Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Monica Dascalu: Sunt atasata de amintiri

Monica Dascalu: Sunt atasata de amintiri

O cunoști de la televizor de aproape 17 ani, dar peste chipul ei proaspăt timpul pare să fi stat în loc. Prezentatoarea știrilor Pro TV de la ora 5 adoră aroma scorțișoarei, culoarea albastră și amintirile din copilărie.

Monicăi i-a fost greu să aleagă trei obiecte pentru rubrica noastră fiindcă, așa cum mi-a mărturisit, e mai degrabă atașată de amintirile alături de cei dragi decât de obiecte neînsuflețite. De curând, a terminat un masterat în Psihologie și speră ca, în câțiva ani, să obțină titlul de doctor în această disciplină. Vizitează Târgu Mureș, oraşul natal, ori de câte ori are puțin timp liber, iar dacă nu ajunge, vin tatăl și sora ei în București. Cu fratele ei se vede mai des, pentru că este student în Capitală. Spune că reușește să nu se lase afectată de știrile pe care le prezintă, cu subiecte nu tocmai ușor de digerat. „E foarte greu, dar încerc să privesc obiectiv tot ce e în jurul meu.“ Monica s-a născut aproape la sfârșitul lunii femeii, pe 30 martie, așa că i-am cerut să transmită un gând cititoarelor noastre: „Fiecare dintre noi trebuie să fie autentică, să fie bine cu ea, să nu facă compromisuri și să își trăiască viața așa cum crede de cuviință. Iar dacă mă întrebi despre femeia pe care am admirat-o cel mai mult, aceasta a fost mama mea“.

Albumul cu fotografii

„Am avut o copilărie senină, cu multe vacanțe la țară, la munte sau la mare, am fost înconjurată de copii, de rude. Tatăl meu e militar de carieră, dar nu ne-a ținut din scurt, e o fire calmă, el a fost cel care ne coordona pe partea educației. Mama a fost și ea o persoană foarte caldă și iubitoare. Ciocolata de casă și prăjiturile cu scorțișoară sunt dulciurile pe care ni le făcea cel mai des.“

Cartea de suflet

„Intuiția (Inteligența inconștientului), scrisă de Gerd Gigerenzer, este o carte pe care am descoperit-o acum trei ani, pe când făceam un master în Psihologie. Sunt o persoană intuitivă, mă bazez pe acele senzații care vin din inconștient. Întotdeauna când iau decizii bazate pe intuiție rezultatul este cel scontat, însă, atunci când le întorc pe toate părțile și le trec prin filtrul rațiunii, lucrurile nu se întâmplă întotdeauna așa cum mi-aș fi dorit.“

Topazul

„Este piatra mea de suflet, am descoperit-o întâmplător și mi se pare o piatră empatică. Transmite multă energie bună și speranță, iar acești cercei sunt printre preferații mei. Pentru mine, albastrul înseamnă speranță, reflectă cel mai bine starea de liniște și calm.“

Articol preluat din ediția de martie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Adriana Moscu

Sursa foto: Vlad Stănescu


Lasă un răspuns

Sus