Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Pamela Anderson alearga la maratonul de la New York

Pamela Anderson alearga la maratonul de la New York

Actrita Pamela Anderson, una dintre vedetele serialului de televiziune "Baywatch", a anuntat ca va concura la celebrul maraton de la New York, din 3 noiembrie, pentru a-l ajuta pe actorul Sean Penn, un bun prieten al ei, sa stranga 500.000 de dolari pentru o organizatie de caritate.

"Voi alerga la maratonul de la New York din acest an cu scopul de a strange bani pentru fundatia J/P Haitian Relief Organisation", a declarat starleta, acum in varsta de 46 de ani intr-un mesaj postat pe Twitter.

"Am fost in Haiti la putin timp dupa acel seism pentru a-i ajuta pe fermierii locali si pe distribuitorii de alimente din taberele de sinistrati. Am vizitat fundatia atunci cand aceasta abia se infiintase. Le-am dus bere rece, pe strazile acoperite de moloz, voluntarilor care lucrau zile intregi inconjurati de praf si de morti. Il cunosc pe Sean Penn de multa vreme si il iubesc nespus. Fac acest pas. Actioneaz. Iau decizia de a-i ajuta pe oameni. Cum ar fi daca am fi avut cu totii acest curaj? Cred ca il avem cu totii. Te simti bine cand ajuti. si, in plus, asta ne vindeca pe noi insine", a adaugat Pamela Anderson.

Fundatia de caritate infiintata de actorul american Sean Penn salveaza vieti si implementeaza programe de dezvoltare durabila in Haiti, o tara care continua sa sufere de pe urma unui seism devastator produs in 2010.

Printre celelalte vedete care intentioneaza sa concureze la maratonul de la New York in beneficiul acestei fundatii de caritate se numara top-modelul Christy Turlington si Bill Rancic, un star al reality-show-urilor americane.

Pamela Anderson, in varsta de 46 de ani, este actrita si fotomodel, fiind cunoscuta in special pentru rolurile din serialele de televiziune "Mesterul casei", "Baywatch" si "V.I.P.". Pamela Anderson este modelul care a avut cele mai multe aparitii pe coperta celebrei reviste Playboy.


Lasă un răspuns

Sus