Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Melania Medeleanu: Nici o zi fără un zâmbet

Melania Medeleanu: Nici o zi fără un zâmbet

Melania a ajuns în televiziune prima dată ca invitat, la Amerom TV. A observat-o atunci Jana Gheorghiu şi a spus aşa, într-o doară, «Fata asta trece sticla». Şi, pentru că „trecea sticla“ atât de bine, la scurt timp i s-a propus să prezinte o emisiune. „Am fost fascinată de cameră dintotdeauna. Şi de atâţia ani nu s-a rupt nimic din vraja asta!”, spune prezentatoarea. 

După admiterea la Facultatea de Psihologie, a devenit realizator/prezentator al matinalului de weekend de la Radio 2M+, iar în 1997, redactor la Antena 1 şi prezentatoare a emisiunii „Telerebus”. A continuat cu alte emisiuni de divertisment, la Antena 1, TVR, iar din 2002, la Realitatea TV. „Întocmai ca într-o relaţie de cuplu, eu şi televiziunea aveam trei variante: să ajungem la stadiul de love&hate, să ne despărţim prieteni sau să avem parte de o dragoste care creşte de la an la an şi în care pasiunea se transformă într-o iubire aşezată, în care fiecare îl acceptă pe celălalt cu bunele şi cu relele sale. Eu am avut noroc de această din urmă variantă: pur şi simplu ne iubim.“  

Dicţie fără cusur, cursul-provocare

Ne plimbăm prin grădină, printre tufele de trandafiri. Îmi spune că i-a fost dor de televiziune, dar nu e ca şi cum, cât nu a fost pe sticlă, a stat degeaba şi a aşteptat să i se întâmple lucruri mari. Ba din contră, a avut atât de multe de făcut că te întrebi câte ore are ziua ei. 

Unul dintre proiectele care au ţinut-o ocupată – şi încă o ţine – e cursul de dicţie. „Ideea mi-a venit pe vremea când încă lucram în televiziune. La un moment dat, am făcut un curs de formare de formatori: am decis că vreau să învăţ să lucrez cu oamenii mari. La examenul final, am avut de susţinut o prezentare de 15 minute. Terminasem masterul în logopedie, aveam doi ani de canto, deci puteam să aşez pe baze teoretice toată experienţa mea de 10 ani de vorbit la televizor – eram gata să fac un proiect pe dicţie. Colegii mei au fost atât de încântaţi încât m-au întrebat când începe cursul. Am zis: «De ce nu?»” 

Şi-a propus să ţină cursul pentru 15 oameni, cu care avea să împartă tot ce ştie. După un simplu anunţ pe Facebook, la cursul Melaniei, „Dicţie fără cusur“, care a debutat anul trecut, s-au înscris 45 de persoane, iar în noiembrie avea deja înscrieri pentru martie 2013. „A fost uluitor şi nu, sub nici o formă nu mă aşteptam la asta. Fără să mă fi văzut vreodată predând, poate unii mă ştiau de la televizor, atâţia oameni mi-au dat încrederea lor.” 

La prima oră de dicţie în calitate de profesor, a avut emoţii îngrozitoare. Dar îşi pregătise atât de bine lecţiile, încât a fost „chiar mulţumită“ de cum a ieşit. Până în prezent, la cursul susţinut de Melania (care costă 150 de euro şi are o durată de cinci săptămâni) au ajuns 120 de oameni dintre cei mai diferiţi, de la puşti de 16 ani la senatori de 67 de ani, medici, avocaţi, IT-işti, jurnalişti care apar deja pe post, cu toţii uniţi de nevoia de a învăţa să vorbească corect, clar. 

„Îmi doresc atât de mult să ţin cursuri de dicţie mereu, chiar şi la pensie. Noi, oamenii, suntem uşor neglijenţi cu vorbirea; ni se pare că, fiind un lucru pe care îl facem în fiecare zi, îl facem foarte bine. Nu e chiar aşa. De fiecare dată, primul curs din fiecare serie este revelator: oamenii îşi dau seama că fac uneori greşeli pe care nici nu le mai percep ca atare sau că nu respiră eficient pentru vorbire.“ 

 

Pe 18 iunie, o nouă grupă de cursanţi a venit în faţa Melaniei. Iar de data asta, spune ea, provocarea a fost cu atât mai mare: majoritatea cursanţilor din această serie sunt speakeri de profesie: „Faptul că au ales cursul meu de dicţie mă responsabilizează atât de tare, dar şi bucuria este pe măsură.“

Fascinată e Melania, de câţiva ani încoace, şi de copii. „Până acum trei ani, lucrurile erau clare: mergeam la serviciu, îmi făceam treaba cu pasiune, ajungeam acasă, mâncam, citeam, dormeam, mă trezeam, beam o cafea, mergeam la serviciu, îmi făceam treaba şi tot aşa. Şi mi se părea că viaţa mea e fără greşeală şi că nu puteam să-mi doresc ceva mai mult. Abia acum mi-am dat seama ce mult am pierdut atâţia ani!” 

Copiii au fost declicul, spune Melania, mai întâi cei de la centrul de plasament din Domneşti, unde mergea adesea ca să ajute, apoi cei de la Clinceni, care-i sunt consăteni şi pentru care creat un proiect de la zero. „Poţi să stai cuminte în banca ta cu o carte în mână şi asta să fie nemai-pomenit. Dar, când constaţi că un lucru foarte mic pe care îl faci pentru un copil ţi se întoarce însutit, devii dependent. Aşa sunt eu acum!”

„Înainte nu râdeam suficient, acum râd şi când nu trebuie!“

Copiii de la Clinceni au intrat în viaţa ei în 2010, când a deschis after school-ul social din Clinceni. A început cu 15, iar acum sunt 57 de „pui” care mănâncă aici, se joacă, învaţă, îşi fac temele împreună cu învăţătoarele, voluntarii adunaţi de Melania, într-un proiect susţinut de primăria şi şcoala comunei, de fundaţiile Regina Maria şi Vodafone şi La Fântâna. „Anul acesta am câştigat un proiect de la United Way, aşa că vom beneficia de finanţare şi anul viitor. Copiii mei s-au făcut mari, învaţă foarte bine, participă la competiţii de şah, ştiu engleză şi câte şi mai câte. Cresc frumos şi sunt atât de veseli! Ei m-au învăţat şi pe mine veselia”, spune Melania, doamna Meli, cum o strigă micuţii din Clinceni. 

„Ceea ce fac eu acum nu mai are nimic din îngâmfarea începutului, când aveam impresia că eu îi ajut pe ei. În primele trei, patru luni, când era în pregătire proiectul, îmi tot spuneam: «Mamă, stai să vezi ce o să fac eu aici!» Când s-au umplut clasele cu copii, să vezi ce au făcut ei din mine! Copiii aceştia m-au salvat. Ştii cum e, când nu poţi să ai un copil, trebuie să te mulţumeşti cu 57! Ei sunt puii mei şi de câte ori plec de acasă îmi dau seama că îmi lipsesc foarte mult.”

Melania le datorează multe lecţii copiilor. Una dintre ele: nici o zi fără un zâmbet. „Eu eram mulţumită cu viaţa mea înainte, simţeam poate că îmi lipseşte ceva, dar fără să am vreo mare dramă. Poate nu râdeam suficient. Acum râd şi când nu trebuie! Am învăţat de la cei mici.”

Ne-am întâlnit cu Melania Medeleanu la aproape o lună de la revenirea la pupitrul ştirilor şi cu o săptămână înainte de a pleca la bursa oferită de Institutul Aspen România tinerilor lideri. Am băut cafea cu lapte, am mâncat câteva coacăze roşii proaspăt culese de ea din grădină şi am vorbit, în foişorul din grădina pe care Melania o îngrijeşte cu atâta drag, despre (doar) trei dintre lucrurile minunate care-i umplu timpul şi-o fac să fie mai fericită decât s-ar fi putut închipui vreodată: televiziunea, copiii de la Clinceni şi cursurile de dicţie cu oameni mari.

După trei ani de pauză de ştiri, întoarcerea – care s-a petrecut pe 10 mai, la Prima TV – a venit firesc, aşa cum a fost şi aşteptarea. 

„Toamna trecută, când am plecat de la Realitatea TV, m-am întrebat: «Bun, şi acum ce fac? Unde m-aş duce?» Şi am ajuns la concluzia că mi-ar plăcea să merg la o televiziune generalistă. Pe piaţă sunt multe astfel de televiziuni, dar opţiuni sunt puţine. Am ştiut că nu va da nimeni pe cineva afară din prime time ca să mă angajeze pe mine, că sunt eu Melania Medeleanu. Şi am zis: «Bine, mai aştept cuminte, nici o problemă». Nu am plecat niciodată din Realitatea cu gândul să rup orice legătură cu televiziunea“, povesteşte Melania. Are ochii albaştri şi părul blondin, fin, stă ghemuită într-un scaun mare, de grădină, cu o cană de cafea în mâini şi pare mai mică decât un copil de clasa a IV-a. 

„Mereu gândesc că urmează să mi se întâmple lucruri bune“

În ziua în care a aflat că Cristina Ţopescu pleacă de la Prima TV, a luat telefonul aproape. Nu ştie să spună de ce, fiindcă nu avea nici un argument logic, dar a ştiut că va suna. Şi aşa a fost. „Mi-e mult mai uşor să gândesc că urmează să mi se întâmplă lucruri bune, n-am nimic de pierdut. De ce să fiu pesimistă când e atât de fain să fii optimist?!“

Era vineri când a revenit şi, spune Melania zâmbind, s-a simţit ca peştele în apă. „I-am întrebat pe colegi dacă nu facem nişte probe. «Hai, mă, te descurci!» Am intrat în direct, am zis ce aveam de zis şi am plecat. Într-adevăr, nu a fost nici o problemă, a fost ca şi cum nu am luat pauză nici măcar o zi. Am avut senzaţia că este ca mersul pe bicicletă. Şi, exact ca la mersul pe bicicletă, singura problemă majoră este când te îngraşi prea tare.” Se alintă. Cine a văzut-o măcar o dată poate confirma că Melania e o mână de om şi are fix atâtea kilograme cât să stea perfect pe ea orice rochie mulată. 

Citeste si: Interviu cu Carmen Avram. Sensibilitate pura

 


Lasă un răspuns

Sus