Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Meryl Streep – Doamna de fier a cinematografiei

Meryl Streep – Doamna de fier a cinematografiei

Actoria ca un deliciu culinar

Intotdeauna a comparat actoria cu o masa copioasa, in care trebuie sa gusti din toate: „Pentru mine actoria este ca o mancare buna. Ai nevoie de o bucata de carne, dar si de legume, paste, precum si de un desert”. Viata lui Meryl a fost „condimentata” cu de toate si a cunoscut ce inseamna fericirea si tristetea, in egala masura. La 28 de ani, actrita a fost devastata cand si-a pierdut logodnicul, rapus de cancer osos. A reintalnit dragostea alaturi de sculptorul Don Gummer, cu care este casatorita de mai bine de 30 de ani si cu care are patru copii. „Sunt doar o actrita care dupa munca merge acasa”, a afirmat Meryl intr-un interviu, semn ca isi dozeaza energia in mod egal familiei si carierei.

De-o viata pe marele ecran

Meryl a jucat in 70 de filme si a regizat o productie. A jucat si in cateva musicaluri pe Broadway.

  • 1995 – Podurile din Maddison County – Actrita si Clint Eastwood sunt protagonistii unei povesti de dragoste pline de pasiune. Cu acest rol, Meryl a vrajit publicul cu farmecul si naturaletea ei.
  • 2006 – Diavolul se imbraca de la Prada – Desi niciodata nu a fost pasionata de moda, Meryl interpreteaza in acest film o regina a stilului. Sau mai bine zis, o „diavolita” elegant si caracterizata de duritate.
  • 2009 – Julie & Julia – In aceasta „delicioasa” comedie, Meryl o interpreteaza pe Julia Child, o maestra a gatitului. Aceasta devine o muza pentru o secretara satula de monotonie si ii readuce in viata sarea si piperul.
  • 2011 – The Iron Lady/Doamna de fier – Biografia fostului prim ministru al Marii Britanii Margaret Thatcher poate fi considerata una dintre productile vietii lui Meryl. Rolul a fost recompensat cu multe premii.
     

Perfectionism, tarie si meticulozitate. Acest melanj de trasaturi este cheia carierei de succes a actritei. Meryl a jucat in viata dupa propriile reguli si se afla in fruntea topului celor mai ambitioase si puternice actrite. Fermecatoare si candida, actrita americana pastreaza in ochi stralucirea tineretii si are aceeasi pofta de viata si de munca ca acum patru decenii.

Poate ca cei 62 de ani ar face-o candidata perfecta pentru rolurile de bunicute simpatice care fac cele mai bune placinte, insa Meryl se opune cu desavarsire acestui destin previzibil altor actrite de varsta sa. Ea mai are de jucat roluri serioase, demne de istoria cinematografiei, si mai are de demonstrat ca este un izvor nesecat de talent si energie. Cu acelasi gand a pornit pe drumul actoriei, in 1977, cand a fost distribuita in primul ei film, intitulat „The Deadliest Season/Sezon criminal”.

Imaginea perfectiunii

La doar un an de la debut a primit prima nominalizare la Oscar din cele 15 care au urmat, un record absolut in cinematografie, pentru rolul din „The Deer Hunter/Vanatorul de cerbi”. Nominalizarea a prevestit succesul din 1980, cand a primit primul Premiu Oscar din cariera pentru interpretarea din „Kramer vs. Kramer”. Meryl a fost atat de entuziasmata cand a tinut in mana mult ravnitul premiu, incat nu a vrut sa se mai desparta de el. In pauza ceremoniei, l-a luat cu ea chiar si la baie si… l-a uitat pe scaunul toaletei. La doar 3 ani de la prima reusita, si-a adaugat la palmares inca o statueta din aur.

Rolul din drama „Sophie’s Choice/Alegerea Sofiei” i-a adus cel de-al doilea Oscar din cariera. Meryl a fost obsedata intotdeauna de perfectiune si nu de putine ori a refuzat roluri pe care simtea ca nu le poate interpreta fara niciun defect. A devenit celebra pentru capacitatea de a se juca cu accentele diferitelor limbi, precum poloneza, germana, franceza sau engleza britanica, pe care le-a exersat mult timp pentru rolurile care ii cereau acest lucru.

Pentru ea, orice partitura a fost intotdeauna precedata de o lunga perioada de documentare si pregatire, astfel incat intreaga ei fiinta sa se muleze fara cusur pe structura personajelor. Numai pentru rolul din „Music of the Heart/Muzica inimii” a studiat vioara fara incetare, timp de doua luni. Meryl a strans in sufletul ei o colectie impresionanta de caractere: a dat viata unor femei puternice sau vulnerabile, fericite sau triste, serioase sau teribil de amuzante.

 


Lasă un răspuns

Sus