Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Vecinii lui Justin Bieber il vor afara din cartier

Vecinii lui Justin Bieber il vor afara din cartier

Justin Bieber şi-a achiziţionat o nouă locuinţă în Buckhead, Atlanta, unde urmează să se mute. Dacă va reuşi să o facă rămâne de văzut, pentru că micuţa comunitate s-a coalizat deja împotriva starului pop, organizând şi un protest.

Ca o comunitate, aici, în Buckhead, am muncit din greu ca să ne atingem obiectivele şi să ajungem unde suntem. Mutarea lui Justin Bieber în Atlanta nu poate fi altfel decât nocivă pentru copiii noştri ca şi pentru întreaga comunitate. Unii dintre noi nu mai îndrăznesc să îşi lase copiii să se joace în faţa casei; a mai condus sub influenţa alcoolului şi înainte. Ce îl va împiedica să o facă şi de acum înainte? Ca proprietar al unei case în apropierea locuinţei sale pot să vă spun cu siguranţă că mulţi dintre noi vom părăsi cartierul.

În jur de 300 de persoane care locuiesc în cartier s-au aliat sub numele de  Buckhead Neighborhood Coalition şi au protestat online, pe Facebook , faţă de mutarea lui Bieber în comunitatea lor. Răspunsul lui Justin nu a întârziat să apară, dar nu a reuşit să liniştească pe nimeni.

Cred că sunt o ţintă uşoară pentru oricine. Sunt doar un om. O să continui să întâmpin ura cu iubire. Este vorba doar despre muzică. Multă dragoste” a scris Bieber pe contul său de Twitter.

Rămâne de văzut la ce s-a referit artistul când a scris ”dragoste”…


Lasă un răspuns

Sus