Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Robert Turcescu pleaca din trustul Realitatea Media

Robert Turcescu pleaca din trustul Realitatea Media

Jurnalistul Robert Turcescu a anuntat pe blogul personal ca pleaca din Realitatea Media, precizand ca pentru el a sosit vremea „sa deschida un alt capitol”. „Simt de ceva vreme ca e momentul pentru o noua provocare pe care inteleg sa mi-o asum dincolo de calcule financiare sau doctrinare. Nu stiu, acum, cand scriu aceste randuri, incotro ma indrept si nici care sunt provocarile viitorului imediat. Vom vedea impreuna prin intermediul acestui spatiu virtual in care ma oblig sa postez periodic o suma de ganduri, amintiri si experiente (…) Da, azi (luni, 16 august 2010, n.r.), odata cu aparitia acestor randuri, anunt public ca plec din Realitatea Media privind fara manie inapoi (…)”, scrie jurnalistul.

„Intr-o lume normala, eliberata de teorii conspirationiste, barfe si zvonuri, ar trebui sa fie un pas firesc din parcursul unei calatorii fascinante, cum se intampla adeseori sa fie viata unui jurnalist. Pentru toti cei care vad deja sau vor vedea in urmatoarea perioada un raspuns «clar» la intrebarea «de ce» am o veste proasta: nu e asa! Nimeni nu stie mai bine decat mine, nici ce simt si nici cate nopti de framantari au precedat o astfel de decizie”, adauga Robert Turcescu. Contactat de MEDIAFAX, jurnalistul a declarat ca demisia lui din trustul Realitatea Media se aplica incepand de luni, 16 august 2010.

Robert Turcescu are 17 ani de experienta in presa, de-a lungul vremii lucrand ca reporter, redactor, realizator si comentator atat in radio si televiziune, cat si in presa scrisa centrala (Curierul National, Ziua, Evenimentul zilei, Dilema, Cotidianul). Potrivit informatiilor postate pe blogul personal, Robert Turcescu a inceput sa lucreze la Realitatea TV in 2003, cand a inceput sa prezinte un talk-show politic. El precizeaza ca s-a dus la Realitatea TV dupa ce Rodica Culcer, la momentul respectiv director al departamentului Stiri de la Europa FM, i-a restructurat postul de redactor-sef al Europa FM.

Robert Turcescu s-a numarat printre persoanele cu cele mai mari sanse sa preia interimar functia de presedinte-director general al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), dupa ce fostul Consiliu de Administratie al TVR, condus de Alexandru Sassu, a fost demis. In 21 mai 2010, Robert Turcescu a declarat ca emisiunile lui au fost scoase de pe Realitatea TV, in contextul propunerii vehiculate de a prelua interimar conducerea TVR.

„Niste colegi de-ai mei de la Realitatea TV care au putere de decizie in privinta spatiului editorial au hotarat, fara sa se gandeasca prea mult, dintr-un impuls usor bizar, ca Robert Turcescu nu mai poate aparea pe Realitatea TV. Eu inca mai cred ca este vorba despre o reactie usor pripita, ca sa nu o numesc prosteasca, a acestor personaje din conducerea Realitatea TV si sper ca vor intelege ca, intr-un astfel de context, propunerea vehiculata in spatiul public de a prelua functia de director interimar la TVR nu ma transforma intr-o persona non grata nici pentru Realitatea TV si nici pentru alte televiziuni”, a spus Robert Turcescu.

El a precizat atunci ca decizia scoaterii emisiunilor sale din grila Realitatea TV i-a fost comunicata de Catalin Popa, director executiv al postului TV. „Discutia a avut loc in urma cu doua zile. Este motivul pentru care emisiunea «Romania vorbeste», care trebuia difuzata pe Realitatea TV si pe Realitatea FM, a fost transmisa doar pe Realitatea FM. De asemenea, emisiunea «100%», care se difuza sambata, de la ora 22.00, pe Realitatea TV, a fost scoasa”, a explicat Robert Turcescu.

De cealalta parte, Catalin Popa, directorul executiv al Realitatea TV, a declarat atunci pentru MEDIAFAX ca emisiunile lui Robert Turcescu nu au fost scoase din grila postului TV. „Emisiunea «100%» nu mai este difuzata sambata pentru ca noi i-am propus lui Robert sa o faca live, insa el a spus ca este greu sa gaseasca personalitati care sa doreasca sa apara live sambata seara. Am fost de acord ca emisiunea «100%» sa fie inregistrata si difuzata atunci cand Robert va reusi sa aiba o editie cu o personalitate, precum guvernatorul BNR sau un ministru. Daca nu este un invitat de categoria aceasta, nu o vom difuza. Avem suficient continut sa acoperim acel spatiu cu redactia de stiri”, a spus Catalin Popa, precizand ca postul Realitatea TV difuzeaza intr-o foarte mica masura emisiuni inregistrate.

In ceea ce priveste „Romania vorbeste”, Catalin Popa a spus ca a existat de la inceput o intelegere intre Realitatea TV si Robert Turcescu, astfel incat emisiunea sa nu fie difuzata in momentul in care sunt evenimente in derulare importante. Totodata, Catalin Popa a vorbit atunci despre „un ragaz” in care jurnalistul sa se decida asupra carierei sale.

Ulterior, pe 10 iunie 2010, Robert Turcescu a declarat pentru MEDIAFAX ca a declinat oferta de a prelua functia de director interimar al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), jurnalistul precizand ca a luat aceasta decizie dupa ce „s-a gandit foarte serios” la cariera lui profesionala. Intrebat de ce a declinat oferta, Robert Turcescu a spus: „Nu te poti duce intr-o batalie cu un maner de sabie si cu o jumatate de cal”.


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus