Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Simona Țăranu: Am crezul meu, lumea mea

Simona Țăranu: Am crezul meu, lumea mea

Despre ea se știe puțin. Este discretă, inteligentă, sensibilă și cu ceva talent la scris, sigur, neexplaotat încă.  Simona Țăranu prezintă Jurnalul de Sport la Digi 24.

Ar putea prezența și jurnalul de modă sau de beauty, la cum arată, dar ea a ales sportul. Este din Piatra Neamț, are studii de cinematografie și televiziune, este căsătorită, iubește călătoriile, fotografia și, evident, sportul.  Dar cred că Simona are mult mai multe de spus despre ea.

Vorbeai în alt interviu despre vise împlinite. Chiar s-au împlinit toate, pe orice plan?

Aș începe acest interviu cu o întâmplare tristă, dar din care am învățat mult. Cu 3 luni înainte de a mă căsători, a murit bunicul meu. Preot fiind, trebuia să ne cunune. Nu a existat furie, ci mai degrabă șocul care m-a trezit. Acela că planurile lui Dumnezeu nu sunt în totdeauna aceleași cu ale noastre. După acest incident, pentru că a fost o moarte fulger, neașteptată, am învățat că fiecare zi trebuie trăită cât mai frumos, să nu amânăm nimic din ceea ce ne propunem și să apreciem tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat: sănătate, familie, prieteni, serviciu. Am învățat să prețuiesc ceea ce am, să nu fac din vise un scop, să nu mai alerg prin viață. Din visele care se împlinesc se nasc altele, pentru că observăm că se poate.

Cât de greu îi este unei fete, venite din provincie, să reușească în carieră?

Provin dintr-o familie unde visele nu prea și-au avut locul. Părinții îmi cereau să vadă muncă concretă și argumente solide dacă pretindeam ceva. Drumul meu în televiziune nu a fost unul anevoios, deși părinții nu au crezut în șansa mea. În familie a existat mereu acel scepticism: „tu ești din provincie, noi nu avem cunoștințe în domeniu, cine te bagă pe tine în seamă?!”, „în domeniul ăsta trebuie să ai pile mari”, „ce jurnalism? Câte articole la revista școlii ai scris tu?” Ei bine, nu multe articole, dar am avut șansa mea. În anul trei de facultate îmi doream să mă angajez. Și m-am apucat să caut pe internet. Pe atunci Digi24 recruta oameni pentru a forma o echipă. Parcă văd și acum rubrica de pe pagină Digisport, care îndruma lumea să trimită un CV: „dacă vrei să faci parte din echipă noastră…”Și mi-am dorit așa de mult încât m-am filmat cu un aparat foto în timp ce prezentam o știre din sport, am trimis CV-ul, în două săptămâni (timp în care mi-am pierdut speranța) am fost chemată la un interviu, și de atunci s-au făcut 5 ani. Nu am făcut mofturi, am muncit peste program, am mers la dicție, am primit deschis și criticile și laudele și, datorită unei echipe de nota 10, sunt astăzi om de televiziune.

Ți-a fost utilă instruirea?

Bineînțeles! Acum câțiva ani, poate nu gândeam la fel. Instruirea, atâta timp cât nu este din răutate și nu îți blochează parcursul, este binevenită. Am lăsat orgoliul, am ascultat, am învățat și așa am devenit omul de astăzi.

Dar educația de acasă? Se spune că, fără tupeu, nu ai șanse în ziua de azi.

Parcă îl aud pe tatăl meu care mereu îmi spunea că Bucureștiul nu este de mine. Că nu am tupeu, că nu sunt îndrăzneață. Și a avut dreptate. Nu sunt persoană pe care o dai afară pe ușă și intră pe geam. Eu încerc tot la ușă, dar cu argumente mai solide. Am demonstrat că se poate și cu bun simț.

Dacă, prin anii ’90 redactor de știri la sport, în televiziunile românești, era o raritate, acum toate redacțiile de știri sportive au în componența lor și femei.

Prezinți știri sau faci și reportaje? Le înțelegi pe femeile din sportul de performanță mai ușor?

Încerc să nu fiu subiectivă, dar este greu. Femeile demonstrează devotamentul și implicarea trup și suflet într-o lume nu ușor de înțeles și destul de exclusivistă cum este aceea a sportului de performanță.

Care a fost cea mai emoționantă întâlnire a ta cu o personalitate din lumea sportului?

De când lucrez într-o redacție de sport am avut ocazia și onoarea să interacționez cu multe personalități. Mi-e greu să nominalizez. Ți le imaginezi într-un fel, la televizor sunt mai serioși, reținuți, dar în realitate sunt deschiși, au simțul umorului și nu am observat nici un sportiv de renume să privească „de sus” pe cineva de lângă el. Când mă întâlnesc cu prietenii, mereu sunt întrebată „cum este X în realitate?” Acela este un moment când realizezi cât de norocos ești că ai avut ocazia să-i întâlnești pe oamenii pe care îi admiri. 

Ce ai învățat din sport?

Sportul este educație. Un alt stil de viață, unul dur, dar cu satisfacții pe termen lung.

Cariera îți lasă timp pentru viață personală?

Pentru familie mereu trebuie să existe timp. Programul meu nu este foarte încărcat. Am zile libere care îmi permit să mă ocup de casă și familie. Dar am făcut și o regulă că atunci când ajungem acasă să lăsăm la o parte problemele și neînțelegerile care apar la serviciu, să vorbim de noi, să facem planuri, să profităm de fiecare oră împreună, oricât de obosiți am fi.

Te duci la filme romantice?

Nu sunt preferatele mele, dar nu spun nu.

Ce faci în mall, în weekend?

În weekend mereu este aglomerat în mall, așa că evit. Merg doar dacă am neapărat de cumpărat ceva. Evit aglomerația pentru că îmi da o stare de nervozitate.

Vara îți petreci timpul liber la mare sau la munte. Alegi locuri speciale sau îți place să descoperi?

Aleg mereu locuri pe care nu le-am văzut. Îmi place să descopăr, să fiu surprinsă. Caut o destinație pe internet, cer păreri și în primul weekend liber, pornim la drum.

Bucătăria italiană e preferata ta. Știi să și gătești?

Da. Îmi place atât de mult încât am și învățat să gătesc. Iar când merg în vacanță în Italia, mereu mă întorc cu bagajul plin de bunătăți tradiționale.

Cum îți alegi ținutele? Ești adepta unui anumit stil?

La televizor ne alegem ținutele împreună cu consiliera noastră de imagine și ținem cont de rigorile postului. Le alegem în funcție de culoare, preferințe, înălțime, defecte. Pentru că la televizor mereu îmbrac rochițe colorate, în viața de zi cu zi prefer stilul casual. De fapt, cât mai lejer. Vara sunt adepta rochiilor vaporoase, din mătase și voal, iar în rest prefer jeanșii pe care îi pot combina ușor cu tricouri, cămăși sau bluze elegante. Iar culorile preferate sunt roșu și negru. Dar mai mult negru.

Cum împaci aspectul exterior cu lumea ta, spirit, minte, inimă?

Am crezul meu, lumea mea. Nu mă impun, dar prefer să îmi creez propriul stil de viață. Așa am început în urmă cu 5 ani să renunț la carne, din drag pentru animale și pentru că nu mă simțeam deloc bine. Bunicul meu îmi spunea mereu: pierde când nu trebuie ca să câștigi când nu te aștepți. În perioadele dificile și agitate, mă reculeg prin rugăciune și nicio rugăminte nu rămâne fără răspuns. Iar problemele pe care le întâmpin ori le rezolv, ori le ignor. Încerc să nu îmi consum energia pe lucrurile care nu merită și îmi fac rău. 

Ai copilărit în Huși. Dacă ar trebui să faci promo pentru orașul tău, cu ce ai începe?

Orașul dintre vii sau Orașul Bisericilor. Iar pentru mine-orașul copilăriei mele. Prima variantă pentru că este un oraș înconjurat de dealuri pline de viță de vie, iar ce-a de-a doua, pentru că pe cât de mic este orașul, pe atât de multe biserici se găsesc acolo. Bunicii din partea mamei sunt din Huși. Fiecare vacanță de vară acolo mă prindea. Am copilărit într-o casă parohială, cu biserică în curtea casei, o curte imensă unde se mai aflau și câteva morminte vechi, pe unele dintre ele fiind lespezi funerare cu inscripții în limbă romană, cu caractere chirilice. Prilej de joacă pentru mine și sora mea. Câte povești mai inventam și cât mai speriam copiii care veneau să se joace cu noi în curtea casei.

Ce nu uiți?

Rugăciunea de seară. Niciodată, indiferent unde mă aflu.

Ce iubești?

Tot ce mi-a dat Dumnezeu, ce mă înconjoară, ce îmi este aproape. 

Cine îți lipsește?

Toți cei care au plecat la ceruri. Oameni și animale..

 

Citește și:

 

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr37/15.09.2016
Autor: Ivana Iancu
Sursa foto: Digi 24

Comments

comments

Lasă un răspuns