Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Mihai Trăistariu: Visul meu e să mă criogenez

Mihai Trăistariu: Visul meu e să mă criogenez

Imprevizibil, cu o voce excepțională. El este Mihai Trăistariu despre care însă puțină lume știe că provine dintr-o familie de artiști, că a studiat pianul, că este absolvent al Facultății de Matematică, cu specializarea de matematică fiindcă la un moment dat visa să devină fizician, OZN-olog sau actor…dar piesa Mariahei Carey cu- „Without you” ! l-a făcut să-și descopere talentul muzical.

Din acel moment Mihai începe să-și „lucreze“ vocea că să vadă dacă este în stare să ajungă la cele… 5 octave ale cântăreței. Așa a început, muzica pentru Mihai și, muncind, a reușit. Profesor de canto, jurat în concursuri, câștigător al unor titluri care îl fac celebru. „Cea mai bună voce din România“ în 1999, 2000, 2003, 2006 și 2007, „Cea mai bună voce masculină din România“ în 2000, 2001 și 2006. După concursul Eurovision 2006, piesa sa „Tornero“ a fost difuzată în peste 30 de țări din Europa. Are 2 stele pe Bulevardul Celebrităților: în Malta, pe Bay-street, din 2007, și una în România, din 2009, pe Bulevardul Celebrităților din Mangalia. Peste 4.000 de concerte, o mulțime de videoclipuri. Dar se reinventează mereu și nu refuză nicio provocare. Show-ul „Te cunosc de undeva!“ de la Antena 1 ne-a dezvăluit și talentul său actoricesc, nu doar calitățile vocale.

Cât din jocul de  imagine ești tu însuți?

100 %, pentru că nu fac un joc din imaginea mea. Am fost considerat și cotat ca un artist foarte sincer, dar am fost și judecat pentru asta. Însă așa am vrut eu să fiu: natural, deschis, sincer, fără frustrări. Așa m-am construit. Eu și acum vorbesc cu același accent moldovenesc. Ceea ce ține de imaginea mea e real, nu e nimic contrafăcut. Nu vreau să fiu într-un fel la televizor și într-un altul pe stradă. Și mă bucur că au remarcat și apreciat asta oamenii din jurul meu.

Dacă ar trebui să privești înapoi, care sunt cele mai importante momente ale carierei tale?

Debutul cu trupa Valahia. De fapt, primul moment important al carierei mele s-a întâmplat la Festivalul de la Mamaia, în 1998, când m-a descoperit Costi Ioniță. Eram la repetiții, a venit la mine și m-a întrebat dacă nu vreau să facem o trupă. Am făcut-o. Un an mai târziu, în 1999, Valahia a fost desemnată trupa anului. Un alt moment important, de cotitură, a fost în anul 2004, când s-a spart Valahia și un an de zile am stat în casă, total derutat. Nu mă chema nimeni nicăieri, nu eram interesant pentru nimeni.

În 2005, am lansat „Cât de frumoasă“, o piesă care a stat în topuri șase luni de zile și cu care, practic, mi-am relansat cariera, de data aceasta una solo. Anul următor, 2006, mi-a deschis portița internațională, o dată cu participarea mea la Eurovision, cu „Tornero“. De atunci, am început să fiu solicitat pentru concerte în afara țării. Le cânt străinilor, nu românilor din diaspora. Am câte cinci-șase concerte pe an în diferite țări ale lumii.

Cât de greu e drumul succesului?

În primii ani de la debut mi s-a părut extrem de greu. Era o lume pe care n-o știam… Viața personală începuse să devină dezechilibrată, relațiile nu rezistau sau eram căutat doar pentru că eram celebru. Stăteam în câte o relație crezând că va veni și dragostea, dar nu venea. Și sufeream din cauza asta.

Există însă și părți pozitive ale succesului.  Vezi multe locuri frumoase, nu cheltuiești nimic, pentru că ai totul asigurat, și vii și cu bani acasă. Iar fanii te complimentează. Bine, sunt și aceia care nu te plac. Înainte, îi banam pe cei care comentau negativ, nu intram în polemici. Dar acum discut cu ei. M-am liniștit, m-am relaxat, m-am maturizat. Și am învățat să-mi construiesc singur fericirea.

Ești norocos?

Mi-am dorit multe lucruri și m-am luptat pentru ele. Norocul meu e că am avut părinți ambițioși, cu care mă asemăn din acest punct de vedere. Eu am dat din coate pentru visurile mele. Și mare parte din ele s-au împlinit… Când eram în liceu, voiam să fiu actor, însă am picat examenul și atunci am făcut Facultatea de matematică. Acum 4 ani însă, la Constanța, am văzut un afiș care anunța admiterea la  Facultatea de Teatru. Am dat examen și am intrat cu 9.50. Iată că astfel mi-am îndeplinit un vis. Am avut numai 10 apoi și am obținut și  bursa de merit. Acum sunt actor cu diplomă. Mi-am făcut și această dambla.

Cui îi datorezi începutul în carieră?

Din păcate, nu părinților. Ei m-au descurajat. Însă m-am ambiționat și încăpățânat să fac asta. Înainte de Costi Ioniță a mai fost cineva căruia îi datorez începutul în carieră. La Iași, unde eram student la Matematică, am fost la cursurile de jazz pe care le ținea Romeo Cosma. Acesta e primul om care și-a dat seama de talentul meu, care a vorbit despre mine la superlativ. La două luni de la începerea cursurilor  cu el, am participat la Festivalul „Florentin Delmar“ de la Focșani, unde am obținut premiul 2. Acolo m-a remarcat Horia Moculescu, președintele juriului, care a declarat în presa locală că îmi prevede o carieră foarte frumoasă. A fost click-ul de care aveam nevoie ca să mă apuc serios de cântat. Romeo mi-a dat aripi, iar Moculescu a punctat. Eram pe atunci doar un student la Matematică.

Ce proiecte noi pregătești?

La Constanța, de cinci ani, am o Școală de muzică. Mă ocup de tinere talente din muzică, teatru, dans. Iar la final de decembrie voi organiza pentru ei concursul „Omul de zăpadă“. De altfel, cu această școală organizez patru concursuri pe an. Acesta este unul dintre ele.

În fiecare dimineață de sâmbătă, de la ora 10, prezint la postul TV Antena Constanța emisiunea „Weekend cu Mihai“. Iar din Ianuarie, la același post de televiziune, voi prezenta concursul săptămânal „Mihai caută talente“. De asemenea, mă pregătesc pentru preselecția Eurovision, pentru care am două piese bombă (râde).

Întâlnirea cu diverse personaje din showul Te cunosc de undeva a fost , cu siguranță, o provocare. Când ți-a fost cel mai greu în construirea unui personaj? Cine te-a ajutat să treci peste anumite dificultăți?

Cel mai greu mi-a fost când  interpretam femei, atât din punct de vedere al vocii, căci emisia sunetului e diferită, cât și al aspectului și atitudinii. Trebuia să fiu feminin și nu îmi ieșea, iar Furnica (n.n. antrenorul pe partea de coregrafie) și Cristi (n.n. antrenorul pe partea de actorie) îmi atrăgeau mereu atenția că nu am grația și senzualitatea unei femei. Cel mai demoralizat am fost după rolul Nicoleta Stoican. Atât de demoralizat că, doua zi „am fugit“ în Grecia. Nu puteam să îndur ideea că am primit atâtea puncte de 4 (n.n. cele mai puține) din partea juraților. (râde)

Nu credeam însă că voi îndrăgi atât de tare show-ul „Te cunosc de undeva!“. Pentru că, la început, mi-a fost foarte frică. Iar gașca de aici a fost foarte tare.

Cine m-a ajutat să trec peste dificultăți? Managerul meu, Mihaela Florea. De patru ani, a înțeles că sunt o fire sensibilă, care are mereu nevoie de încurajări. Ea știe întotdeauna să mă mobilizeze.

Cum e în culise la voi, la TCDU?

În zilele de antrenamente este veselie și caterincă. La repetiții, deja ne încordăm pentru că nu ne ies unele pasaje, mai tragem cu coada ochiului unul la celălalt… Iar în ziua de filmare a galei e o oarecare liniște, căci toată lumea e încordată și atentă, fiecare repetă și încearcă să intre în starea de show.

De ce ți-e teamă?

Nu mi-a fost teamă de nimic până acum patru ani când am simțit că mi-am pierdut din celebritate. Atunci a început povestea pozelor mele în chiloți, pe care vreau să o lămuresc acum. Mergeam pe stradă, când un bărbat i-a spus fiului său: „Tati, uite-l pe Trăistariu, hai să facem poze!“. Numai că puștiul i-a spus că nu știe cine este Trăistariu. Atunci m-am simțit lezat. Și am conștientizat că noua generație nu mă știe, doar tăticii și bunicii.

Suferința crudă pe care am simțit-o m-a adus în postura pe care o s-o povestesc. Mă aflam la Chișinău și, cu o seară în urmă, mă pozasem în oglindă, în chiloți. Am păstrat fotografia în telefon, fără să am intenția să o public vreodată. În nebunia mea însă, mă hotărăsc brusc să o public pe contul de socializare. Eu, care eram considerat un om sensibil și emotiv. După fix două minute am șters-o, pentru că mi s-a făcut rușine. Suficient însă ca să o preia pe site un mare tabloid. Au urmat comentariile și discuțiile binecunoscute legate de gestul meu. După o săptămână, o firmă de lenjerie bărbătească mă contactează și îmi oferă un contract de 10.000 de euro și 23 de perechi de chiloți și boxeri cu care să  apar pe rețele de socializare. Și am acceptat. Toată vara m-am pozat în chiloți pe rețele de socializare, pe baza acestui contract.

Iată la ce s-a ajuns de la un simplu incident. (râde) Am făcut această nebunie și mi-am asumat-o. La școala de muzică pe care o am le-am spus copiilor și părinților despre asta, i-am atenționat că vor apărea astfel de poze cu mine.

Recunosc, am făcut acest lucru nefiresc pentru mine din teama de a nu dispărea.

Acum, chiar dacă noua generație se amuză de postările mele, măcar mă știe.

Ce te bucură?

Îmi place să fiu invitat la evenimente, sufăr atunci când stau acasă. Pe de altă parte acum, când vorbesc cu tine, sunt acasă, împreună cu cele opt pisici ale mele. Cum am ajuns să am opt? Mi-am cumpărat două pisici, două persane, în 2006. Atunci am început să iubesc pisicile. Pe celelalte șase le-am salvat de pe străzi.

Revenind la întrebarea ta, mă bucură succesele de moment. M-a bucurat „Te cunosc de undeva!“. Dar am și tot felul de bucurii mici, mărunte.

Cum ai grijă de tine? (de la sport la îngrijire facială?)

Fac sport de trei-patru ori pe săptămână, cu antrenorul meu personal, Șerban (53 de ani), care e campion național la culturism. El știe exact ce îmi trebuie. Mi-a făcut și o dietă, dar și un tipar personalizat de exerciții. Cu ajutorul lor am slăbit 7 kg, în cele patru luni de filmări la „Te cunosc de undeva!“. De asemenea, am început să fac lunar un tratament facial și merg la pensat. Mai fac și câte o oră de masaj.

Acum un an mi-am făcut botox în frunte. Dar de atunci nu simt că aș mai avea nevoie. Recunosc, am făcut un pic de obsesie pentru tinerețe și, dacă voi mai avea nevoie, voi mai face asemenea tratamente de înfrumusețare. N-am însă răbdare să-mi dau cu creme, n-am ritualuri de frumusețe.

Aspectul contează atât de mult și pentru bărbați în show biz?

Da, pentru cei care-și doresc asta. Mie îmi place să arăt bine. Mi-am propus ca, de la 1 ianuarie, să fac mușchi. Dacă până acum, la sală, am pierdut grăsimea, acum vreau să pun pe mine 10 kg de mușchi.

Când ți-e dor de mare?

Chiar dacă locuiesc la Constanța, mi-e dor de mare de toamnă până primăvara, pentru că nu am acces la ea. Aerul de iarnă aici e fioros din cauza mării. Dar am avut noroc că, de curând, am fost la Dubai, iar acum plec în Grecia. De asemenea, mi-am propus ca iarna asta să plec într-o vacanță undeva, la caniculă. Așadar, mi-e dor de mare trei sferturi din an. Iar vara profit de ea cât pot. Ador căldura, detest iarna.

Ce faci de sărbători?

Am 11 concerte cu școala mea de muzică, pentru că îmi place să mă preocup de copiii de aici. Am eu mai multe concerte în această perioadă, și de Crăciun, și de Revelion, iar pe 2 ianuarie plec în tabără cu școala mea în Moldova, la mănăstiri, la Cheile Bicazului, la rezervația de zimbri.

Dacă i-ai fi scris lui Moș Crăciun, ce i-ai fi cerut?

Să se adeverească faptul că, la un moment dat, moartea va fi învinsă de omenire și că vom trăi veșnic. Sunt obsedat de asta. Și vreau să mă criogenez. Costă 70.000 de euro. Sunt îngrozit de moarte. Visul meu e să mă criogenez și să mă trezesc peste 1.000 de ani.

Cui îi faci daruri? Le alegi cu grijă?

Am fost un copil sărac, dintr-o familie numeroasă. Suntem 4 frați. La mama au fost 15 frați acasă, la tata 10. Pe noi nu ne-a învățat nimeni să ne facem cadouri. Îmi amintesc că la 18 ani mi-am organizat singur prima zi de naștere. Am strâns 25 de copii și i-am dus la o ciorbă de burtă, fără să-i întreb dacă asta vor să mănânce.

Acum, îmi place să fac mici daruri celor dragi. De exemplu, i-am oferit de curând o mică vacanță managerei mele.

Darul cel mai important pe care l-ai primit a fost…

Vocea!

Citește și:

 

 

Articol preluat din Femeia de Azi, nr. 01/10.01.2019

Foto: Antena 1

Text: Ivana Iancu

Comments

comments

Lasă un răspuns