Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Marius Manole: O singura dragoste, scena

Marius Manole: O singura dragoste, scena

Sunt ani întregi de când Marius Manole e considerat un fenomen al teatrului românesc. El însă se consideră doar un actor cu o brumă de talent, dar fericit că încă se poate juca pe scenă.

A jucat în peste zece teatre renumite din toată țara, în aproape la fel de multe filme, a câștigat cinci premii în domeniu și a fost nominalizat de patru ori în cadrul Galei UNITER. Este Marius Manole, bărbatul din spatele multor personaje literare cunoscute precum Ion, Puck sau Romeo.

Cum a început cariera ta în teatru? A fost o dorință din copilărie sau o întâmplare?

De când mă știu am vrut să mă fac actor. Încă din clasa întâi am fost repartizat la grupa de actorie din cadrul Cercului Copiilor și Elevilor Șoimii Patriei din Iași, unde am rămas mult timp fiindcă nu aveam nicio îndoială că asta voiam să fac. Nu știu de unde a venit chestia asta, deși e adevărat că tata e un om foarte vesel, om-spectacol la toate petrecerile și probabil de la el mi se trage bruma de talent pe care o am, în timp ce de la mama, moldoveancă autentică, am capacitatea de a vorbi foarte mult.

Ai învățat ceva din prima experiență pe care ai avut-o în domeniu, la doar zece ani, alături de Dorel Vișan și Adrian Pintea, în „Un bulgăre de humă“?

Mi-am dat seama că actoria nu este chiar o meserie, că poți să te joci pe scenă, să primești bani pentru asta și să te vadă oamenii. Cariera perfectă pentru mine.

Trecând anii în revistă, ai putea spune că ai avut vreunul rău până acum?

Nu, în niciun caz. Din primul moment în care am jucat pe scenă, totul a fost bine pentru mine. Am avut noroc și mi s-au întâmplat numai lucruri bune.

Dar întâmplarea cu „Egoistul“, al maestrului Beligan?

E o întâmplare de povestit la nepoți și strănepoți. Nici nu trebuia să joc în piesa aia. Mai erau două minute până la cortină și eu mă îndreptam spre cabină pentru cu totul altceva când am fost întrebat dacă intru în scenă, fiindcă actorul care trebuia să joace nu era acolo. Ce era să zic? Normal că am pășit pe scenă alături de domnul Beligan, cu textul în mână, cu mii de emoții, cu sala plină și am încercat să joc cât mai bine. A fost un moment de senzație. În general, sunt genul de om care nu vrea să conștientizeze multe lucruri fiindcă îi e teamă că s-ar speria și nu cred că are rost să-mi pun piedici singur.

Ce arme foloseşti pentru a avea succes?

Fiind mai urâțel de felul meu, mă bazez mai mult pe charismă, pe farmecul personal și pe o mare putere de muncă. Sunt un om care a citit suficient pentru a avea o cultură cât de cât… Am văzut foarte multe piese, vreo 400 până să intru la facultate, și am citit extrem de mult teatru la viața mea ca să știu cum trebuie să mă comport în funcție de proiect. Și am furat destule tehnici de la colegii de breaslă, astfel încât mă simt ca acasă pe scenă, ceea ce cred că observă și spectatorii.

Trecând la lucruri mai profunde, crezi că există dragoste adevărată?

Teatrul este adevărata mea dragoste. Pentru mine, e o cârjă, este un paravan. La teatru, nu poţi fi dezamăgit, lucrurile sunt sigure. Dacă ar dispărea teatrul, aş fi obligat să trăiesc. Să te îndrăgosteşti şi să iubeşti e unul dintre cele mai frumoase lucruri care ţi se pot întâmpla. Noi facem totul în viaţa asta numai pentru că ne dorim iubire. Iar eu am ales să fac teatru pentru că am dorit să fiu iubit.

Nu crezi că există femeia perfectă pentru tine?

Ce înseamnă până la urmă asta? Și frumoasă, și deșteaptă, și devreme acasă? Eu n-am văzut așa ceva până acum. Dacă tu ai cunoscut vreuna, fă-mi cunoștință cu ea (n.r. – zâmbește). Poate doar ca model feminin preferat. Maia Morgenstern, de exemplu, e un model pentru mine. Iubește tinerii foarte mult și are o coloană vertebrală remarcabilă. Ai ce învăța de la ea și fără să vrei. Sau Oana Pellea, cu care te poți înțelege oricând. La altă vârstă, Rodica Mandache e un model, ea fiind o femeie extrem de frumoasă, care a trecut prin multe întâmplări triste, dar care a îmbătrânit frumos și cu care, la 70 de ani ai ei, stând de vorbă pe aceeași bancă, nu ai senzația că e din altă generație.

Vorbeşti despre dragoste ca despre un concept, un ideal, nu un fapt concret.

Eu sunt un om tot timpul vlăguit, obosit fizic şi sufleteşte. Nu cred că dragostea e un ideal, dar ea are mereu nevoie de nou, de proaspăt. De multe ori, iubirile se sfârşesc din foamea de mai mult, din veşnica noastră nemulţumire. Tot visând la ceva mai bun, uităm să preţuim ce deja avem. Cel mai adesea, Dumnezeu ne dă ce avem nevoie, e chiar lângă noi, avem tot ce ne trebuie ca să trăim o mare dragoste, însă e musai să avem grijă de ea. Din păcate, eu nu am timp decât pentru o mare dragoste: scena.

Te-ai gândit vreodată să emigrezi? Să procedezi ca alți actori de-ai noștri care au ajuns la Hollywood?

Mă gândesc în fiecare zi să plec din țara asta, dar, la 36 de ani ai mei, neștiind nicio altă limbă străină, mi-ar fi foarte greu. Poate doar să fac pantomimă sau balet. Nu am nicio șansă să plec de aici. Dacă aș putea să fac tot meseria mea, aș pleca mâine.

Ce planuri de viitor ai?

N-am planuri și nici dorințe. Eu cred că poți să ai un plan azi și să dea peste tine o mașină, iar atunci totul se năruiește. Din câte știu, Dumnezeu nu iubește oamenii care-și fac planuri. Eu trăiesc de pe o zi pe alta și mă bucur de prezent. Mai departe, fie ce-o fi. Niciodată nu-mi propun nimic. Cred că lucrurile mari și importante îți sunt date oricum și nu poți să faci nimic ca să le schimbi. Mai cred că, în general, viața e o glumă proastă. Te naști ca să mori și nu poți să schimbi asta. Tocmai de aceea mă amuză oamenii încrâncenați pe lucruri, pe meserie, care vor să demonstreze ceva, să fie cei mai buni, să aibă foarte mulți bani, casa cea mai frumoasă, mașina cea mai scumpă… Pentru ce? Atât timp cât faci lucrurile cu plăcere, restul nu contează.

La cei 36 de ani ai săi, Marius are uneori sentimentul că ni s-a furat dreptul de a visa şi nici măcar nu suntem în stare să spunem cine-i de vină. „Am uitat că tragem toţi la aceeaşi căruţă şi că, fără să fim uniţi, n-o să reuşim nici măcar s-o urnim. Se pare că nu avem chestia asta în sânge. De aceea, suntem vulnerabili şi uşor de distrus. Am constatat că toată vorbăria mea, apariţiile la televiziune nu rezolvă nimic. În realitate, nimeni nu ascultă ce spui şi pe nimeni nu interesează problema artiştilor în România. Şi nu numai a artiştilor. De fapt, nu-i interesează nimic. Vorbim mult şi degeaba. Apare de fiecare dată ceva mai captivant. Mai interesant decât condiţiile în care începe noul an universitar, profesorii care fac greva foamei, copilul care a fost omorât în faţa propriului liceu. Nu avem curaj să luăm atitudine“, adaugă artistul.

Minibiografie

  • A absolvit în 2001 Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iași, secția Actorie, la clasa profesorilor Emil Coșeriu și Cornelia Gheorghe. Între 2002 şi 2003, a urmat cursurile secției de Coregrafie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ din București.
  • În anul 2006, Marius Manole a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal (Şarikov, Tipograf Tipografovici – „Inimă de câine“, după Mihail Bulgakov, regia Yuri Kordonski), alături de Victor Rebengiuc şi Marius Stănescu. De asemenea, în 2003 a fost nominalizat, tot în cadrul UNITER, pentru debut, cu rolul Paulie în spectacolul „Drept ca o linie“, de Luis Alfaro, în regia lui Radu Apostol.
  • În 2007, i-a fost acordat, în cadrul aceleiaşi gale, Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar – Paul, „Stă să plouă“, Teatrul LUNI, Green Hours. A obţinut Premiul pentru tineri creatori, acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru Puck din „Visul unei nopţi de vară“ de William Shakespeare.
  • A participat la stagiile din cadrul Academiei Itinerante „Andrei Șerban“ la Horezu și New York, atelier realizat de Institutul Cultural Român din New York cu sprijinul ICR din București, în 2009.
  • A jucat pe scenele Teatrului Naţional Bucureşti, Bulandra, Metropolis, Odeon, ArCuB, de Comedie, Green Hours, Godot Cafe-Teatru, ale Televiziunii Române, dar și ale celei internaţionale.
  • La cea de-a nouăsprezecea ediţie a Galei UNITER, Marius Manole a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol principal, pentru Ermolai Alexeevici Lopahin din „Livada de vişini“. În 2009, a obţinut premiul FestCO pentru rolul principal din spectacolul „Ioana şi focul“ de la Teatrul de Comedie.

Articol preluat din ediția de februarie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Nicoleta M. Dumitrașcu

Sursa foto: Vlad Stănescu


Lasă un răspuns

Sus