Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Razvan Fodor: Inimii nu poti sa-i comanzi

Razvan Fodor: Inimii nu poti sa-i comanzi

Poate că Răzvan Fodor l-ar fi concurat pe Marius Urzică la cât de tenace este, fiind chiar absolvent al ANEFS, specialitatea gimnastică. A ales însă scena și televiziunea: a cântat în trupa Krypton, apoi solo, a jucat în filme și acum moderează MasterChef, emisiune difuzată de Pro TV.

Pelicula #selfie, un film care a avut premiera pe 9 mai, îl pune în fața unui rol inedit, de profesor care trăiește o poveste de dragoste cu una dintre elevele sale. O fi fost greu pentru un familist declarat cum e Răzvan Fodor? Filmul are o poveste despre adolescență, în care liceenii de azi și experiențele lor constituie subiectul unei comedii spumoase.

Dincolo de scenă, își trăiește viața simplu și curat, alături de Irina, cu care are o fetiță, pe Diana, călătorește și gătește cu pasiune.

În fiecare dintre ipostazele carierei tale, de la durul din emisiunile TV și personajele de film până la muzică – sau
și în muzică –, ai reușit să fii tu însuți și mereu altul. E o întâmplare sau totul a fost premeditat și susținut prin eforturi?

Când joc un rol, văd treaba asta ca pe o fuziune între ce îmi cere scenariul ori regizorul și cum sunt eu în viața reală. E cumva natural ca de sub haina personajului să apară din când în când propriile reacții și gânduri. Am încercat să mă păstrez în fiecare personaj și în egală măsură să mă raportez la ce mi s-a dat de făcut.

Rolul din filmul #selfie e o iubire pe muchie de cuțit. Relatează-ne câte ceva despre experiența realizării acestui nou lungmetraj! Cât de expuși suntem unor „accidente“ de acest fel în viața de zi cu zi?

Uite, nu mă feresc să recunosc că nu a fost tocmai ușor, mai ales că sunt tată de fată și mă gândeam cum ar fi să crească și să mă trezesc că s-a îndrăgostit de profesorul de istorie.

Pe de altă parte, trebuia să simt povestea: viața te pune în tot felul de situații și inimii nu poți să-i comanzi, așa că a fost un fel de luptă între cum cred eu că trebuie să-ți gestionezi relațiile și ce se întâmplă în film.

Eu am făcut Academia Națională de Educație Fizică și Sport. Dacă aș fi ținut-o pe drumul ăla, probabil acum aș fi fost profesor și nu cred că aș fi ajuns vreodată să mă implic într-o astfel de relație, sunt bucuros că am fost doar un personaj.

Ce anume te-a atras la proiectul #selfie?

Un scenariu bun, la care am râs de la prima citire, o poveste plină de energie și culoare. În plus, eu am trăit alte vremuri… Am fost fascinat de cum este proiectată perioada adolescenței în 2014. Nu mai spun că mare parte din distribuție o cunoșteam și a fost o adevărată plăcere să ne reîntâlnim.

Te-a ajutat întotdeauna punctualitatea. Nu e deplasat astăzi să fii generos, punctual, să ai principii și să le săruți mâna doamnelor?

Chiar am scris un articol pe blog despre treaba asta și nici nu știu dacă se mai respectă regulile pe care le-am învățat eu sau dacă acum punctualitatea a ajuns să fie aproape un defect. E posibil să fiu ușor inadaptat la vremurile pe care le trăim, dar e prea târziu să mă schimb la 38 de ani.

Ești familist și trăiești cu drag acest sentiment. Îți mai dorești copii mulți? Nu e greu să împarți obligațiile și bucuriile statutului de părinte cu un job atât de solicitant?

Îmi doresc foarte mult încă un copil. Cu cea mică ne-am organizat foarte bine până acum, am reușit să ne împărțim în mod egal – zic eu – între joburi și familie, iar soția mea îmi înțelege programul pentru că lucrează și ea în televiziune și știe că în mediul ăsta altfel se calculează timpul. În plus, sunt un norocos pentru că am și ajutorul mamei mele.

Călătorești. Ce te-au învățat oamenii și locurile pe unde ai fost?

După o vacanță în America și călătorit prin jumătate de Europă, am descoperit vacanțele în Asia. Atunci mi-am dat seama că mie de fapt nu îmi plac orașele mari, mulțimile de oameni ori zumzetul continuu din metropole. Am descoperit și că repere despre o țară nu îți iei când stai în hoteluri de cinci stele și că povești fascinante și oameni deosebiți cunoști doar când renunți la haina de turist tipic.

Iei viața în serios sau o tratezi cu ironie?

O iau suficient de în serios cât să nu fie ironică ea cu mine.

Îți mai păstrezi prietenii din copilărie? De ce o fi valoroasă perioada aceea din viață în materie de întâlniri importante pentru viața noastră?

80% din prietenii mei sunt cei din copilărie, ei îmi dau repere despre cine și ce sunt eu în lumea asta. Dacă ar fi să mă iau după alții, aș fi super-turbo-mega-celebru și plin de bani. Ei îmi aduc aminte că stau tot în Berceni.  

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.23/12.06.2014.

Autor: Ivana Iancu

Sursa foto: MediaPro Distribution


Lasă un răspuns

Sus