Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Oana Sîrbu: Muzica m-a făcut bogată

Oana Sîrbu: Muzica m-a făcut bogată

Pe Oana Sîrbu o redescoperim în fiecare sâmbătă în personajele de la show-ul „Te cunosc de undeva!“ de la Antena 1: altfel și mereu ea însăși.

Actrița este foarte cunoscută din filmul său de debut, Liceenii. Puternică întotdeauna, cu aspect fragil, de o feminitate specială în lung-metraje și cu o forță nedisimulată. Ne bucură revenirea ei.

Ce a însemnat pentru evoluția ta ca artist lumea din Teatrul Tănase?

E o întrebare care cere un răspuns pe îndelete. Teatrul de revistă „Constantin Tănase“ a primit pe scena sa pe unii dintre cei mai valoroși artiști din țară și din străinătate. Tatăl meu, care a dansat pe scena de la Tănase și mai apoi a făcut un cuplu de pantomimă cu un coleg de dans, „Anton și Romică“, primul cuplu de pantomimă din România, mi-a insuflat gustul și pasiunea pentru genul revuistic, care e unul complex: trebuie să știi să cânți, să dansezi, să faci comedie, cuplet. Acest gen este foarte puțin (sau deloc, de fapt) susținut mediatic de-o bună perioadă de vreme. Iar spectacolele de acum nu mai au nicio legătură cu cele din anii ’50, ’60, ’70, dar se păstrează totuși filonul revuistic, în amintirea gloriei de necontestat descoperite de marele Constantin Tănase. Pentru mine ca artist, a însemnat faptul că am învățat să cânt cu orchestra încă de la începuturile carierei mele, a însemnat prezența pe afiș decenii întregi și întâlniri cu artiști de renume – îi pot aminti pe cei trecuți în neființă, Aurelian Andreescu, Puiu Călinescu, Nicu Constantin, Horia Șerbănescu și Mircea Șeptilici, Romica Puceanu și mulți alții.

Ești câștigătoarea trofeului „Steaua fără nume“. Seamănă vreun pic destinul tău cu pesonajul din piesa de teatru a lui Mihail Sebastian?

Nu cred că m-am gândit vreodată la o astfel de asemănare.

Chiar dacă ai făcut mai multe filme, debutul tău din Liceenii te-a transformat într-un adevărat trendsetter al generației tale. Cum a fost acea perioadă?

Din nou… despre acea perioadă!? A fost una lungă și plină se succese, de care-mi amintesc cu drag. Am acasă o colecție întreagă de scrisori, de la admiratori din toată țara. Sunt cutii întregi. Liceenii a fost una din cele mai frumoase perioade și a însemnat mult și pentru cinematografia românească. Un film neuitat până azi și atât de des distribuit și acum. Sunt mândră că se vorbește de el ca despre un film actual, deși au trecut aproape 30 de ani de-atunci. Lumii îi e dor de povești de dragoste.

Discreția și timiditatea ta te fac unică în lumea showbizului. Ți-au fost utile aceste calități?

Sunt excesiv de discretă. Nu suport amestecul cuiva în viața mea. Așa eram de mică. Nu fiindcă sunt o persoană publică. Dar e mai cu seamă fiindcă sunt. Separ foarte simplu lucrurile. Una e viața de scenă, publică, și alta e cea din spatele ei. Nu sunt deloc timidă. Și asta o știu foarte bine cei care mă cunosc. Sunt reținută. Mi-e teamă de penibil. Sunt un om cu anumite reguli, de la care nu mă abat. Așa am fost educată. Sau autoeducată!

Nu gândesc în termeni pragmatici felul meu de a fi. Sunt așa cum îmi place și cum mă simt bine să fiu. Nu mă gândesc dacă-i util să fiu cumva sau inutil altcumva.

Dintre actorie și muzică, care dintre cele două domenii artistice te-a solicitat mai mult?

Nu cred că una a exclus-o pe cealaltă. Se știe că pasiunea mea dintâi este muzica, iar filmul a fost o întâmplare. Cumva, le-am combinat frumos într-o perioadă. Dar am continuat să cânt. Dacă aș fi vrut să fac actorie, aș fi fost actriță.

Ai făcut turnee în lumea întreagă. Ce te-au învățat drumurile și oamenii din alte locuri? Dar românii din diasporă?

Mi-au plăcut întâlnirile cu românii, atunci când ele au fost asigurate cu contracte serioase și onorabile. Există și programe artistice mai puțin onorabile. În general, mi-au plăcut întâlnirile din Israel și Irlanda. Oamenii sunt dornici să-și asculte muzica tradițională din țara în care s-au născut. Nu-mi plac artiștii care nu-și respectă condiția de artist și nu-și respectă profesia.

Talent, frumusețe, noroc. Viața a fost generoasă cu tine?

Așa, din afară, cum pare?

Cum te-a schimbat ca om, dar și ca artist statutul de mamă?

Maternitatea e ceea ce i se poate întâmpla mai frumos unei femei, atunci când ea își dorește să devină mamă. Nimic nu se compară cu această experiență. Mai multe nu știu să zic. 

Ai fost o adolescentă cuminte sau rebelă?

Am fost o adolescentă cuminte și rebelă. Nu se poate amândouă? Eram conștiincioasă și-nvățam, nu copiam. Nu mi-a plăcut niciodată să mint. Rebelă eram pentru că aveam propriul fel de-a fi și de-a gândi, neinfluențabile.

Ai avut vreodată nota 3? La ce?

A trecut mult timp de-atunci! Nu cred să fi avut.

Arta schimbă omul sau omul schimbă drumul artei?

Nu știu să răspund la întrebarea asta. Arta e har. Harul e de la divinitate. Omul e om. Un mesager.

Ce ți-a adus și ce ți-a luat cântecul?

Cine poate să cânte e cel mai norocos om de pe pământ! E atât de trist să nu poți fredona corect o melodie, să n-ai ureche muzicală. Muzica m-a făcut bogată.

Frumusețea este esențială pentru scenă? Ești tentată să încerci corecții chirurgicale?

Frumusețea e armonie. E spiritualitate. E creație. E șarm. E senzualitate. E emoție. E stare. Pe scenă se pot produce și artificii. Foarte frumoase! Sunt tentată să încerc corecții de comportament și adaptare și sunt tentată să mă îmbogățesc spiritual!

LUCRURI MĂRUNTE:

Ce fel de șofer ești?

Un șofer masculin, bun.

Cum ai reușit să îți păstrezi același aspect și aceeași greutate din vremea Liceenilor?

Oare, cum?

Mai ai vise din copilărie cărora ai vrea să le dai formă?

Da, fără-ndoială…

Știi să faci o ciorbă ca la mama acasă?

Nu.

Unde îți place să călătorești?

Oriunde, în orice țară.

 În fața căror obiecte nu te poți abține și le cumperi de oriunde, oricând?

Oricăror obiecte, de oriunde, oricând.

Cea mai „valoroasă bijuterie“ pentru tine este…

De natură sentimentală. Sunt multe!

Citește și:

Nicoleta Luciu: Nu pot spune că am vreun vis neîmplinit

Oana Turcu: Căsnicia este rolul perfect al vieții mele

Adela Popescu: Când aștepți un copil, totul capătă sens

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.nr.20/21.05.2015

Autor: Ivana Iancu

Sursa foto: Mihai Stetcu


Lasă un răspuns

Sus