Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Simona Catrina si Doru Roman: Dragoste cu subiect si predicat

Simona Catrina si Doru Roman: Dragoste cu subiect si predicat

Ea e, în opinia mea, cel mai bun condei feminin din presa de la noi, iar el era fanul ei înfocat. Ea nu prea mai credea în iubiri fără termen de garanţie, iar el i-a dovedit că se poate iubi rotund, fără asperităţi şi ascunzişuri. Simona Catrina şi Doru Roman s-au cunoscut pe Facebook şi au dat startul unei poveşti de dragoste care a spulberat, prin puritate şi profunzime, tot ce trăiseră pe jumătate până atunci.

Simona mi-a fost colegă şi-mi este prietenă, deci recunosc că-i ştiu povestea de-a fir a păr, cu tot cu speranţe, temeri, căutări, eşecuri şi, în final, cu împliniri dincolo de aşteptări. I-am luat însă din nou la întrebări, pe ea şi pe proaspătul ei soţ, Doru, cu amnezică şi candidă curiozitate, de parcă n-aş şti nimic. Pentru că istoria dragostei lor mă inspiră şi mă încălzeşte ori de câte ori o ascult şi ştiu că va inspira şi încălzi multe suflete. Pentru că Simona scrie ca nimeni alta despre dragoste şi despre orice (o puteţi citi în Beau Monde Mirese – merită să cumpăraţi revista chiar dacă nu vă puneţi pirostriile, fie şi numai pentru textele minunate publicate acolo), iar acum în sfârşit iubeşte şi este iubită pe măsura felului grozav în care zugrăveşte în scris trăiri, moravuri, întâmplări din fascinantul şi capriciosul univers femeiesc. A îmbrăcat, la 46 de ani, rochia albă de mireasă. A fost în luna de miere înainte de nuntă. A dovedit, împreună cu Doru, că niciodată nu-i prea târziu pentru nimic, cu atât mai mult pentru fericirea în doi.

Care a fost prima propoziţie ori frază a celuilalt care v-a făcut să vă doriţi mai mult decât o amiciţie pe Facebook? Expresia declanşatoare a iubirii, ca să zic aşa…

Simona: Într-o noapte, stăteam de vorbă pe Facebook și, dintr-una într-alta, mi-a spus că nu înțelege cum bărbații din viața mea au fost atât de proști încât să plece de lângă mine. Că erau idioți și n-au știut să mă prețuiască. Am tresărit plăcut și am devenit obraznică, m-am dedat la flirt.

Doru: Noi discutam vrute și nevrute, iar eu apreciam umorul nebun din articolele ei. Îmi amintesc însă că, la un moment dat, mi-a spus că îi place Mike Oldfield, unul dintre idolii mei.

Cum şi când a decurs prima întâlnire live dintre voi? S-a potrivit imaginea din scris cu cea din realitate?

Simona: În noiembrie 2011, eu l-am invitat la un eveniment de presă din Constanța, după ce pierduserăm împreună vreo 50 de nopți pe internet. Pe vremea aia, el avea, teoretic, o iubită, pe Facebook scria că e într-o relație. Pe urmă am aflat că era o dragoste de la distanță, cu slabe șanse de progres. Inițial, de-aia nu îndrăzneam să-i propun nimic. Cât despre imagine, n-am avut probleme, ne știam din poze. Și, spre deosebire de alte dăți din viața mea, lui nu i-am trimis poze de când eram mai tânără, mai slabă și mai blondă.

Doru: Nu, imaginea nu prea s-a potrivit, în sensul că Simona arăta mai bine în realitate decât în fotografii. Chiar i-am spus că nu prea e fotogenică. Referitor la potrivirea imaginii din scris cu cea din realitate, am să fac o parafrază: în cazul meu, a fost „what you read is what you get“. Și a fost bine.

Doru, ştiu că, la puţin timp după ce a început relaţia voastră, ai plecat din Suceava de tot şi te-ai mutat în garsoniera Simonei, la Bucureşti. A fost dificil acest pas? Simona, pentru tine cum a fost, la început, să ai un „coleg“ de cameră?

Doru: Nu a fost deloc dificil, eu stăteam în Suceava de vreo doi ani și ceva, după alte zeci de ani cu mutări prin toată țara, cauzate de școli și carieră: Constanța, Iași, Sibiu, Timișoara… Îmi intraseră deci mutările în sânge. Însă, mai important decât obișnuința, a fost faptul că mergeam să fiu alături de femeia care mă iubește și pe care o iubesc.

Simona: Eu i-am propus să se mute la mine și n-am avut nici un moment senzația că sunt deplasată. A acceptat imediat, eram fericită, era prima dată în viața mea când mă temeam că sunt în vreo comă și visez aiureli.

Ce are în plus povestea de iubire dintre voi față de celelalte povești pe care le-aţi trăit (mă refer la cele serioase, pe termen lung)?

Simona: Ai răspuns tu în locul meu: iubire. De câteva ori în viață, m-am simțit iubită, dar era doar o bătaie de câmpi. E ușor să iubești din vorbe, dar, când vine vorba să te căsătorești sau să faci un copil, faci o mutră lungă și te sustragi. Așa erau ceilalți bărbați din viața mea.

Doru: Prezent și viitor. Seriozitate și umor. Loialitate și respect.

Ideea căsătoriei cum s-a născut, cine a bătut primul apropo? A existat vreo scenă a inelului?

Doru: Căsătoria nu se aduce în discuție prin apropouri, ideea era foarte serioasă, așa că am venit de-a dreptul cu cererea „semnată și aprobată“. Nu de alta, dar riscam ca la apropouri să primesc replici de genul „Yeah, right!“ Cu inelul nu a fost o scenă, ci au fost mai multe. Din partea Simonei! (Râde) Eram la Chiang Mai, în nordul Thailandei, cu sora mea și cumnatul nostru, care ne-au și cununat. După ore și kilometri (la propriu) de plimbare prin magazine, Simona era terminată, așa că în ultimul dintre ele nu a mai intrat, a preferat să ne aștepte afară, pe o bancă. O greșeală pe care a remediat-o imediat, după ce am văzut ce marfă era acolo și m-am dus să o chem. Era un magazin cu bijuterii cu perle.

Simona: A fost cerere directă, a venit spontan, m-a cerut de nevastă, eu am crezut că glumește. Când l-am auzit că vrea să se însoare cu mine, eram ca pisica bătută, care fuge degeaba când vede un om pașnic. Suflam și-n iaurt. Încasasem atâtea șuturi sentimentale, încât ajunsesem să fac mișto de declarațiile de iubire.

Simona, ai câţiva ani în plus faţă de Doru. Ai simţit vreun moment asta ca pe un impediment? În afară de eventualele prejudecăţi ale celor din jur? Doru, ca să te întreb reportericește, tu cum comentezi?

Simona: La început, am luat-o ca pe o complicație, da. Nu-mi imaginam că voi avea în viața mea un bărbat nici cu o lună mai mic, darămite cu cinci ani… Mă gândeam că într-o zi o să mă părăsească pentru una cu fața mai fermă sau măcar mai botoxată. Mi-a trebuit mult ca să înțeleg că Doru nu face parte din regnul ăsta. Când i-am spus „da“ după ce m-a cerut în căsătorie, am făcut-o de drag, măgulită, dar cu scepticism, convinsă fiind că o să mă lase baltă cu o lună înainte de nuntă, cum mi s-a mai întâmplat în tinerețe.

Doru: Mă-ntrebi reportericește, îți răspund intervievatoricește: nu comentez. Ba nu, m-am răzgândit. Nu mi-am pus problema diferenței de vârstă nici o clipă, în nici un fel, nici măcar raportând-o la eventualele prejudecăți ale celor din jur. Chiar nu dau importanță opiniilor pornite din prejudecăți, mai ales celor care degenerează în bârfe. Deci nu, n-am văzut nici un impediment în asta.

Aţi făcut luna de miere înaintea nunţii. Care e povestea acestei decizii atipice?

Doru: Gabriela și Lucian, sora mea și cumnatul meu, locuiesc în Bangkok. Ei au fost făptuitorii care au pus la cale luna de miere și ne-au oferit vacanța de o lună în Thailanda. Cumnatul meu rezervase deja inclusiv apartamente pentru câte o săptămână la Phuket, respectiv Chiang Mai.

Simona: Eu, una, am trăncănit despre luna de miere anticipată în Beau Monde Mirese. Am mai avut un pui de lună de miere și după nuntă, la Mamaia, un sejur oferit de localul unde am avut petrecerea nupțială.

Pe blogul tău, Simona, ai scris că vrei să îmbraci rochie albă de mireasă, deşi ai 46 de ani. Lumea a reacţionat în fel şi chip, ai primit şi încurajări, dar şi remarci răutăcioase. Ţi-au influenţat cumva decizia finală, ai ţinut cont de vreo sugestie de la cititoare? Sau de vreo maliţiozitate?

Simona: Să știi că, de data asta, am fost nesimțită și n-am ținut cont de răspunsurile câinoase. Eu am cerut păreri sincere, ce-i drept, dar așteptam ceva spus pe ton civilizat. Majoritatea reacțiilor au fost de încurajare, dar au fost și răutăcioși care au zis că voi fi ridicolă în rochie albă. Nu știu dacă am fost sau nu, las pe alții să decidă.

Daca ar fi posibilă călătoria în timp, ce ați schimba la ziua nunții voastre? Ce ați scoate din program, ce ați adăuga?

Doru: Nu aș schimba absolut nimic, aș merge cu toată încrederea tot pe mâna domnului primar Rareș Mănescu – dumnealui a oficiat cununia civilă, cu o zi înainte –, a preoților care ne-au cununat și a profesioniștilor de la localul unde am organizat evenimentul. Aș fi vrut doar să fim mai relaxați. Stresul a fost mai mare decât oboseala.

Simona: Nu vedeam pădurea din cauza copacilor. Am fost atât de preocupată de faptul că toți invitații trebuie să se simtă bine, încât am uitat să dansăm perinița, am aruncat buchetul într-un moment nepotrivit, am avut o masă unde a stat un singur cuplu, stingher, pentru că invitații care erau programați să stea tot acolo n-au venit. În fine, sunt multe detalii delicate, dar în general a ieșit bine, aș minți să spun că sunt nemulțumită.

Doru, tu ai mai fost însurat, ai doi băieţi mari din prima căsnicie. Ce aşteptări ai de la a doua încercare, cum vezi, cum speri viitorul?

Doru: Da, am doi băieți, de 18 și 21 de ani. Am o vârstă la care se presupune că oamenii normali, cum mă pretind și eu, au atins un anumit prag de maturitate; prin urmare, speranțele nu ies din tiparul realist. Nu mă aștept să fie totul roz, dar am certitudinea că vom ști și pe viitor să trecem peste eventualele probleme, de orice natură ar fi.

E un subiect delicat, dar o să îndrăznesc: vă doriţi un copil împreună, ați abordat subiectul?

Simona: Nu vreau să trâmbițez acum, la aproape 47 de ani, visul că încă îmi doresc un copil, cu orice risc. Noi ni-l dorim, dar lăsăm soarta să decidă, asta ca să fac uz de un șablon la modă. Am plesni de fericire să avem o fetiță. Dar, sincer, nu știu dacă se mai poate. Biologic da, însă în rest…

Doru: Sigur că am abordat subiectul, dar, cum spune Simona, nu forțăm soarta.

Care e cea mai frumoasă dovadă de dragoste oferită de celălalt, cea care îi eclipsează toate defectele şi-l face „iubibil“ până la moarte?

Doru: Faptul că încă mă suportă, după aproape trei ani de când ne cunoaștem.

Simona: Doru mă iubește necondiționat. E o premieră în viața mea, sunt încă buimacă. Nu mă minte, nu mă înșală, mă apără de rele, e bun ca un sfânt.

Când vă certaţi, care e metoda preferată de împăcare?

Simona: Nu ne certăm, suntem prea leneși pentru așa ceva. Dacă avem motive de ciondăneală, ne tratăm unul pe celălalt cu oleacă de tăcere. Trece de la sine. În doi ani jumate, de când stăm împreună, am ridicat fiecare tonul de câte 3-4 ori, de obicei din niște prostii, din te miri ce, dar după două minute pălăvrăgeam ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Doru: Ne completăm perfect imperfecțiunile, așa că nu prea avem motive să ne certăm. Dimpotrivă, râdem destul de des. De prostiile de la televizor, de cele din viața de zi cu zi, de întâmplările pe care le povestește Simona în articolele ei. Știu, sună neverosimil sau nesincer, dar pot să număr pe degetele de la o mână de câte ori ne-am contrazis.

Simona: Suntem ca doi motani. După ce terminăm cu munca, trecem la cele lumești. Eu stau călare pe laptop, el pe tabletă, ne mai giugiulim, cu intermitențele de rigoare. Fiecare doarme când vrea și mănâncă atunci când îi e foame. Nu avem cină festivă în doi, ne enervează să depindem de o oră, de un ritual. Cred că de-aia nici nu ne certăm, pentru că ne acordăm libertate totală în plan domestic.

Doru: O zi perfectă e o zi așa cum o petrecem noi, de-aia ne înțelegem atât de bine. Povestim când avem ceva ce știm că nu îl plictisește pe celălalt, vorbim absolut orice ne tună prin cap, ne uităm la filme, citim, vorbim cu prietenii la telefon. Și, mai ales, ne pricepem de minune să profităm reciproc de libertatea de care vorbea Simona, fără a face abuz de ea sub nici o formă.

Articol preluat din ediția de septembrie 2014 a revistei Femeia.

Autor: Alina Grozea

Sursa foto: Anca Ciuciulin

Machiaj: Marina Chiorean

Coafura: Alexandru Covăsneanu/Gett’s Artistic Team


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus