Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Victor Ciutacu: Sunt grijuliu si cicalitor

Victor Ciutacu: Sunt grijuliu si cicalitor

E omul vorbelor grele, însă nu le ocoleşte nici pe cele dulci, mai ales când povesteşte despre familia lui şi despre cele două pisici care o înveselesc. Victor Ciutacu pare – și este – un dur la televizor și pe blogul personal, dar deține resurse generoase de căldură și romantism.

Pe blog se prezintă așa: „Ştiu că-s arogant şi genial, dar îmi place să mi-o spună şi alţii. Oare o să mă iertaţi vreodată că-s cel mai bun?“ Mulți nu-l iartă, dar la fel de mulți îi admiră franchețea, încrederea în sine ca om de televiziune, dorința de a lăsa urme puternice, nu dâre fine într-un peisaj media sufocat de superficialitate, stridență goală și sclipiri de tabloid. Dezbaterile pe teme politico-sociale i se potrivesc mănușă (îl puteți urmări în talk-show-ul „Ediția de seară“ de la România TV), dar tot pe măsura lui sunt croite hainele de familist convins, de tată bun, de prieten de nădejde. De om, pur și simplu.

Spune-mi ceva despre ai tăi, despre familia ta… Din ce loc și din ce fel de oameni se trage Victor Ciutacu?

Sunt multinațional. Mă trag dintr-un mix de țări și de nații. Maică-mea-i evreică din fostul spațiu al Uniunii Sovietice, azi Ucraina. Taică-meu e român verde din Comarnic. S-au întâlnit în Harkov, la facultate, unde tânărul român cu origini sănătoase a ajuns să studieze. Sunt doi oameni normali, ingineri, azi pensionari, care s-au căsătorit și au făcut un copil la Harkov (soră-mea, cu 11 ani mai mare decât mine) și unul la Sinaia (eu, unicul), acolo unde s-au stabilit. Au muncit onest, ca ingineri, de la debut până la pensie, la Uzina de Mecanică Fină Sinaia (azi, o ruină). O familie, una peste alta, normală, de oameni cu studii superioare care au format toată viața o echipă și și-au trăit viața în limite de bun-simț, fără scandaluri, fără divorțuri, sperând să-și vadă copiii realizați. Sper și cred că au motive să fie mândri de amândoi.

Când ai hotărât să devii om de televiziune şi de ce?

Nu m-am hotărât, așa a fost să fie. Viața mea profesională s-a confundat cu presa scrisă în cea mai mare parte a ei. Asta știu să fac cel mai bine. Am ajuns accidental prin studiourile TV, a început să-mi placă, făceam și audiență. Așa mi-a propus Realitatea TV să semnez. Am fost, cred, primul așa-zis analist pe contract. Lucram în Intact și colaboram cu trustul rival. Azi nu s-ar mai putea. Gâdea a început să mă invite și el, în vremurile de aur ale „Sintezei zilei“, cu Cristoiu, Paler, Vali Stan sau Bogdan Teodorescu. După o perioadă, m-a ofertat. Se deschidea Antena 2, cu el director. Așa a apărut emisiunea zilnică „Vorbe grele“, ulterior mutată la Antena 3, devenită săptămânal și, după umila mea părere, cea mai bună de interviu din România. Dat fiind că presa scrisă ori a murit, ori își horcăie ultimele clipe, televiziunea a ajuns să fie unica mea ocupație. Mai pe românește, am fost forțat de realitățile pieței media.

Ce-ţi place şi ce te enervează cel mai mult la felul în care se face televiziune la noi?

Îmi place că-i o industrie vie. Că, spre deosebire de alte țări, se muncește mult, susținut, cu resurse puține. Că se caută noutatea, cârligul de agățat omul. Că oamenii se luptă. Mă enervează mimetismul prost, tabloidizarea, alunecarea-n derizoriu, dar asta-i viața, asta-i piața. Plus faptul că ziariștii au ajuns, cu largul concurs al politicienilor, să se urască reciproc. Nu mai există, din păcate, noțiunea de breaslă. Și e tare păcat…

Există vreo persoană fără de care n-ai fi ajuns unde eşti acum? Ai vreun mentor?

Nevastă-mea. Pentru că a acceptat, deși putea visa la mult mai mult, să-mi țină spatele și să mă susțină. Practic, s-a sacrificat pentru mine. Și a avut de suferit din cauza mea. A fost paratrăsnetul perfect. Mentori n-am, dar oameni decisivi în anumite momente, cu siguranță da. Unul a fost Ralu Filip, altul Marius Tucă. Chiar și Cristian Tudor Popescu a contat, până la un punct. În TV, indiscutabil, Mihai Gâdea, care a avut o fixație să-mi dea un show pe mână.

De când eşti împreună cu Mana, soţia ta, şi cum v-aţi cunoscut, cum v-aţi îndrăgostit?

Din anul trei de facultate. Am început prin a nu ne suporta și am finalizat relația prin a ne căsători. N-a fost ceva spectaculos, s-a construit pas cu pas. Până și decizia de a ne căsători a venit natural. Avem 19 ani de căsnicie și 21 ani de când suntem împreună, plus un copil de 17 ani. E ceea ce, probabil, ne-am dorit amândoi. Suntem o familie (cât se poate de) normală.

Cum îți poți ține familia departe de riscurile meseriei tale, ai simțit că e vreodată în real pericol din cauza celor care nu te plac?

Da, și Mana, și Vlad au simțit pe pielea lor cum e să faci parte din familia unei ținte într-o țară isterică politic. Au fost lucruri urâte, avem cicatrice. Preferăm să încercăm să uităm, să mergem mai departe. Nu ne victimizăm, nu vrem să fim toți sub luminile rampei. Mana spune că ajunge o singură vedetă-n familie. Iar Vlad îi dă dreptate. Până la urmă, poate-i mai bine așa.

Cei care intră pe pagina ta de Facebook înghit în sec în fața spectaculoaselor poze cu feluri de mâncare pe care le postezi. Sunteţi o familie de gurmanzi?

Ne place să ne răsfățăm culinar. Nu mâncăm mult, ci variat. Și să încercăm orice-i comestibil. Mana gătește dumnezeiește, dar suntem și clienți serioși ai cârciumăriei. Și prietenii noștri-s la fel.

În ciuda „desfrâurilor culinare Ciutăcești“, cum haios le numiţi, toţi trei sunteţi supli. Cum vă menţineţi în formă, care e secretul vostru?

Nu facem excese. Probabil că ne ajută pe toți organismul. Așa suntem construiți. Nu-i nevoie de sport sau de privațiuni. O fi vreun echilibru interior.

Cum te-a schimbat faptul că ai devenit tată? Eşti părinte prieten sau părinte autoritar?

M-a echilibrat și m-a responsabilizat. Îmi place să sper că sunt părinte prieten. Vlad are multă libertate. Dar sunt foarte grijuliu și, moștenire de familie, cicălitor. Și culmea e că-s conștient de asta. Mi-e greu să mă schimb la 44 de ani.

Care e cea mai valoroasă lecţie de viaţă pe care a primit-o de la tine Vlad, fiul tău? Dar tu de la el?

Asta cred că ar trebui să-l întrebi pe el. Încerc să-l fac să conștientizeze importanța familiei, a echipei de același sânge. Nu știu cât îmi iese. Eu de la el? Că, oricât de rebel ar fi, la necaz sau nevoie, mă consideră sprijinul lui și apelează imediat la mine.

Ai două pisici, despre ele ce-mi poţi spune? De ce le-ai ales ca animale de companie, de ce nu căţel sau hamster, de exemplu? Ce te face să le iubeşti?

Am avut și cățel, și hamster, și țestoasă, pe măsură ce dorințele copilului au devenit realități. Avem niște prieteni pisicari, cresc british shorthair. Primul, Billy Idol, a fost cadoul lor pentru Vlad. A devenit parte a familiei și, ulterior, „frate“ cu Mana, deși ea a fost cea mai rezervată. Al doilea, Jefferson, a fost cadoul lor de anul ăsta de ziua Manei. Un cadou pe care, culmea, eu mi l-am dorit. Le iubesc pur și simplu, mi-e greu să dau o explicație. Și cred că-și merită cu vârf și îndesat dragostea.

Ce femeie celebră ți-ar plăcea să-ți acorde un interviu?

Zău dacă-mi vine vreun nume. N-am fixații, n-am așteptări majore de la meseria asta. Cred că m-am zaharisit.

Preferințe pe scurt

Carte sau e-book?

Carte; din ce în ce mai rar, din păcate…

Pop sau rock?

Pop.

Munte sau mare?

Mare.

Omletă sau ochiuri?

Și, și.

Poezie sau proză?

Proză.

Trening sau costum?

Casual, dar port și haine sport, și costum.

Touchscreen sau tastatură?

Și una, și alta.

Maşină sau avion?

Avion, clar, însă nici mașina nu mă-ncurcă.

Dimineaţă sau seară?

Seara. Dimineața, am ajuns să mă târăsc.

Articol preluat din ediția de octombrie 2014 a revistei Femeia.

Autor: Alina Grozea

Sursa foto: Vlad Stănescu


Lasă un răspuns

Sus