea

Cine nu-și amintește de “Veniți cu noi pe programul 2“? Sau de “Ceaiul de la ora 5“? Sau de “Ne vedem la TVR“? Toate aceste emisiuni poartă amprenta profesionalismului și talentului Marinei Almășan. Trecerea anilor și schimbarea modei nu au luat-o niciodată prin surprindere. De fiecare dată a reușit să se reinventeze, să facă emisiuni mereu proaspete, de substanță, dar și amuzante. Dar să aflăm mai multe chiar de la ea…

Marina, cititoarele revistei Femeia sunt curioase să afle care sunt cele mai noi proiecte ale tale. În ce proiect profesional ești implicată acum?
Continui ceva ce-mi place și care performează foarte bine: programul “Femei de 10, bărbați de 10”, care îmi îmbracă “mănușă” sufletul : întotdeauna mi-a plăcut să am de a face cu oameni de calitate, să stau la povești cu lumea, de la vlădică la opincă, să încerc să ajut cu sfaturi și… să creez o atmosferă bună dincolo de ecran! Am alături un coleg de prezentare de nota 10, pe “Mirciulică”, cum îi spun eu, deci am toate argumentele să mă simt bine în acest proiect! 

Ce alte planuri mai ai pentru viitorul apropiat și îndepărtat?
Mi-ar plăcea să mai coordonez, cândva, o participare a României la Eurovision (victoria Paulei și a lui Ovi de acum câțiva ani m-a prins pe mine în “fotoliul” de șef al delegației României!)… dar, deocamdată jocurile sunt cam făcute, în acest sens. Apoi mă apuc să pregătesc o nouă călătorie prin lume, de unde sigur va rezulta un nou film și poate un nou „Jurnal de călătorie” (tocmai  am publicat povestea călătoriei mele la Seul!), voi finaliza un roman care a prins deja pânză de păianjen în sertarul meu, ceea ce mă disperă, pentru că, în 99 la sută din cazuri nu las un lucru neterminat! Cam astea sunt provocările.

Cum împaci viața de familie cu cea profesională?
Ăsta a fost întotdeauna un “challenge” pentru mine, căci fiind obișnuită de mică să iau numai 10 la școală, am încercat să-mi atrag această notă și după ce am devenit “om mare”, în toate cele ce-am făcut. De multe ori însă, mai ales când e vorba de“munca în echipă (iar familia este cea mai frumoasă echipă din lume!) nota finală devine o medie a celor doi parteneri, nu mai depinde doar de strădaniile tale. Deci… nu am fost întotdeauna fruntașă la acest capitol. Acum copiii mei sunt mari, rolul meu a devenit mai mult consultativ și, ca în mai toate cazurile, sunt părintele-bancomat! În plus, începe acea perioadă în care trebuie să avem grijă de părinții noștri… Iar eu am niște părinți minunați și vreau să fiu sigură că Apusul îi va prinde fericiți.  

Cum îți educi copiii? Ce îți dorești pentru ei?
Copiii mei sunt, aș zice, gata educați. Bine, rău, Dumnezeu știe, pentru că valorile care au fost importante pentru mine nu mai funcționează, văd, în zilele noastre. I-am învățat să muncească mult, să fie onești, să fie buni la suflet. Le-o folosi la ceva?! Am încercat să le insuflu ideea că succesul este atunci când cazi de 9 ori și te ridici de 10.

Ești și ai fost mereu o persoană activă și veselă. Care este secretul bunei tale dispoziții?
Da, sunt un om vesel. Aceasta și pentru că veselia face parte din ADN-ul meu, dar și pentru că mi-am descoperit o nemăsurată plăcere de a-i face pe ceilalți să se simtă bine. Îi văd apăsați de viață, îi simt uneori la limanul puterilor și, chiar dacă, poate, eu însămi nu mă aflu în cea mai bună stare (am și eu abisurile mele, în care mă prăbușesc deseori), încerc să aduc soarele pe chipul meu, pentru ca el să se reflecte apoi și în al lor! E o bucurie să-i vezi pe cei din jur râzând la glumele tale! Bine, să nu se înțeleagă că nu emit, din păcate, și destule glume proaste! Dar intenția contează, nu?

Lucrezi de mult timp în televiziune. Cum s-a schimbat acest mediu, cum este el acum față de cum era atunci când ai început să lucrezi?
E o comparație care mă întristează. Am învățat televiziune într-o vreme în care camerele de filmat îi cocoșau pe cameramani, microfoanele ne încurcau cu firele lor, decorurile erau din carton, vopsite cu pensula, carele de reportaj erau cât niște TIR-uri nesfârșite. Ne scriam scenariile la mașina de scris, ne căutam invitații ore în șir pe telefoanele fixe, ne documentam prin biblioteci. Produsul era însă de calitate, iar oamenii care făceau televiziune erau profesioniști, în adevăratul sens al cuvântului. Mai mult, erau mistuiți de pofta de a-si face meseria. Nu alergau după bani, ciubucuri, contracte oneroase, nu-și schimbau opțiunile și echipele de la o zi la alta, în funcție de interese. Eu, în general, ardeleancă fiind la origini, sunt statornică și mă adaptez destul de greu noului. Am învățat să port head-set, să am desfăsurătorul emisiunii pe iPad, să mă documentez navigând pe toate site-urile lumii, în toate limbile pământului, să-mi montez reportajele în grupuri de montaj care aduc a NASA, dar cu atmosfera, oamenii, noile “reguli ale jocului” mi-e tare greu să cad la pace! De aceea, mi-am făcut mica, dar puternica mea echipă “după chipul și asemănarea mea” și… încercăm să fim o insulă. Dar e foarte greu.

La final, te rog spune-le cititoarelor noastre cum preferi să-ți petreci timpul liber.
În timpul liber sunt cel mai obișnuit om! Sunt gospodină – multilateral dezvoltată! -, sunt bucătăreasă, călătoresc nespus de mult și în toate direcțiile, scriu, citesc (rușinos de puțin față de cât ar trebui), presar printre toate oleacă de televizor, însă doar atât cât să fiu la curent cu ceea ce mișcă în domeniu. Ca oricărei femei, îmi place să mă zbengui prin magazine (mai mult “vizitez”, căci banii nu mă dau afară din casă), și, atât cât îmi îngăduie viața, dau frâu liber romantismului care îmi populează fiecare celulă!

Citește și:

Text: Dana Verescu

Foto: TVR

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus