Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Serge Ioan Celebidachi: Muzica și imaginea sunt parte din viața mea

Serge Ioan Celebidachi: Muzica și imaginea sunt parte din viața mea

Un film atipic cu o distribuție de excepție. Un film pe care Marcel Iureș l-a lăudat în fața lumii întregi. Un film care a avut premiera mon­dială la Festivalul Internațional de Film de la Montreal. „Octav“ celebrează viața și aduce omagii purității copilăriei, prieteniei și dragostei, iar regizorul lui, Serge Ioan Celebidachi, speră că va avea puterea să schimbe imaginea României în bine.

Deși născut și crescut în Franța, Serge Ioan Celebidachi nu a uitat țara de origine a tatălui său, regretatul dirijor Sergiu Celebidache. Mai mult, s-a întors, s-a mutat aici împreună cu familia sa și își continuă cariera strălucită cu poate unul dintre cele mai bune filme românești moderne. Ieșind din clișee, inspirându-se din trecutul copilăriei sale, regizorul a pus în producție scenariul pe care l-a scris cu 32 de ani în urmă, în perioada adolescenței.

Cum v-ați descrie în câteva cuvinte?

Plin de contradicții. Trăind din plin. Liber.

Ce anume considerați că a avut un rol hotărâtor în formarea dvs.: familia, studiile făcute, oamenii întâlniți pe parcurs?

Probabil o combinație între toate acestea. Desigur, tatăl meu a avut, din punct de vedere cultural și spiritual, o influență imensă asupra mea. Au fost și studiile în străinătate, diverse experiențe incluzând pierderea ambilor mei părinți și regizarea filmelor încă de când eram adolescent și până la ”Octav”, unde am întâlnit un om extraordinar pe nume Blasco Giurato (n.r. cineast italian de succes). El a devenit pur și simplu un prieten apropiat al familiei.

Cum a apărut pasiunea pentru regizorat? De ce filmul și nu muzica?

Am început să scriu la o vârstă fragedă, pe la 11-12 ani. M-am simțit imediat mai confortabil să scriu povești cu imagini mai degrabă decât cu cuvinte. Mediul acesta îl simțeam foarte natural și am început să fac scurtmetraje în jurul vârstei de 14 ani. Niciodată nu m-am imaginat făcând altceva în afară de a spune povești prin imagini. Nu eram sigur că puteam trăi din asta, dar am știut într-un fel că întotdeauna muzica și imaginea vor fi parte din viața mea, cu dinamica lor separată și mixtă.

Ce rol joacă muzica în viața dvs.?

Un rol imens. Am visat să fiu compozitor. Dar cu tatăl meu acolo și el fiind un asemenea perfecționist, îmi era interzis. Eu mi-am interzis, nu a făcut-o nimeni altcineva. Însă am păstrat o relație foarte apropiată cu muzica: de fiecare dată când scriu un scenariu, am o piesă principală pe care o urmez. Evident, țin o legătură strânsă cu compozitorul, el este cel care transcende imaginea. Eu sunt acolo pur și simplu ca martor al creației în întregimea sa. E o poziție privilegiată.

O distribuție de excepție pentru lung-metrajul de debut. Cum ați alcătuit-o?

Avem marea onoare să avem doi mari actori români în același film: Marcel Iureș și Victor Rebengiuc. Rebengiuc este genul de actor care face ca totul să pară atât de simplu… Doar cât privește spre ceva, fără să spună un cuvânt, fascinează. E atât de autentic! Iar Marcel este o persoană foarte interesantă, cu o voce și o înfățișare extraordinare. E „un uriaș“ în domeniul lui, cu o tehnică de lucru diferită de a mea, care într-un final s-a materializat superb. Toată distribuția este fabuloasă în acest film. Îi avem și pe Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Maria Obretin, Ioan Andrei Ionescu. O premieră pentru mine a fost să lucrez cu copii, dar mi-a plăcut, a fost chiar distractiv. Iar când ai asemenea oameni talentați e atât de ușor să lucrezi! 

Marcel Iureș a spus că Octav este „cel mai frumos film românesc din ultimii 25 de ani”. Ce v-a inspirat pentru acest film?

Împreună cu James (James Olivier este coscenarist al filmului „Octav“), un prieten foarte apropiat mie, am scris scenariul cu mulți ani în urmă. Pe atunci aveam 16-17 ani. Stând în preajma tatălui meu, care era mai în vârstă, am interacționat destul de des cu oameni de vârsta lui și era interesant de urmărit cum discutau despre trecutul lor, despre viața lor. Prin urmare, apropierea de sfârșitul vieții și nostalgia copilăriei, de exemplu, au fost temele care ne-au inspirat să scriem. De fapt, „Octav“ este primul nostru scenariu. Desigur că a fost dezvoltat în timp, iar ulterior și din perspectiva românească, însă conceptul lui are o „vechime“ de peste 30 de ani. Privind în urmă, la ce am scris atunci ca adolescent, consider că nu conștientizam pe deplin însemnătatea scenariului, însă temele prezentate au fost mereu aproape de realitatea mea, de ceea ce simțeam eu că vreau să transmit. Acum am mai multă profunzime și cred că abia acum înțeleg cu adevărat sensul bogat al textului. Motiv pentru care mă bucur că am ales să îl ecranizăm acum și nu m-am grăbit să îl pun în producție atunci. Cumva mereu am avut încrederea că o să fac acest film la momentul potrivit.

Cum ați descrie Octav în câteva cuvinte? De ce să mergem să vedem Octav?

Pentru cei mai mulți dintre noi, „Octav“ este o oportunitate de a călători înapoi în timp până la cele mai inocente clipe ale vieții noastre, unde totul era posibil, unde credința și convingerile erau nealterate. Este, de asemenea, o oportunitate să ne înfruntăm fricile și demonii, dându-le astfel o lumină nouă, un punct de vedere mai realist, ne dăm șansa de a descoperi, de a înțelege și chiar de a accepta noi fețe ale vieții. În final, „Octav“ exploatează ideea unicității unde personajul principal poate să călătorească în timp și să-și sorteze trecutul pentru un viitor mai bun.

Lucruri pe care le iubiți și le detestați în cinematografia românească…

Fiind un român care a locuit în străinătate încă de la naștere, am experimentat îndelung clișeul și eticheta date de filmele românești care transmit doar noțiuni precum comunismul, prostituția și corupția din România. Înțeleg și respect faptul că un artist are responsabilitatea de a reflecta în operele sale societatea în care trăiește. Însă acumularea, an de an, doar a acestor subiecte a atras după sine o imagine nefavorabilă a României în fața străinilor. Și asta mă deranjează cel mai tare. Acum locuiesc în România și da, știu că încă există multă corupție, dar vă rog să analizați și ce se întâmplă în Franța, Anglia sau Germania. La modul sincer, este timpul să prezentăm România într-o lumină diferită. Lăsând la o parte această supradoză de teme comuniste, trebuie să îmi exprim admirația față de actorii români, care sunt incredibili de talentați. Cu excepția celor cu care am lucrat la „Octav“, primii care îmi vin acum în minte sunt Luminița Gheorghiu („Poziția Copilului“, „Aferim!“) sau Adrian Titieni („Bacalaureat“, „Ilegitim“). Dar mai sunt atât de mulți alții. România este o pepinieră de talente actoricești!

Lucruri pe care le iubiți și le detestați la România…

Iubesc simplitatea și veridicitatea României de la țară, spiritul latin al comunicării și energia care vine odată cu ea, care e unică. Deschiderea, ospitalitatea și inspirația ar fi cele mai mari calități pe lista mea. Evident, nu suport „șmecherul și mincinosul“, pe care, din păcate, îl găsim la toate nivelurile. Refuz să judec pentru că nu am experimentat anii groaznici dinainte de 1989, dar regret că jumătate de veac mai târziu investim atât de rău banii statului. Este momentul să facem din România o țară mai bună, pentru că are atâtea lucruri de oferit. La revedere, clișee și corupție! Hai să începem să gândim dincolo de aceste orizonturi, să demarăm proiecte reale pentru țara și copiii noștri. Hai să-i inspirăm pe străini să vină și să trăiască aici sau măcar să vină la studii! Asta ar fi o schimbare majoră. Întârziată.

Cum arată spectatorul ideal?

Spectatorul ideal ar trebui să evite ideile preconcepute despre orice și să intre în sala de cinema liber și deschis. Pregătit să intre și să trăiască într-o lume nouă pentru câteva ore.

Care a fost filmul care v-a impresionat cel mai mult?

Sunt atât de multe! Poate o să par bătrân, dar trebuie să mă întorc în timp până la filmele lui Chaplin, pentru creativitatea sa de geniu și umor, mixate cu patosul său remarcabil. Este și „Cetățeanul Kane“, pentru tehnica sa originală și povestea complexă. Dar „Hitchock“ rămâne cea mai bună poveste pentru mine. „A fost odată în America“ este filmul meu favorit al lui Leone, dacă îmi permiteți să arunc o anumită privire nostalgică înapoi către copilărie și prietenie. Frumos film! În aceeași direcție sunt și filmele lui Coppola – trilogia „Nașul“ și „Apocalipsul acum“. Sublim și chiar mai remarcabil (dacă se poate spune așa) după ce am văzut „Inimă întunecată“ al soției sale.  În aceeași linie, poate referința extremă este Scorsese, pentru puterea în forma sa cea mai crudă, brută. De la „Crimele din Mica Italie“ până la „Lupul de pe Wall Street“ sunt într-o continuă admirație față de el ca scriitor vizionar și regizor care până astăzi păstrează un control total asupra artei sale, o enciclopedie a celei de-a șaptea arte și pur și simplu un monument. Nu pot face o asemenea listă fără să-l menționez pe Tornatore cu „Cinema Paradiso“, care e poate cea mai frumoasă filă pentru iubitorii de cinema. De asemenea, „Viața unui copil răsfățat“ a lui Claude Lelouche, pentru că este un film frumos cu secvențe puternice și cu calități actoricești indubitabile.  Iar din trendul modern am o admirație imensă pentru filmele lui Christopher Nolan – „Interstellar“, printre altele, rămâne o capodoperă. Filmele sale reușesc să îmbrățișeze valorile umane în scene futuriste care nu înstrăinează privitorul non-științific, așa cum sunt eu.

Cât ajută moștenirea artistică de familie?

Are două fețe. Întotdeauna a avut. Este o poziție imposibilă pentru că toți așteaptă ce-i mai bun de la tine, nu ai voie să faci greșeli. Deci, de fapt, e o presiune imensă. Chiar și inconștient e acolo. În același timp, cu anii, am reușit să apreciez privilegiul pe care l-am avut întâlnind asemenea oameni extraordinari cum au fost părinții mei. Iar astăzi pur și simplu mă simt binecuvântat și am învățat să zâmbesc când mă gândesc la asta.

Ce alte pasiuni aveți?

Iubesc sportul, în special când mintea joacă un rol important. Făcusem o obsesie pentru folosirea mașinilor în vederea protejării mediului, dar am îmblânzit această pasiune și astăzi mă concentrez pe cursele electrice. De asemenea, iubesc tenisul și fotbalul. Mi-aș dori să văd steagul românesc fluturând sus din nou, ca pe vremea lui Hagi sau Năstase. Abia aștept să o văd pe Halep numărul unu în lume, este doar o chestiune de timp.

De ce anume vă este cel mai teamă în viață?

De despărțiri. Mă urmărește frica de a spune la revedere pentru ultima dată. Aveam un coșmar ce se repeta despre cum mi-am lăsat tatăl la aeroport și nu l-am mai văzut vreodată. Astăzi îmi este teamă de ziua în care voi fi nevoit să îmi iau rămas-bun de la soția și copiii mei.

Care este cea mai mare dorință a dumneavoastră?

Să văd oamenii din lumea întreagă având mai multă încredere în România. E o țară superbă, care are multe de oferit, dar are o imagine greșită creată de abuzurile politicienilor și de artiști deopotrivă. Apoi, aș vrea să-mi văd fata nou-născută cum decide pentru ea însăși că nu trebuie să plece să studieze peste graniță ca să aibă o carieră decentă. România e un loc ideal pentru a învăța o profesie competitivă, eventual să crești o familie, să fii în siguranță și fericit.

Numiți o calitate și un defect pe care le aveți.

Sunt prea inimos. Și nerăbdător – România m-a învățat asta.

Cum vă petreceți timpul liber?

Îmi place să mă duc la teatru în București. Mai puțin la concerte clasice. Îmi place să revăd filmele de care mi-a fost dor și mă uit la sport ca să mă relaxez. Uneori îndrăznesc să ascult muzică clasică, dar asta – când sunt singur.

Un mesaj pentru cititoarele Femeia.

Sper că „Octav“ va declanșa un nou tip de relație cu filmele românești și că, poate, acest film le va inspira să arate și părțile frumoase și încurajatoare ale acestei țări bogate și diverse.

Serge Ioan Celebidachi, fiul regretatului dirijor Sergiu Celebidache, scrie piese de la 11 ani, când s-a îndrăgostit iremediabil de film. S-a născut și a crescut în Franța, iar recent a revenit, alături de familia sa, în România. Aici a produs filmul Octav, după un scenariu scris cu 32 de ani în urmă, un film atipic pentru cinematografia românească. Distribuția filmului este impresionantă, îi putem vedea pe: Marcel Iureș, Andi Vasluianu, Victor Rebengiuc, Dana Rogoz. Un alt mare succes al regizorului a fost filmul documentar Le jardin de Celibidache (1997), dedicat tatălui său.

Citește și:

Articol preluat din ediția de octombrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus