Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Monica Davidescu: "Lucrurile noi sunt intotdeauna aproape, ne inconjoara"

Monica Davidescu: "Lucrurile noi sunt intotdeauna aproape, ne inconjoara"

Trecand cu usurinta de la teatru la film, de la muzica la dans, Monica Davidescu se reinventeaza permanent, ramanand, in esenta, aceeasi: o artista completa, fidela pe viata alegerilor facute. Adica profesiei si sotului ei, Aurelian Temisan.

Cand ai simtit ultima data nevoia sa te… reinventezi?

Ca actrita, crede-ma, ma reinventez cu fiecare personaj caruia ii dau viata. Pana acum, nu am facut altceva decat sa caut sa ma perfectionez, sa ma adaptez, sa ma innoiesc. Dar, sa o luam cronologic. Cand am venit in Bucuresti, m-am reinventat in intregime. Am luat-o de la zero. Atunci am intrat in trupa de dans a Brandusei Novac, trupa Platinium, si timp de 6 luni m-am antrenat alaturi de fosti gimnasti sportivi sau ritmici.

Suna a program de antrenament intr-o sala de forta… Cu ce te-a ajutat?

Au fost sase luni foarte grele in care am invatat dansul de la primele notiuni, am facut studii de balet, gimnastica, dans sportiv, dans modern… Am invatat sa „exist” in fata spectatorilor, sa luminez cu prezenta mea particica de scena pe care calcam. Asta se intampla dupa ce, cu un an inainte, tremurasem ca frunza in bataia vantului, numai la gandul ca trebuie sa bat la niste usi straine ca sa aflu cum sa ma pregatesc pentru examenul de admitere in facultate!

Nu eram deloc stapana pe mine si, de aceea, hotarasem sa mai raman un an acasa. Asta am facut, dar nu am stat degeaba dupa terminarea liceului, ci m-am angajat ca invatator suplinitor la scoala din satul meu, Vistieru din judetul Prahova. Acolo unde si eu invatasem in primele patru clase…


Invatai, jucai in trupa, dar din ce traiai? Erau acestea un mijloc de subzistenta pentru o tanara care abia venise in Bucuresti?

Pentru ca trebuia sa-mi asigur niste venituri din care sa traiesc, mi-am luat o slujba de secretara la un birou de consultanta economica. Pot sa spun ca si aceasta a fost o proba de viata dintre cele care te modeleaza, te fac sa te maturizezi.

La fel a fost si cand a trebuit sa fac fata unui program de munca infernal: la 7 dimineata ma trezeam, la 8,00 trebuia sa fiu la birou, de la 16,00 la 20,00 aveam antrenament, de la 22,00 la 1 noaptea aveam program de cabaret, cu toata trupa. Apoi, somn, cate patru sau cinci ore pe noapte, iar dimineata o luam din nou, de la capat.

Ce ai castigat din toate aceste incercari?

Am putut sa ajung mai aproape de mine insami, mai aproape de ceea ce imi doream sa fiu. Am intrat la facultate, dar am constatat apoi ca aveam multe lacune… Asa ca m-am pus pe citit, zi si noapte. Am inceput sa invat cate ceva din mecanismele care regleaza viata in teatru, descoperind in mine „persoane” capabile de sentimente noi, necunoscute mie pana atunci.

Citeste interviul integral in numarul de AUGUST al revistei FEMEIA.

Am invatat sa ma reinventez cu fiecare personaj pe care il aduc in scena. Sa creez noi jocuri cu mine insami, sa fac in asa fel incat eu-ul meu sa poata coexista cu „ceilalti” din mine. Sa ma gandesc la oamenii din jur mai mult decat la mine. Si, in esenta, asta este munca pe care o duce fiecare actor, mai mult sau mai putin, mai intens sau mai lent, cu el insusi.


Lasă un răspuns

Sus