Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Paris Jackson a reluat, în secret, legatura cu mama ei

Paris Jackson a reluat, în secret, legatura cu mama ei

Cele două şi-au petrecut timpul împreună de ziua lui Paris, dar nu numai. Debbie preferă să fie discretă în relaţia cu cei doi copii pe care i-a avut cu Michael, deoarece nu vrea să pară că îi exploatează pentru notorietate sau bani.

Michael Jackson şi Debbie Rowe au fost căsătoriţi între 1996 – 1999 şi au avut împreună doi copii, pe Paris şi Prince. După divorţul celor doi în 1999, Debbie a renunţat la drepturile ei pentru suma de 8 milioane dolari şi o casă în Beverly Hills. Mai mult, într-un documentar despre Michael realizat în 2003, aceasta a recunoscut că relaţia ei cu celebrul cântăreţ a fost doar o afacere.
 
”Copiii mei nu mă numesc mamă pentru că nu vreau eu să o facă. Sunt copiii lui Michael. Nu că nu ar fi copiii mei, însă i-am avut pentru că am vrut ca el să fie tată…Nu am făcut-o ca să fiu mamă. Dacă m-ar suna în seara asta să îmi propună să mai facem încă cinci copii, aş accepta-o într-o clipită.” A declarat Debbie atunci.
 
Paris Jackson şi mama sa au început să se vadă într-o discreţie totală, după decesul starului pop în 2009. Cei trei copii ai lui Michael sunt acum în custodia bunicii lor, Katherine Jackson, cu care Debbie a făcut o înţelegere să îi poată vizita.
 


Lasă un răspuns

Sus