Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Te pui cu Dan Negru?

Te pui cu Dan Negru?

A intrat în Cartea Recordurilor pentru că a prezentat cinci revelioane la rând. Am vorbit cu Dan Negru despre blonde, copii și înotul împotriva curentului, ca stil de viață asumat.

M-am temut că va fi în vacanță, însă, când ne-am întâlnit pe holurile Antenei 1, s-a uitat la mine de parcă nu înțelegea despre ce vorbesc: „Ce vacanță, măi? Mă plictisesc la mare. Copiii merg cu soția și bunica“. E cu totul altfel decât îl știu de la televizor – la fel de zvelt, dar cu trăsături mai ferme și voce baritonală, caldă. Nu gesticulează atât de mult. La final însă, își pierde răbdarea. Începe să mute decorul, își schimbă poziția de pe un picior pe altul, bate din palme a nerăbdare și ne întreabă, zâmbind doar pe jumătate, de câte cadre foto mai avem nevoie. Nu e anost, nici arogant, vrea doar să scape de sentimentul că nu face nimic și să se întoarcă mai repede la munca de care pare că nu se mai plictisește, adică filmările pentru „Te pui cu blondele?“ și „Next star“, două dintre emisiunile ce-l au ca amfitrion.

Ce e mai complicat: să lucrezi cu blonde sau cu copii?

E mai complicat cu cei mici. Am prezentat de-a lungul timpului și emisiuni cu vedete, și cu blonde, și cu animale, însă cele cu copii sunt cele mai solicitante. Ca să vezi cum trece timpul! Pe vremuri, am avut invitată într-o astfel de emisiune o fetiță Liliana, era o puștoaică de vreo nouă anișori, îi puneam o cască pe urechi și ea trebuia să recunoască o melodie. Anul trecut, mă pomenesc în platou cu o domnișoară frumoasă, elegantă, toți băieții se uitau după ea – era Liliana!

De-a lungul timpului, ai intrat în conflict cu vreo vedetă?

Absolut niciodată. Asta, pentru că nici nu am relații apropiate cu persoane publice. Ceea ce fac la televizor e doar un job și-atât. În viața mea, de 16 ani de când sunt în București, n-am fost la nici un eveniment monden. Ce să fac acolo, să mănânc fursecuri? La ce bun atâta socializare? Prefer relația de serviciu – e cea mai corectă. Nu m-am dus nici măcar la evenimentele la care primeam premii. Mă sunau oamenii să-mi zică să vin, că vor să mă premieze și îi rugam să dea premiul altcuiva care e prezent în sală, că eu nu vin.

Cum te-ai simțit când ai intrat în Cartea Recordurilor?

A fost una dintre cele mai mari realizări ale mele. Dar să știi că am avut șansa să fac televiziune și pe vremea când nu exista noțiunea de audiențe. Existau niște directori de programe care aveau încredere în anumite formate și anumiți prezentatori. Acum totul depinde de niște cifre, e un fel de contabilitate.

Ești mereu în mișcare, vorbești tare, gesticulezi. Nu ești cam atipic pentru un bănățean?

Nu e adevărat, nu confunda bănățenii cu ardelenii. Eu sunt din Timișoara, n-am treabă cu oamenii molcomi. Bănățenii au un naționalism al regiunii foarte apăsat, nu prea înghit alte zone, sunt extrem de reticenți și reci, mirosim a neamț. La Timișoara, dacă te ridici în vârful picioarelor, se vede Viena, iar de aici, vezi Sofia.

Atunci, de ce ai părăsit atmosfera aceea cu iz occidental?

Bună întrebare. Să știi că nu m-am adaptat, vorbesc adeseori cu soția mea, Codruța, că vine vremea să ne întoarcem. Mă bate gândul să mă întorc în Timișoara pentru copii – prefer să trăiască într-un oraș mai liniștit. Aici îți petreci viața între mașini, nu mă regăsesc în stilul agresiv, lăudăros al majorității, e un oraș aglomerat, cu tot felul de oameni care vor să demonstreze câte ceva. Bănățenii nu vor să demonstreze nimănui nimic – vor doar să-și trăiască viața.

Când ai pornit la drum, ți-ai propus să faci asemenea audiențe sau propriul succes te-a luat prin surprindere?

În jobul acesta, audiențele sunt o măsură a valorii tale, sunt ca golurile în fotbal. Îl auzi pe vreun fotbalist zicând că joacă, dar nu vrea să dea goluri sau pe un actor că performează pe scenă, dar nu are nevoie de aplauze?

Care a fost cel mai frumos compliment venit din partea fanilor?

Unul pe care l-am primit de la un profesor universitar din Cluj care, de fapt, nu putea să mă sufere. Profesorul acesta a venit la mine și mi-a zis: „Domnul Negru, eu nu vă plac deloc, țipați, dați din mâini, mi se pare atât de ieftin ce faceți… Dar soția mea se uita toată ziua la dumneavoastră. Am întrebat-o ce vede atât de interesant la urlătorul ăsta, dar mereu ridica din umeri și continua să vă urmărească. Soția mi-a murit de vreo trei ani și de-atunci, de fiecare dată când aveți emisiune, las televizorul să meargă și dau sonorul mai tare. Așa mă amăgesc că soția mea încă mai e în casă cu mine.

Ai făcut vreun compromis în carieră?

Am făcut și alte compromisuri, am stat de multe ori printre oameni cu care nu mi-aș fi petrecut timpul în mod normal, însă la show-urile de televiziune trebuie să inviți personaje suculente, lumea se uită la ele.

Ești foarte discret cu viața de familie – de ce ai ales să nu te afișezi public cu soția și copiii?

Soția mea e medic stomatolog – ce treabă are ea cu toate astea? Nici măcar n-are răbdare să se uite la un show de televiziune cap-coadă. La ale mele se uită, draga de ea, dar eu îmi dau seama că o face doar pentru mine. Altfel, se enervează când dau drumul la televizor. La cabinetul ei, o să găsești reviste din 2007.

Copiii tăi seamănă cu tine?

Cea mare, Daria, are patru ani și merge la o grădiniță de stat, n-am vrut s-o dau la una de fițe. Bogdan n-are decât doi ani – e greu să-mi dau seama dacă-mi seamănă. Nu sunt un părinte disperat să-i ducă peste tot, mi-ajunge ce persoane întâlnesc la emisiunile mele. E o industrie a copiilor, părinții cheltuiesc o avere pe lecții de înot sau teatru. Mulți dintre acești părinți vin la noi cu copilașul care n-are nici o legătură cu muzica, iar ei se minunează ce voce are. E o isterie generalizată, peste tot în lume părinții vor să-și transforme copiii în Messi.

Până la urmă, ești zgârcit, după cum se zvonește, sau econom?

Da, sunt zgârcit! Prin ’99, peste vară, lucram la Radio Vacanța, iar în timpul liber eram chemat să prezint la mare spectacole, pe vreo 50 de mărci, la terase cu acoperiș de paie. Până-n toamnă, strânsesem o sumă, însă m-am întâlnit cu un cântăreț care e și acum în breaslă și care mi-a râs în nas, spunându-mi că a câștigat de trei ori mai mult ca mine. De banii aceia, omul și-a cumpărat o mașină scumpă, la mâna a doua. Eu mi-am cumpărat 700 de metri de teren. De fiecare dată când mă văd cu el, îi spun că terenul meu a tot crescut de-atunci, însă el nu mai ține minte nimic din mașina aceea.

Articol preluat din ediția de septembrie 2014 a revistei Femeia.

Autor: Adriana Moscu

Sursa foto: Mircea Popa


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus