Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > Zilele Filmului Romanesc la TIFF – mai bogate ca niciodata

Zilele Filmului Romanesc la TIFF – mai bogate ca niciodata

La Festivalul International de Film Transilvania TIFF 2010, Zilele Filmului Romanesc sunt mai bogate in filme ca niciodata. Un numar record de 18 lung-metraje si 19 scurt-metraje au fost selectionate la editia din acest an a festivalului, majoritatea dintre acestea fiind proiectate la Cluj in premiera absoluta.

ZFR debuteaza in forta joi, 3 iunie 2010, cu un film selectionat in sectiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes: „Aurora”, in regia lui Cristi Puiu. O drama impresionanta care graviteaza in jurul lui Viorel, un barbat de 42 de ani, divortat si fara serviciu, care decide intr-o zi sa puna capat nesigurantei ce a pus stapanire pe viata lui. Personajul principal este interpretat chiar de regizorul filmului, Cristi Puiu, care revine la TIFF dupa participarea din 2005 cu „Moartea Domnului Lazarescu”, film recompensat cu Premiul de Regie si Premiul de Interpretare.

„Marti, dupa Craciun”, filmul lui Radu Muntean, este un alt titlu hit al sectiunii ZFR. Un alt film autohton care ajunge la TIFF direct de la Cannes, unde este prezentat in premiera mondiala, in cadrul aceleiasi sectiuni Un Certain Regard.

Avandu-l ca protagonist pe Mimi Branescu, „Marti, dupa Craciun” spune povestea lui Paul, un barbat aflat in dificila situatie de a alege intre sotie si amanta. Din distributia acestei pelicule mai fac parte actorii Maria Popistasu, Mirela Oprisor, Dragos Bucur si Victor Rebengiuc.

Lista de lung-metraje a sectiunii ZFR continua cu titlurile: „Medalia de onoare” (R. Peter Calin Netzer) si „Felicia, inainte de toate” (R. Razvan Radulescu & Melissa de Raaf), ambele aflate in competitia TIFF 2010, „Portretul luptatorului la tinerete”, debutul in lung-metraj al lui Constantin Popescu, prezentat in sectiunea Forum a Festivalului de Film de la Berlin 2010, „Manusile rosii” (R. Radu Gabrea), bazat pe romanul cu acelasi nume scris de Eginald Schlattner, povestea unui detinut politic sas supus la o ancheta prin mijloace de tortura fizica si psihica. si „Caravana Cinematografica” (R. Titus Muntean), o comedie neagra plasata in Romania anilor ’60, cu Dorian Boguta in rolul principal.

  • Festivalul TIFF va avea loc in perioada: 28.05-6.06.2010 la Cluj Napoca si 9-13.06, la Sibiu
  • Site oficial: www.tiff.ro

O serie de documentare spectaculoase vor completa lista filmelor din ZFR: „Dacia, dragostea mea” (R. stefan Constantinescu, Julio Soto), „Kapitalism, reteta noastra secreta” (R. Alexandru Solomon), „Lumea vazuta de Ion B” (R. Alexander Nanau), „The Shukar Collective Project” (R. Matei Alexandru Mocanu) sau „Circul vesel” (R. Claudiu Mitcu).

In cadrul celei de-a noua editii a festivalului TIFF, Zilele Filmului Romanesc cuprind o selectie impresionanta de scurt-metraje originale, apreciate la festivaluri internationale de prestigiu sau in premeira absoluta in Romania.

TIFF aduce la Cluj cele mai recente filme ale lui Adrian Sitaru: „Colivia”, premiat in cadrul competitiei oficiale a Festivalului International de Film de la Berlin precum si „Lord”, un alt scurt-metraj mult asteptat de public.

Adina Pintilie isi va prezenta „Oxigen”, un film inspirat dintr-o poveste reala, selectionat in competitia de scurtmetraje Tiger Awards de la Rotterdam, iar regizoarea Iulia Rugina vine la TIFF cu mediu-metrajul „Captivi de Craciun”, o poveste despre patru oameni nevoiti sa isi petreaca Ajunul Craciunului intr-o gara mica de provincie in asteptarea unui tren inzapezit la multi kilometri distanta.

De asemenea, pentru a doua oara in istoria TIFF, in competitia ZFR se va afla un scurt-metraj realizat de doua foste participante ale atelierului de film, marca TIFF, „Let’s Go Digital: Aniversarea”, regizat de Luiza Parvu si montat de Letitia Stefanescu. Succesul celor doua tinere constituie o recunoastere a eforturilor organizatorilor LGD de a forma o generatie talentata de cineasti si vine intr-un moment important pentru workshop: aniversarea a cinci ani de la prima editie Let’s Go Digital.

Productiile autohtone de lung-metraj vor concura pentru castigarea Premiulului Zilelor Filmului Romanesc, pentru sectiunea lung-metraj oferit de Institutul Cultural Roman si Premiul de Debut oferit de Ursus, iar miza pentru scurt-metraje este Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru sectiunea scurt metraj, oferit de Mediafax.


Lasă un răspuns

Sus