Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Mihai Gainusa: Imi doresc sa traiesc cel putin inca o data

Mihai Gainusa: Imi doresc sa traiesc cel putin inca o data

Se vehiculează un adevărat mit mediatic despre tristețea și singurătatea oamenilor care fac comedie. Mihai Găinușă este un tip tonic prin definiție și ne molipsește de râsu’ plânsu’ ori de câte ori îl ascultăm.

sibian de origine, a absolvit Școala Superioară de Jurnalism, și-a construit o carieră singur, are talent cu carul și ne bucură ori de câte ori apare la TV sau îi auzim vocea la radio. Are un CV bogat. A fost om al muncii la o centrală din Drumul Taberei, a debutat în radio și a devenit cunoscut din momentul colaborării sale cu Florin Călinescu la „Chestiunea Zilei“, căruia îi scria monologurile din deschiderea show-urilor.

  • Din anul 2000 până în 2014 a colaborat cu Șerban Huidu și a lucrat la „Cronica Cârcotașilor“ de la Prima TV, emisiune considerată cea mai longevivă producție TV românească.
  • Din acest an a dat startul altui proiect, „Cusurgiii“, emisiune care poate fi urmărită de luni până joi, de la ora 22.30, în direct, tot la Prima TV.
  • E tătic, este căsătorit cu Ioana și mai și scrie. A început în 2003, cu cartea sa de debut, „Trialoguri cârcotașe“, urmată de „Cotcodăceli“ (2004). Apoi a trecut la lucruri „serioase“ și în 2007 a editat romanul „Fără cap și fără coadă“. Și lista continuă cu „Povestiri mortale“ (2009) și „Scândura de frizerie“ (2010).

Ești un om vesel, zâmbești des?

Zâmbesc și râd foarte des. Plâng doar când văd știrile la televizor și când mă gândesc la politică, economie sau monden.

Citește și: O viață mai veselă

Cât te ajută simțul umorului și ironia în viața de zi cu zi?

Mă ajută să trec peste lipsa de umor a societății. În România, dacă nu ai simțul umorului, ar trebui să-ți împuști vecinul care vrea să-ți moară capră.

Mai ai prieteni din copilărie? Ai fost dintotdeauna cârcotaș și cusurgiu?

Cel mai bun prieten al meu e din copilărie. Și, da, am fost un nemulțumit, care însă a privit viața ironic.

Scrisul te ajută să spui ceea ce televiziunea nu îți permite sau este pur și simplu un hobby? Câte din cărțile tale crezi că vor fi mai mult decât încă o carte pe o etajeră peste 50 de ani?

Scrisul a ajuns un hobby. Oricum, în România actuală și cititul e doar un hobby. Nu numai cărțile, dar și manualele de școală sunt hobby – în viziunea Ministerului Educației. Peste 50 de ani, probabil nici etajere nu vor mai fi, darămite cărți, la ce avânt a căpătat piața de e-readere.

Călătorești și îți place să împărtășești această bucurie. Care e locul din lume care te-a marcat în mod special și ce lecții ai învățat călătorind?

Cel mai mult m-a marcat Peru. Și de aici, Machu Picchu. E un loc plin de energii. Pentru mine călătoria prin lume e ca și cum aș citi o bibliotecă întreagă în câteva zile. Și toate călătoriile devin cărți în biblioteca amintirilor. 

Citește și: E sigur să călătorești în plin sezon de gripă A?

Fiecare zi e o deschidere spre lume cu radioul. Ce te inspiră și ce te ajută să dai ascultătorilor un pic de voie bună de dimineață, când toți suntem ursuzi?

Iubesc radioul și știu că și meseria asta mă iubește dintotdeauna pe mine. Eu sunt un om al dimineților, mă simt bine când se crapă de ziuă și sunt convins că, dacă ne-am strădui puțin, am putea avea o mentalitate colectivă mult mai japonizată. Mai amabilă, mai politicoasă, mai curată și mai deșteaptă. Totul începe dimineața.

Ce simți când îți vezi copiii crescând, iar tu rămâi un pic copil?

Am nostalgia faptului că în copilărie m-am distrat, mi-am imaginat multe, dar nimic despre ceea ce sunt și fac acum. În sinea mea, mă cred tot un copil, îmi place să visez și îmi doresc să trăiesc cel puțin încă o dată. Și știu că Eva și Andrei au și ei lumile lor, în care vor fi mereu copii.

„Simți enorm și vezi monstruos?“ E simplu să ai această viziune asupra lumii?

Percepția omului, a mea, asupra lumii e influențată de experiențele de viață. Am fost mai sensibil în tinerețe, am simțit enorm mai mult atunci. Acum văd monstruos, dar nu-mi mai pasă. Monștrii din suflete sunt mai răi decât cei care se văd.

Tare aș vrea să mi te imaginez la bucătărie. Știi să prepari mai mult decât ouă prăjite sau cartofi? Uimește-ne cu o rețetă!

Nu vă pot uimi, deoarece trec prin bucătărie doar ca să beau apă. Nu e parte din pasiunile mele actuale, deși în copilărie făceam tot felul de prăjituri. De asemenea, nu-mi plac emisiunile culinare, consider mâncarea doar o alimentare, chiar dacă e făcută cu artă. 

Citește și: Burda Romania lansează revista Slowly Veggie! Plăcerea bucătăriei sănătoase

Aspectul tău de băiat cuminte și intelectual te scutește de comentarii legate de modă și alte aspecte de acest fel. Totuși, mergi deseori la mall, la cumpărături? Cât timp îți ia achiziționarea unei cămăși
sau a unui tricou?

Am un stil bărbătesc de a face cumpărături. Dacă intru, foarte rar, să cumpăr haine, într-o jumătate de oră mi-am luat din același magazin haine pentru tot anul.

Știi să-ți faci un nod la cravată? Cât îți ia această operațiune?

Nu știu să-mi fac nod, deși am făcut și armată. Întotdeauna am găsit pe cineva dispus să mă ajute. E bine ca în viață să-ți mai lași mistere nedescoperite.

Când e fericit Mihai Găinușă?

Când cei din jurul meu sunt fericiți și, mai ales, dacă am contribuit, cât de puțin, la acel moment.

Și când se simte liber?

Când gândesc. Când evadez într-o carte. Când sunt pe un munte.

Te reinventezi, indiferent de situație? Care este diferența dintre un cârcotaș și un cusurgiu?

Mă reinventez când e imperios necesar. Când lucrurile nu mai merg și nu mai pot trăi așa. Cusurgiii au fost și cârcotași, dar cârcotașii nu au cum să fie cusurgii.

Dăruiești flori? Știi să le alegi?

O, da! Am învățat să le aleg, dar e și util să știi de la vânzătoare cât țin până ce se ofilesc.

Citește și: Pereți cu flori

Ai preferințe de tipul o anumită marcă de parfum pentru tine și alta pentru ea?

Pentru ea, nu. Omului îi stă bine cu ceea ce-i place. Eu însă sunt adeptul aceleiași mărci de foarte mulți ani.

Care ar fi o știre tare, ce s-ar putea arunca pe piață, referitoare la Mihai Găinușă?

Că am început să mă duc la sală. Dar amânați știrea. Nu mă duc.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.43/30.10.2014

Autor: Ivana Iancu

Sursa foto: Prima TV


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus