Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Virgil Ianțu: Ma bucur de lucrurile simple

Virgil Ianțu: Ma bucur de lucrurile simple

Are privirea lui Marlon Brando, părul lui George Clooney şi vocea    ei bine, vocea unică este a lui. Cu ea a început să susţină din vara acestui an concerte live, cu piese extrase de pe albumul Ieri şi azi, o mică istorie subiectivă a muzicii româneşti.

La 44 de ani, Virgil Ianţu rămâne un bărbat fermecător. Priveşte scrutător, cu ochii mari verzi, iar în locul aroganţei de care unii îl acuză eu am văzut o fină, dar sănătoasă autoironie. Am stat de vorbă despre prima dragoste, muzica, la care a revenit de curând, dar și despre iubirile de acasă: fetiţa, Jasmina, şi iubita, Roxana.

De ce nu te mai vedem la televizor?

Dacă te-ai uitat în ultima perioadă la televizor, îţi poți da seama de ce nu m-ai văzut acolo. Sunt mici excepţii, dar, în rest, emisiunile sunt de nedescris. Atâta vreme cât pe piaţă se întâmplă ce se întâmplă, nu o să mă vezi prea curând pe micul ecran. Totuşi, îmi este dor să fiu acolo, iar dacă mi se va oferi un proiect care să semene cu ce am făcut eu până acum, voi accepta cu drag. După atâţia ani în care am respectat publicul şi nu am făcut compromisuri, mi se pare stupid că stau acum pe tuşă.

Lucrezi mai uşor cu oamenii mari sau cu copiii?

Există provocări în ambele tabere. Mă bucură întâlnirea cu oamenii în general. Îmi place compania lor, am încercat să învăţ câte ceva de la fiecare. E-adevărat, se spune că e greu să lucrezi cu copiii, însă  mie mi-a fost foarte uşor. Cel puţin pe moment. Într-adevăr, munca alături de ei presupune un efort psihic pe care pe moment nu-l conştientizezi, dar după o filmare de patru episoade eram terminat. Copiii consumă multă energie, trebuia să fiu atent la fiecare vorbă, să creez momente în mintea mea care să-i stârnească. Una peste alta, a fost o bucurie! Iar singura diferenţă între adulţi și copii este că ei încă ştiu să fie sinceri până la capăt. Răspunsurile lor sunt surprinzătoare, unele sunt foarte mature, altele cu mult umor, iar unele îţi provoacă emoţii teribile.

În iunie ai susţinut un concert în aer liber. Cum a fost primit evenimentul?

A fost un moment cu totul special prin faptul că am avut cu mine orchestra extinsă, muzicieni care au cântat alături de cei nouă oameni din bandul meu. Am interpretat piesele de pe cel mai recent album al meu, Ieri şi azi, muzică românească reorchestrată, trecută printr-un filtru propriu, cu sound de swing. Arcub, organizatorul concertului susținut în Piaţa George Enescu din Capitală, a fost la înălţime. O oră şi jumătate de fericire pură!

Ce faci pentru a-ţi menţine vocea în formă?

Nimic special, glasul meu este foarte rezistent în faţa trecerii timpului. Doar evit să beau rece, pentru că răcesc rapid. În plus, nu fumez. Îmi place atât de mult să cânt,
încât nu simt că fac un efort. Mă resimt puţin doar după ce se termină concertul.

Dacă ai fi o melodie, cum ar suna ea?

Ar fi una plină de umor, exact cum sunt eu. N-am linişte, nici în lift nu pot să stau locului. Îmi doresc să-mi scrie cineva o piesă care să aibă haz.

La emisiunea Vrei să fii milionar ai pus o grămadă de întrebări concurenţilor. În viaţă ţi s-a întâmplat să nu ştii răspunsul la vreo întrebare?

Sigur că da, de multe ori. Şi eu îmi pun zilnic întrebări. Ce-ar fi să am răspuns la toate? N-aş mai avea căutări, m-aş plictisi.

Fetiţa ta, Jasmina, ce talente îţi moşteneşte?

În iulie a împlinit zece ani şi are o ureche muzicală foarte bună. La fel, tehnica vocală nativă. Acum face pian de plăcere, nu vreau să o forţez în niciun fel. E o fetiţă foarte faină, mereu o duc şi o iau de la şcoală. E foarte dezinvoltă cu oamenii pe care-i place instantaneu, dar sunt momente în care e timidă. Dacă o pun să cânte ceva şi o filmez, nu mai are atât curaj. Nu vreau să o împing în faţa camerei cu orice preţ, cum fac alţi părinţi cu odraslele lor. În rest, ne prostim foarte tare, ne jucăm mult, glumim mult, are un simţ al umorului foarte dezvoltat, face glume cu o faţă atât de serioasă, încât îmi vine să o mănânc! Există şi limite, trasate şi de mine, şi de Roxana, mama ei, de când era foarte mică. Suntem prieteni buni, vorbim despre absolut orice. Uneori, ne mai spune lucruri sau cuvinte noi învăţate
la şcoală, care nu sunt întotdeauna frumoase. O las să le zică – dacă o fac să se ruşineze o să ascundă lucruri de mine şi nu îmi doresc asta. Avem noroc unii cu alţii.

De ce eşti atât de discret cu viaţa ta privată?

Pentru că este o viaţă de familie, pur şi simplu nu mă simt bine expunându-i pe cei dragi. De multe ori, m-am simţit aiurea şi când am postat poze pe Facebook. O fac rar, cu un motiv anume. Familia e un lucru intim, la fel precum credinţa, e un univers în care nu trebuie să intre prea multă lume.

E perioada vacanţelor. Ai un loc de suflet?

Vacanţa planificată e cea de iarnă, vara nu prea ne facem planuri, pentru că nu ştim foarte sigur care ne va fi programul. Dar în vacanţa de iarnă am început să vizităm locuri călduroase. Eu urăsc frigul, iar pentru Jasmina e foarte bine să meargă acolo unde e soare şi e apă. În vacanţa de vară s-ar putea să mergem la Timişoara, la mama şi fratele meu: de când sunt bucăţile acelea meschine de autostradă, se ajunge ceva mai uşor.

Ce faci în timpul liber?

În perioada aceasta, mi-l petrec ducându-mă de la o întâlnire la alta, îmi place să folosesc bicicleta, merg cu ea de când eram la şcoală. E practică şi, oricum, eu n-am carnet, nu cred că îmi voi lua vreodată, vreau să stau departe de nebunia din trafic.

Care sunt hobby-urile tale?

Am un prieten care mă mai ia după el la pescuit şi, din nefericire pentru el, am prins întotdeauna mai mult decât prinde el. Eu i-am tot spus unde greşeşte: nu intră în armonie cu peştele! Nu poţi să-l prinzi fără o pregătire prealabilă pentru că te simte. Trebuie să laşi luciul apei să se aşeze, să nu faci gălăgie, trebuie să pescuieşti cu suflet (râde).

Eşti din Timişoara. Ce ai făcut la Revoluţie?

E o discuţie foarte lungă şi destul de tristă. Eram în armată la vremea aceea şi mi-au murit colegi împuşcaţi. E un subiect pe care nu l-am dezvoltat public niciodată,
pentru că îmi amintesc tot timpul de el cu tristeţe.

Ai vreo fobie?

Nu, niciuna. Dimpotrivă, nu mi-e frică de înălţime, îmi plac avioanele, am făcut acrobaţii cu cele ultrauşoare şi, o dată, am pilotat o jumătate de oră numai eu, ajutat de instrucţiunile pilotului profesionist. Am zburat şi cu elicopterul, cu mo­todeltaplanul, cu planorul. Recent, am fost şi în Germania, la Legoland, unde am încercat mai multe roller-coastere.

Care a fost cea mai mare nebunie pe care ai făcut-o în viaţa ta?

Să rămân în Bucureşti, ca timişorean. Mie a început să-mi placă Bucureştiul în ultimii trei ani, de când a devenit un oraş frumos, civilizat, în care ai ce să faci şi seara, şi ziua. Oamenii, în afară de şoferi, parcă sunt un pic mai umani, mai puţin încrâncenaţi. Văd în jur mai multă verdeaţă, se mai renovează o clădire, nu-mi e ruşine când vin străinii la noi. De Timişoara ce să mai vorbim (râde)!

Ce calităţi apreciezi la tine?

Nu-mi place să-mi fac singur elogiul, dar pot să-ţi spun că încerc să fiu cât se poate de onest, să mint cât mai puţin şi să devin un om cât mai bun. Dacă pot să le transmit şi celor din jur această stare, cu atât mai bine.

Ai vrea să schimbi ceva la tine?

Simţul ridicolului, care este mult prea dezvoltat. În plus, sunt destul de pasiv când vine vorba de a ieşi în faţă. Îmi place să se vorbească despre mine, mă înfoi în orgoliul meu când aud lucruri bune despre mine, dar nu-mi place să dau din coate pentru asta. Niciodată nu am exploatat conexiunile şi relaţiile pe care le am.

Ce-ţi stârneşte buna dispoziţie?

Îmi place umorul acid, în stil britanic. Mă fac să râd în hohote seriale ca Vicepreşedinta sau Mica Britanie, dar şi actorul Peter Sellers.

Ce te face fericit?

Lucrurile simple mă fac foarte fericit. Un exemplu: să stau în curte, pe iarbă, în preajma unui foc, alături de un om drag. E atât de simplu! Nu îi înţeleg pe oamenii ăia care fac sute de milioane şi nu se bucură de ele. Viaţa e atât de simplă, n-ar trebui să ne uităm prea departe ca să fim fericiţi. Dacă ai familia sănătoasă, ce se poate întâmpla rău?

De ce te consideră unii nesuferit?

Cred că din cauza formatelor emisiunilor pe care le-am prezentat. La evenimente merg întotdeauna însoţit, altfel mă simt stingher şi poate de aceea lumea crede că
mă uit ciudat. Dar aroganţa e ultimul lucru pe care aş vrea să-l descopăr la mine.

Îţi asumi riscuri?

Nu prea îmi place să risc. De exemplu, n-am făcut niciodată credit la bancă, deşi poate aveam nevoie la un moment dat.

E ceva ce-ţi doreşti şi nu s-a împlinit încă?

Da, vreau s-o văd pe Jasmina mare, liniştită. Mi-ar plăcea să devină o bătrânică fericită. Asta ar însemna că mi-am îndeplinit sarcina scurtă pe care am primit-o: de a fi tatăl ei.

Citește și:

Connect-R: A fost un an extraordinar

Catalin Stefanescu: 100% implicat in relatie si jurnalism

Cosmin Selesi: Nu am avut o educatie spartana, ci una la moda

Articol preluat din ediția de august 2015 a revistei Femeia.

Autor: Adriana Moscu

Foto: Vlad Stănescu


Lasă un răspuns

Sus