Andra Petrescu are 32 de ani, deși arată de 25, a studiat Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și a lucrat timp de 5 ani ca prezentatoare de știri la Iași. De un an lucrează la TVR, în București. În fiecare dimineață, ne aduce cu zâmbetul pe buze știrile în cadrul Matinalului de la TVR 1, unde face o echipă minunată alături de Dorin Chioțea și Maria Linda.
Dragă Andra, povestește puțin pentru cititoarele noastre ce-ai făcut în ultimii cinci ani.
Ultimii cinci ani au fost plini de schimbări. Am renunțat la televiziune, m-am mutat în București, m-am angajat într-un domeniu despre care nu știam absolut nimic, dar unde am învățat foarte multe, în primul rând despre mine. Am cunoscut oameni minunați, am reluat prietenii, la altele am renunțat. Am încercat lucruri noi, am trăit experiențe superintense și surprinzătoare și am simțit emoții pe care nu le mai avusesem vreodată. Au fost cinci ani cu suișuri și coborâșuri, în care am trecut de la agonie la extaz, dar fără de care nu aș fi fost omul de astăzi.
Schimbările nu sunt ușoare, mai ales când treci de la o extremă la cealaltă. Dar, odată ce decizi să le faci și ești 100% congruent cu ele, parcă toate se așază. Când am hotărât să mă mut în București, cunoșteam una, două persoane. Am venit la un interviu pentru un job în domeniul medical. M-am aruncat destul de sus, pentru că firma era unic distribuitor de ecografe, aparatură RMN, CT etc., produse de cea bună companie de pe piață, iar eu nu aveam experiență. Au avut încredere în mine și în două săptămâni eram mutată. Timp de doi ani, am călătorit prin toată țara, dar și în afara ei, la congrese, cursuri de formare profesională și workshopuri. Cea mai grea parte a fost contactul cu spitalele publice din țara noastră. Unele supraaglomerate, altele aproape părăsite. Am cunoscut fel și fel de medici: entuziaști, hotărâți să facă tot posibilul să aibă cele mai performante echipamente, disperați să aibă măcar un echipament, cât de ieftin, cu care să consulte pacienții sau… resemnați. Impactul emoțional a fost unul important, pentru că am ieșit total din zona mea de confort. Între timp, foștii colegi de muncă au devenit ca o a doua familie. Îi vizitez ori de câte ori îmi permite timpul sau când aud că dorul este cam mare. Și de fiecare dată plec de acolo cu zâmbetul până la urechi.
Cum ai ajuns la TVR?
Long story short (sau pe scurt): omul potrivit la momentul potrivit.
Vara trecută, am fost contactată de echipa TVR și mi s-a propus să colaborăm într-un proiect. Nu s-a mai întâmplat. Am rămas însă cu un sentiment plăcut legat de Televiziunea Română; drept urmare, pentru că nu reușisem să dau nicio probă în acel moment, în primăvară am hotărât s-o fac. Am stabilit o întâlnire pentru o probă video, pentru a se vedea cât de telegenică sunt, cum se aude vocea mea și ce transmit. Și, în eventualitatea în care mă plăceau, să rămân în baza de date pentru viitoare castinguri. M-au plăcut. Și astfel am ajuns în echipa emisiunii „1 Matinal“.
Care sunt planurile pentru următorii cinci ani și cum te vezi în viitor?
În următorii cinci ani, cu siguranță îmi doresc un copil. Întotdeauna am avut o relație mai specială cu copiii. Apropierea se produce extrem de repede și natural. Nu știu exact ce fac și cum fac, dar devenim prieteni instantaneu și se poartă cu mine ca și cum aș fi de vârsta lor. Și îmi place mult de tot. La un moment dat, am cochetat cu ideea de a lucra cu copiii. Când va fi momentul potrivit, poate o voi și face. În viitor mă văd o mamă care are foarte multe de oferit, din toate punctele de vedere. O femeie care știe să îmbine viața de familie cu cariera. O femeie de succes.
Ce te motivează să te trezești în fiecare zi? Ce planuri ai în viață, ce îți dorești să realizezi?
Dacă vorbim de contextul profesional actual, în care ora de trezire este 4.30-5.00, trebuie să recunosc că este o provocare… Nu am fost niciodată o persoană matinală. La facultate, îmi schimbam cursurile de dimineață cu ale altor grupe care făceau după-amiaza, iar joburile pe care le-am avut până în prezent ori erau după-amiază, ori cu program flexibil. Acum, că mă trezesc când alții poate abia se pun la somn, cu siguranță este o lecție. Sau poate mai multe. Este un program dificil și mi-am dat seama de acest aspect abia după ce am început să-l pun în practică. Mi-a fost extrem de greu să accept că maximum la ora 22, când prietenii mei erau la terase, plimbări, filme, eu trebuie să dorm. Și nu am făcut-o până de curând, când am început să am tulburări de somn, stări de oboseală continuă sau lipsă de concentrare.
Dacă vorbim la modul general, mă gândesc la bucuria de a trăi. De a trăi momente, experiențe, emoții. În ultima perioadă, am început să mă bucur de lucruri pe care obișnuiam să le ignor sau să nu le acord atenția cuvenită: o zi cu soare, o prăjitură delicioasă sau un simplu gest. Și de multe ori o fac fără să-mi dau seama. Dar de fiecare dată mă bucur la intensitate maximă. Zilele trecute, colegii m-au surprins cum m-am înseninat la față când un alt coleg, care intrase în legătură directă în emisiune, m-a salutat într-un anume fel. Îmi plac mult oamenii veseli, care transmit starea mai departe.
Cea mai mare realizare va fi când voi ajunge să fiu echilibrată pe toate planurile, iar nivelul de înțelegere și acceptare va fi complet. Sau măcar când voi fi pe aproape. Pentru că asta îmi va permite să mă dezvolt armonios și să-i învăț pe cei din jurul meu cum s-o facă.
Ce pasiuni ai, cum îți place să-ți petreci timpul liber?
Călătoriile sunt în fruntea listei cu pasiuni. Îmi place să vizitez locuri încărcate de istorie, dar și mai puțin călcate de picior turistic. Astfel, am dezvoltat o pasiune pentru aeroporturi și zborul cu avionul, prin intermediul cărora îmi induc o stare de bine instantaneu. De asemenea, îmi place foarte mult să îmi petrec timpul liber în natură. În fiecare parc din București am locul meu preferat, unde reușesc să mă detașez de stresul zilnic și să mă liniștesc.
Muzica este o altă pasiune. Nu mă pricep să o creez sau să o cânt, dar cu siguranță știu să o ascult și să o simt. Am playlisturi pentru orice fel de stare. De la muzică pentru concentrare la funk, drum and bass sau techno. În rest, dansul, o carte bună și dulciurile făcute în casă.
Cum te îngrijești?
Mă îngrijesc iubindu-mă. Împlinirea și fericirea le atingi dacă ai o relație pozitivă cu tine însăți. Nu îmi iese de fiecare dată. Uneori realizez că sunt prea dură cu mine și las vocile critice din mintea mea să preia controlul, iar asta nu duce, desigur, la nimic bun. Scad stima de sine și încrederea, subtil și sigur, apare vinovăția pentru „greșelile“ făcute, apoi devine dificil să te ierți și tot așa.
Am învățat să ies însă repede de acolo, să integrez lecția și să merg mai departe, să-mi accept minusurile și să mă eliberez de perfecțiune. Nu poți fi bun la toate, fiecare om are calitățile și talentele sale. Așa că am început să mă concentrez pe ele și să le dezvolt, să trăiesc în acord cu mine și să-mi fac mici bucurii în fiecare zi, fie că vorbim despre o zi de spa sau de un festin culinar, achiziții de pantofi sau o plimbare în aer liber. Am început să mă port cu mine ca și cum sunt cea mai importantă persoană din viața mea, deoarece chiar sunt!
Cam asta înseamnă din perspectiva mea iubirea de sine, care se reflectă în toate domeniile vieții: relațiile de cuplu și cele interpersonale, viața profesională, sănătatea și aspectul fizic etc. În general, primesc cu aproximativ șapte ani mai puțin decât vârsta pe care o am și complimente precum „tinerețe“, „fericire“ sau „energie“, ceea ce înseamnă că sunt pe drumul cel bun. Suntem ceea ce transmitem. Transmitem ceea ce gândim.
Citește și:
- Corina Dănilă: „Carpe Diem” este mottoul meu
- Marina Almășan: Am o echipă după chipul și asemănarea mea
- Profesioniştii, cu Nae Caranfil, la TVR 1
Text: Dana Verescu
Credit foto: TVR (Mihnea Ciulei, Laurențiu Anghel)
Suna a egocentrism feroce
eu cred ca suna a dragoste fata de cei care te iubesc. a fi sanatoasa si in forma este o forma de respect fata de tine si o dovada de dragoste pentru cei care te iubesc!