Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Mircea Radu: Poveștile din jurul mesei sunt cele mai savuroase

Mircea Radu: Poveștile din jurul mesei sunt cele mai savuroase

Jurnalist, prezentator de știri, actor, Mircea este ca o piatră șlefuită cu multe fațete artistice. Ultima pe care ne-a dezvăluit-o este o combinație savuroasă de povești depănate cu umor, într-un stil jucăuș, sincer, captivant și rețete cu gust de anii ’80.

Și-a început cariera în televiziune ca reporter, apoi a fost prezentator de știri, dar a rămas în mintea multora ca mesager al dragostei, din vremea când prezenta emisiunea „Din dragoste“. S-a întors la TVR și a prezentat din nou știri, acolo se simțea în largul lui, însă de curând a acceptat noi provocări: prezintă emisiunea de divertisment „Emisiunea de luni“ la TVR1 și este coprezentator cu Marina Almășan la emisiunea „Femei de 10, bărbați de 10“ de la TVR2. S-a căsătorit nu în secret, ci discret. Are un băiețel, Tudor, de care-i mândru foc, însă vrea să-și țină familia departe de gura lumii.

Este un personaj mereu surprinzător, dinamic, așa cum îi stă bine unei vedete. Cine s-ar fi gândit că Mircea gătește? Că-i place și îl relaxează, ba, mai mult, că împletește această plăcere gastronomică, într-un stil expansiv, cu scrisul. Cartea „Povești cu gust“, apărută la Curtea Veche Publishing, îl aduce pe Mircea Radu într-o ipostază inedită, cea de scriitor, unul șugubăț, plin de nerv. Fiecare rețetă este însoțită de o amintire. Citind cartea, retrăiești și simți parfumul vremurilor de altădată. Iar pentru că ne-au plăcut poveștile lui, l-am provocat să ne mai spună câteva…

Despre copilărie

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la copilărie, îmi amintesc de plăcinta cu mere rămasă de la masa de duminică a prietenului meu, un băiat grăsuț, de vârsta mea, bun la suflet. Era preferata mea, avea o crustă crocantă, cu un ușor iz de esență de rom, cu mult zahăr pudră și scorțișoară.

Prietenul meu stătea într-un apartament la demisol. Fereastra lui îngustă dădea în stradă, la înălțimea gambelor trecătorilor, iar în vacanța de vară, aproape în fiecare zi treceam pe la el să ne uităm la picioarele femeilor. Ne contraziceam des, mie îmi plăceau cele subțiri, încălțate în sandale, iar el râdea de mine și zicea că, atunci când o să creștem și o să avem gagici, a mea o să-și poată spăla picioarele într-o sticlă de lapte. Pe când eu nu izbuteam să înțeleg cum de i se umezeau ochii la vederea unor membre groase, încălțate cu saboți − mi se părea că „femeile lui“ merg cu ajutorul unor șerpi anaconda cărora li s-a pus botniță.

Despre dragoste

Eram într-o clasă primară și aveam o vecină mai mare cu 20 de ani decât mine. Avea ea nişte blugi cum nimeni nu mai văzuse: când îi îmbrăca şi blugii începeau să meargă, bărbaţii îşi ţineau respiraţia pentru a prelungi momentul − nu ştiu dacă ai remarcat, dar, atunci când eşti cu capul sub apă şi te ţii de nas, timpul curge mult mai lent. Şi se făcea atâta linişte, încât nu se auzeau decât tocurile ei pe asfalt. Toţi tipii de pe strada mea suspinau după blugii ei. Sau după ochii ei, nu am idee, că eram prea mic ca să jonglez cu amănunte. Și mai avea ea o pisică, pe care o chema Iliuță și de care nu se despărțea niciodată… De aceea, într-o zi, când m-a întrebat profesoara ce vreau să mă fac când voi fi mare, am zis că vreau să devin motanul ală, Iliuță.

Despre mâncare și gătit

Gătim și eu, și soția, dar nu neapărat împreună. Trebuie să recunosc, eu gătesc mai puțin, dar sunt cel mai grozav bucătar când vine vorba de paste. De la carbonara, pe care totuși le evit pentru că sunt cam grase, până la cele mai simple, cu ulei, usturoi și ardei iute roșu tocat mărunt. În cartea mea, o parte consistentă este dedicată unui „Jurnal italian“ de amintiri și rețete. Vă recomand să încercați pastele pe care le propun acolo.

În rest, experimentez ocazional, iar când scriam la carte, de fiecare dată când soția mea gătea ceva ce îmi inspira un nou text, îi ceream rețeta. „Gătiți împreună!“ − am citit undeva sfatul ăsta și cred că e o tâmpenie. Nu o să iasă nimic bun din asta. Fiecare are felul lui de a găti, de a se moșmondi în bucătărie, de a face dezordine la prepararea bucatelor, unde mai pui că același fel de mâncare poate fi gătit fie la cuptor, fie la aragaz pe flacără. Azi am făcut pâine. Nu e vorba de gătit, ci de un proces mult mai simplu, nu e o mâncare, ci o pâine și nu am făcut asta prima dată, ci ultima… Da, pâine-pâine, frământată manual, apă, drojdie, sare și făină. Apoi coaptă în cuptor la 240 de grade. Nu numai că e sănătoasă și are gust foarte bun, dar tot procesul ăsta mă relaxează.

Despre actorie

Mi-ar fi plăcut să mai joc în film − am avut șansa extraordinară să fiu ales de domnul regizor Mircea Daneliuc să joc în „Sistemul nervos“. Am jucat și în telenovela „Secretul Mariei“, produsă de domnul Valeriu Lazarov, dar nu e după mine, după ce vreau eu. Cât despre carieră, sigur, în orice domeniu e de dorit să faci carieră.

Despre cărți

Biblia schimbă felul de a gândi. Îmi plac mulți autori; ideea e că, dacă o carte nu-mi spune nimic, nu mă atrage până la pagina 100, nu mă face să mă gândesc la ea și atunci când n-o citesc, nu am răbdare să văd ce s-o-ntâmpla până la urmă.

Despre călătorii

Îmi place tot ce e legat de Italia, de la vin la modă, de la divertismentul de televiziune la motociclete, de la muzică la peisaje, iar dacă ar fi să mă rezum la o singură senzaţie dintre toate, atât de diferite, pe care le-am trăit în țara asta, aş spune că Italia e ţara în care nu se poate muri.

Despre modă și stil

Nu aș spune că sunt dependent de modă. Mă îmbrac să mă simt bine. Într-adevăr, îmi plac foarte mult moda italiană, parfumurile, costumele clasice.

Despre ceasuri

Un ceas e un simplu accesoriu, însă cred că mai importantă e atitudinea adoptată, fie că ești bărbat sau femeie. Un ceas poate fi și util, și elegant, dar și sport. Aș spune că modelul de ceas ales de un bărbat spune foarte multe despre ce îl face pe el să se simtă confortabil.

Despre copii

Când mi-am ținut prima dată băiețelul în brațe, am simțit că mi-am pus o oglindă în față. Dar nu una obișnuită, care reflectă chipul, trăsăturile sau privirea, ci o oglindă fermecată, care arată interiorul meu. A avea un copil înseamnă a învăța despre dragoste mai mult decât ai făcut-o până atunci, indiferent de împrejurările în care te-a pus viața. Acum mai așteptăm un copil. Indiferent ce va fi, va fi un copil primit cu dragoste în familia noastră, iar acum, că avem deja experiență, totul va fi mai simplu. Tudor deja a crescut, chiar a fost la lansarea cărții mele, și-a luat jucăria preferată − un căluț − și a stat alături de mine la dat autografe. A fost nemaipomenit! Iar acum așteptăm cu nerăbdare să primim în sânul familiei noastre un nou membru, fie fată, băiat, gemeni…

Despre filozofie

Nu cred că pot vorbi despre „o“ filozofie de viață, în sensul de una. Poate chiar e prea mult spus filozofie. Cred că sinceritatea e una din trăsăturile cu care mă mândresc.

Despre sărbători

Sărbătorile le petrec cu familia, așa cum face oricine. Crăciunul este acea perioadă a anului în care te oprești puțin din agitația zilnică, pui pauză proiectelor profesionale și simți nevoia să fii în preajma celor dragi, să faci mâncarea tradițională de Crăciun alături de ei, să împodobești casa și să desfaceți împreună cadouri. Cea mai mare bucurie este să-i vezi pe cei mai mici ai familiei cum se entuziasmează la primirea cadourilor și a bunătăților. Și nu mă dezmint, poveștile din jurul mesei sunt cele mai savuroase.

Despre pasiuni

Îmi place foarte mult să ascult muzică și să cânt și o fac cât de des pot − poate voi dedica într-o zi și pasiunii mele pentru muzică un proiect. Gătesc, când am timp și dispoziție, paste de toate felurile și fac fotografii atunci când prind ocazia. Îmi place să fiu cu cei dragi, îmi place să călătoresc, să descopăr povești ale oamenilor și ale locurilor. În „Povești cu gust“, cred că se simt toate aceste lucruri. Vă invit, așadar, să o citiți!

„Mâncărurile nu sunt doar pentru a potoli foamea, nu trezesc numai simțuri, ci și amintiri.

 

Articol preluat din ediția de ianuarie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns