Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Theodor Paleologu: Moș Crăciun venea din cer

Theodor Paleologu: Moș Crăciun venea din cer

Îl ştiţi, face o figură aparte în politica românească. Întotdeauna cu un zâmbet ghiduş, în perfect contrast cu morga boierească, mereu cu o glumă la-ndemână, dar şi cu poveşti extraordinare despre vremuri şi oameni.

Este Theodor Paleologu, scriitor, publicist, profesor, dar şi fost ambasador, fost ministru al culturii. Este Theodor Paleologu, fiul lui Alexandru Paleologu, scriitor şi fruntaş liberal în anii ’90. Ne-am dat întâlnire să povestim despre vremuri mai vechi sau mai noi, într-o dimineaţă de toamnă târzie.

O ploaie mocănească, ce se chinuia să se transforme în lapoviţă, cuprinsese Bucureştii. Am ajuns pe Armenească, la Casa Paleologu, locul întâlnirii. Am sunat, la ora fixată, la uşă. Ne-a deschis o doamnă superbă, mititică, cu păr alb, frumos aranjat şi cu un aer tineresc. Pia Paleologu, mama lui Theodor. „Imediat ajunge şi Toader, doriţi un ceai?“ S-ar fi asortat perfect cu vremea de afară, dar abia băusem. Am refuzat cât m-am priceput de politicos şi m-am aşezat cu grijă într-un fotoliu cred că de vârsta bunicii mele.

Totul în jur era fascinant, de la pereţii tapetaţi cu cărţi, hărţi vechi şi tablouri ale prietenilor familiei, pictori celebri, până la fereastra mică, cu vedere spre strada udă, luminată de o veioză bătrână, dar superbă. A sosit şi personajul principal al acestui interviu, proaspăt şi zâmbitor, cu toate că, aşa cum mi-a mărturisit, urăşte vremea mohorâtă. Ne-am aşezat, am făcut un pic de politică de salon, doar eram în salon, nu?, să intrăm în atmosferă, apoi am început.

Am văzut o fotografie cu bunica dumneavoastră. Avea cam 30 de ani şi era parcă din alt timp.

Da, o remarcă interesantă. Elena, bunica mea paternă, a fost într-adevăr o femeie superbă, se spunea că este cea mai frumoasă femeie din Iaşi şi era şi foarte inteligentă. Nicu Steinhardt chiar o pomeneşte, în acest sens, de mai multe ori în „Jurnalul fericirii“. A fost o prietenie frumoasă între ei.

Cum erau sărbătorile, Crăciunul atunci?

Din poveştile tatei, pentru că eu nu am prins vremuri bune în copilărie, era foarte frumos. Se strângea toată familia în casa familiei – casa din strada Paleologu, care, din nefericire, nu mai există. Era sărbătoarea copiilor. Crăciunurile acolo erau fabuloase, dar eu le ştiu doar din poveşti.

Dar în vremurile noastre?

Nu am prea multe de spus. Am două momente fixate în memorie: Crăciunul de când eram eu copil şi cel din copilăria fiului meu. În copilărie, locuiam la bloc, în Drumul Taberei, la etajul 10. Pe 8 septembrie 1959, la ora 2 noaptea, Alexandru Paleologu este arestat în lotul Noica-Pillat şi condamnat la 14 ani de muncă silnică şi confiscarea averii; este graţiat în 1964, dar averea o recapătă, în relativ mică măsură, după 1990. Moşul, mult timp după aceea am aflat, era Sergiu Al-George, marele nostru indianist, prieten bun cu tata din închisoare. Era un Moş foarte special, pentru că profita de ocazie pentru a mai polemiza cu tata, care nu-i putea răspunde în momentele acelea. Ba ne mai şi povestea nouă, copiilor, despre simbolurile arhaice ale sărbătorii: pomul de Crăciun venind din pomul axa-lumii al nordicilor şi câte altele.

Şi cum venea Moş Crăciun la etajul 10?

Din cer. Era o întreagă mizanscenă. Când ajungeam eu lângă pom, Sergiu era deja pe balcon şi bătea la geam să intre. Şi eu eram convins că, locuind atât de sus, Moş Crăciun vine direct din cer la mine şi că sunt primul la care vine.

Avantajul etajului 10. Spuneaţi de băiatul dumneavoastră…

Am continuat tradiţia. Şi l-am angajat ca Moş Crăciun pentru fiul meu şi verişoara lui pe bizantinologul Petre Guran, cel mai bun şi vechi prieten al meu. Un Moş Crăciun de milioane, foarte amuzant, iar copiii erau impresionaţi. La primul Crăciun a fost extraordinar, copiii au fost cuprinşi de sacralitate aş putea spune, nepoata mea a căzut efectiv la pat cu febră din pricina emoţiei intense. Dar era extraordinar, ne strângeam toată familia, iar tata, ca un patriarh, stătea în capul mesei şi ne urmărea pe toţi emoţionat. Iar când veneau colindători, era chiar în culmea emoţiei.

Aţi colindat?

Eu nu, niciodată, dar îmi plac colindătorii adevăraţi. Acum se colindă mai mult de Haloween şi mai puţin de Crăciun, cel puţin prin Bucureşti.

Şi eu l-am însoţit pe fiul meu la colindat de Halloween, avea un costum frumos, de pirat, dar la Boston. Aici, avem un prieten mai în vârstă, Radu Miclescu, care are un conac superb, unul dintre cele mai frumoase din ţară, lângă Botoşani. Acolo am văzut, acum doi ani, nişte spectacole superbe cu măşti, între Crăciun şi Anul Nou. Şi păstrau simbolistica, deşi nu întotdeauna îşi dădeau seama ce fac: măşti, irozi, căluşei, cu îngroparea anului vechi, cu teatru popular. Tradiţia, venită de mii de ani – Dimitrie Cantemir povestește despre colinde și obiceiuri de iarnă –, trebuie păstrată, chiar dacă intervin și adaptările. Sărbătorile înseamnă familie, dragoste…

Credeţi în dragostea la prima vedere?

Da, dar de multe ori plăteşti cam greu, literalmente, dragostea asta de tinereţe. (Teodor Paleologu a fost căsătorit cu Sara Nassif, de origine libaneză, cu care are băiatul. Divorţul, declarat în Franţa, a fost destul de neplăcut şi… costisitor. Băiatul a rămas însă în custodia tatălui, fără niciun fel de probleme.)

De ce aţi divorţat?

Să-i spunem o neadaptare a fostei mele soţii la România… În primul rând, eram un cuplu mixt. Ea învăţase bine româneşte, dar diferenţa culturală şi-a spus probabil cuvântul. În plus, în anumite momente, dezechilibrul creat de succesul social mai mare al unuia dintre parteneri poate crea frustrări…

Elegant spus. Dar acum? Mai sunteţi îndrăgostit?

Eu cred că îndrăgosteala la maturitate nu mai e la fel ca la tinereţe. Nu te mai poţi amoreza aşa, fără scăpare, e vorba de maturitate, de prudenţă, poate chiar de tabieturi. Dar, da, sunt cu cineva acum, de ceva vreme chiar, şi ne simţim extraordinar împreună, lucrăm extraordinar împreună.

Dar nu mai e dragoste?

Ba da, dar nu a fost vorba de îndrăgosteala aia de tinereţe, acum e poate ceva mai mult. Eu cred chiar că îndrăgosteala nu e deloc un sfetnic bun. Te împinge de multe ori la fapte necugetate, hotărâri pripite.

Dragoste în vremea războiului

Elena Pennescu-Vidraşcu era, la începutul secolului trecut, una dintre cele mai frumoase femei din Iaşi. Superbă! Nu fusese niciodată la şcoală, dar, aşa cum erau vremurile, primise educație acasă. O femeie inteligentă, cultivată şi, din nou, superbă. Se îndrăgostise de junele Mişu (Mihail) Paleologu, jurist la Iaşi. Povestea de dragoste, răvăşitoare, a început pe la 1910. Dar Mişu a plecat pe front şi a fost dat dispărut. Elena a suferit şi, cu toate că i se spusese că mai mult ca sigur Mişu a murit, a continuat să spere într-un colţ de suflet. În 1915, într-o după-amiază, s-a dus (necesităţile omeneşti nu ţin cont nici de amor, nici de suferinţa pe care-o provoacă el) la baie. Pentru că pe timp de război erau restricţii de tot felul, hârtia de toaletă era înlocuită cu bucăţi de ziare şi reviste. Acolo a citit ordinul armatei prin care căpitanul Mişu Paleologu era decorat şi în care se spunea că este în viaţă. A ieşit pe uşă şi, aruncând doar un „Mişu trăieşte!“, a zbughit-o spre spitalul unde se refăcea. Rănit grav, fusese salvat de ordonanţa sa. N-a trecut mult şi dragostea a fost pecetluită cu nuntă mare. Am văzut nu de mult o fotografie a Elenei, împreună cu Mişu Paleologu şi fiul lor, Alexandru, tatăl lui Theodor. O femeie cu adevărat extraordinară!

Articol preluat din ediția de ianuarie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Aurelian Dumitrescu


Lasă un răspuns

Sus