Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Răzvan Mazilu, un artist complet

Răzvan Mazilu, un artist complet

Răzvan Mazilu nu mai are nevoie de prezentare. La 22 de ani semnează prima coregrafie a unui spectacol de la Odeon, iar la 24 începe colaborarea cu Opera din București. Din 2001 devine un promotor al dansului contemporan. În prezent abordează, din postura de regizor, coregraf și dansator, o gamă extinsă de genuri artistice, de la teatru-dans și cabaret până la tango și dans contemporan.

Razvan Mazilu este mai mult decât un nume, este aproape un brand. Tot ce faci pare să fie destinat succesului. Care este secretul tău artistic?

Nu știu, nu am un secret sau o rețetă. Încerc – atâta vreme cât mă adresez unor oameni – să fac totul cu multă iubire, și credeți-mă că nu sunt cuvinte goale. Încerc să mă perfecționez, să evoluez cu fiecare proiect fără să mă repet, să învăț, să deschid larg ochii și să privesc în jur lumea, oamenii. Încerc să rămân cu picioarele pe pământ, să nu mă blazez, să nu mă încânte succesul de moment și – ceva ce am descoperit de curând – să lucrez cu tineri artiști, să mă inspir de la ei, din energia lor proaspătă. Sau din revolta lor gata să răstoarne o lume întreagă.

Cel mai recent proiect al tău este Zaraza. Cum ai ajuns la acest subiect, ce te-a inspirat, de ce l-ai ales?

Voiam demult să fac un musical românesc, inspirat din extraordinara muzică interbelică, dar nu se ivise ocazia, contextul potrivit. Directoarea Teatrului Toma Caragiu din Ploiești, Mihaela Rus, cu care eram demult în discuții, mi-a adus într-o zi două cărți, romanul Zaraza de Andrei Ruse și De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu. Uite, mi-a zis, poate te inspiră, noi ne-am dori să faci ceva românesc la teatrul nostru. Și atunci mi s-a produs declicul și spectacolul s-a creat precum un puzzle, piesă cu piesă, idee cu idee. Povestea Zarazei, prostituata faimoasă, fatală, ce înnebunise tot Bucureștiul, a devenit un pretext superb pentru un show despre entertainmentul românesc al anilor 20, 30, 40. O moștenire extraordinară, față de care ne-am simțit eu și echipa de la Ploiești foarte responsabili: ne-am documentat intens și am descoperit că am avut o țară minunată, occidentală, cu oameni care știau să își trăiască viața, să cânte, să iubească intens… Sunt foarte mândru de acest musical autohton și de performanța artiștilor de la Teatrul Toma Caragiu.

La spectacolul Zaraza semnezi regia, coregrafia și costumele. Cum se împacă toate acestea? Și cum ai timp și energie pentru toate?

Pentru mine, cariera și profesia sunt pe primul plan, îmi dedic tot timpul creației și atunci când mă implic într-un proiect nimic nu mai contează în jur, mă scufund total în aventura fanteziei creatoare. Pentru spectacolul Zaraza am știut de la bun început că voi face costumele (am mai semnat costumele unora dintre spectacolele mele: Urban Kiss, Remember, Când Isadora dansa) pentru că pur și simplu îmi place enorm, am pictat în copilărie și adolescență, plus că știu, cunosc foarte bine perioada interbelică. Dacă nu aș fi făcut dans si teatru, probabil că aș fi făcut design vestimentar.

De ce genul musical? Ai la activ mai multe spectacole de acest gen: Cabaret, West Side Story, Mon Cabaret Noir.

Musicalul mi se potrivește cel mai bine, mi l-am dorit dintotdeauna, de fapt, pentru că pot să mă exprim prin teatru, dans și muzică deopotrivă. În plus, e clar că în teatrul românesc, musicalul lipsește cu desăvârșire, lipsește showul, culoarea, elementul spectaculos, ori mie mi-a plăcut mereu să risc, să încerc drumuri noi, cu orice preț.

Ai devenit recent și autor al unei cărți. Ce îți mai propui pentru viitor?

Eu sunt fericitul subiect al cărții (Razvan Mazilu. De la dans la musical, volum apărut anul trecut la Editura Nemira), autorul este jurnalista Sanda Vișan. Pe viitor îmi propun să vând, mai departe, această carte a cărei vânzare a mers foarte bine și mai ales să continui să fac ceea ce sper că știu cel mai bine să fac, adică spectacole.

Cum te menții atât de tânăr și proaspăt? De unde îți iei energia? Ce te mână în luptă?

Mă bucur că de afară se văd (încă) tinerețea și prospețimea, căci am și eu, ca fiecare, momentele mele de introspecție și chiar de dezechilibru. Norocul meu înseamnă, însă, profesia și satisfacțiile pe care mi le aduce, plus familia, plus prietenii. Faptul că montez în permanență, că mă plimb mult cunoscând trupe și artiști noi, spectatori noi, că fac doar ceea ce îmi place – toate astea mă păstrează viu și curios.

Ce sfaturi sau recomandări ai pentru cititoarele revistei Femeia.? Ce admiri la femei?

Întâmplare sau nu (de fapt, recunosc, e ceva mai mult programatic), cele mai recente spectacole ale mele (În plină glorie, Mon Cabaret Noir, Femei în pragul unei crize de nervi, Fecioarele noastre grabnic ajutătoare) pun în centru femeia și toată problematica ei complicată, eternul mister feminin al cărui secret nu îl vom afla niciodată, fragilitatea și puterea acestei ființe care ne e mamă, soră, iubită, parteneră. Las cititoarele să se recunoască în destinele femeilor mele de pe scenă, deci le invit la teatru, la musical, sigur vor avea revelații despre ele însele, despre bărbații care sunt fascinați de ele. Nu pot să nu recunosc că spectacolul Zaraza este și el un omagiu adus femeii și misterului de care aceasta se înconjoară, la fel cum face Zaraza cu cel mai scump și exotic parfum.

Citește și:

Text: Dana Verescu

Foto: PR

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus
\n