El e Giani din serialul „Las Fierbinți“, pe care lumea îl urmărește de ani la rândul, la Pro TV. El, Costi Dită, este căpitanul, alături de Cosmin Natanticu, în game show-ul „Pe bune?!“, prezentat de Andi Moisescu, la același post de televiziune.
Este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale și a jucat pe numeroase scene ale teatrelor bucureștene. A debutat în film cu rolul lui Costel din scurtmetrajul Pe aripile vinului (2002). Au urmat Călătorie la oraș, Visul lui Liviu, Eminescu versus Eminem, Hârtia va fi albastră, Mere la cuptor, Restul e tăcere, California Dreamin’, Polițist, adjectiv, Tarantyno, Principii de viață, Portretul luptătorului la tinerețe, precum și Aproape liniște 3. A fost și regizor tehnic, în producția Un acoperiș deasupra capului, a scris scenariul pentru show-ul de televiziune Ambientalia și a realizat o mulțime de reclame.
Costi a fost un adolescent timid, căruia mama i-a fost de mare ajutor în alegerea carierei. Deși a muncit mult pentru o carieră într-un domeniu dificil cum sunt showbizul, teatrul și filmul, și-a găsit echilibrul în familie. Este tătic de băieți, își trăiește viață personală cu discreție și are, ca orice om, bucurii, dezamăgiri, speranțe. Ceea ce îl uimește este mai ales faptul că realitatea pe care o trăiește bate orice vis din studenție.
Giani din Las „Fierbinți“, așa te știe publicul. Te mai strigă lumea pe stradă Giani?
Într-adevăr, oamenii obișnuiau să mă strige Giani, însă acum lucrurile s-au mai schimbat puțin, mă strigă de multe ori Giani, după care completează cu numele meu, Costi, sau Constantin. E de fiecare dată însoțit Giani, niciodată singur în ultima perioadă. Dar înțeleg treaba asta, bineînțeles, și mă amuză.
E greu de dus un asemenea personaj? Cum îl reinventezi?
E foarte greu de dus uneori, pentru că Giani nu are limite. Poate fi pus în orice situație, el poate să ajungă pe lună dacă vrea. Există momente în care mi-e cam dificil să joc treaba asta. Uneori, personajul e atât de exagerat, încât mi-e greu să joc pur și simplu, să înțeleg mecanismul ăsta, cum un om poate să facă o anumită tâmpenie. Evident, eu trebuie cumva să umplu toată structura asta cu argumentație interioară. De exemplu, el vrea să obțină ceva și pentru asta e capabil să treacă cu vederea multe lucruri importante. E un personaj destul de organic, întotdeauna adaug ceva, apare ceva nou ori un tic verbal sau o manifestare nouă. Se poate întâmpla să văd ceva în jur sau să găsesc ceva care să mă inspire. Reinventarea apare pe fondul ăsta, de observație, văd exemple, neplăcute sau stranii, sau exemple care mă lasă mască. Tot procesul ăsta de reinventare e necesar, pentru că e de ajutor să-ți facă plăcere în continuare, să descoperi mereu ceva nou.
Este întotdeauna veselie pe platourile din Las Fierbinți?
De cele mai multe ori e veselie, da, însă pot exista excepții. Au fost și perioade mai puțin fericite și am fost nevoit să trec de la starea mea personală, care nu avea nicio legătură cu comedia, la comedie. Într-adevăr, în timpul filmărilor e nevoie să am o stare de bine. Am nevoie să știu că oamenii râd, că se simt bine în jurul meu. Acum vorbesc de echipă. Nu trebuie să fie oameni mohorâți în jur și glumesc mereu, să pot crea o atmosferă cât mai plăcută. Ajung la filmări cu starea mea personală și acolo încep să glumesc, am nevoie de asta. De multe ori, ajută să-ți lași problemele la ușă fie și numai câteva ore, să intri în altă lume, să-ți încarci bateriile astfel.
Show-ul Pe bune, cu băieți inteligenți, te provoacă în vreun fel?
E o provocare, pentru că e un soi de exercițiu de adaptare, nu știi niciodată ce urmează, ce e în spatele rubricilor, descoperi acolo totul, pe loc. De obicei, mă las surprins, pentru că nu e nimic artificial. Pur și simplu aștept întrebarea pe care Andi o citește, aflu variantele de răspuns și mă minunez. E un fel de oază acest show pentru mine. Îmi face plăcere să fiu acolo, acolo sunt eu, totul se întâmplă automat, fără să-mi propun să fiu în vreun fel. Provocarea e pentru mine a încerca să-mi explic toate lucrurile pe care le aflu acolo și care există. Cum de există așa ceva?! Mă gândesc la raționamentul din spatele unor acțiuni.
Câte din visurile din facultate mai stau în cutie?
Nu prea mai am visuri din facultate. Sunt în punctul în care consider că realitatea a întrecut cu mult ceea ce-mi doream sau ce credeam eu că se poate obține. Și mă bucur că e așa. Pe parcurs au apărut alte visuri, alte gânduri. Evident, nu te oprești acolo. Îmi amintesc că eram student și mă gândeam că mi-aș dori să fac un lucru și să generez tipul ăsta de bucurie în public. Atunci părea că nu am cum, că e greu, dar s-a întâmplat, iar acum sunt aici. De multe ori mă gândesc la treaba asta, că am ajuns acolo; din punctul ăsta de vedere, sunt norocos că s-au aliniat lucrurile în așa fel încât să se împlinească ceea ce-mi doream. Am muncit foarte mult pentru asta. Uneori, mi se pare ușor ireal. Mă uit la mine și parcă nu-mi vine să cred că totul e real.
Ai jucat în lungmetraje, ai făcut teatru, reclame, televiziune. Ce crezi că ți se potrivește mai bine?
Nu cred că mi se potrivește ceva mai bine sau mai puțin bine. Cred că ține de proiect. Dacă ceva îmi place, zic că mi-a făcut plăcere să-l fac și că e fain. Nu cred că mi se potrivește mai bine doar un lucru. N-am simțit vreodată nevoia să stabilesc asta. Am primit feedback pozitiv în toate aceste registre. Cred că mi se potrivesc toate la fel de bine. Cred că un actor are nevoie de toate. Ai nevoie să schimbi și cred că una o ajută pe alta și e de folos să ai astfel de experiențe.
Proiecte multe și diverse. Ai vreme de familie, te joci cu cei mici?
În ultima perioadă, din păcate, nu prea. Și am tendința de a munci și mai mult. Însă, mai nou, am început să mă gândesc la asta serios și să-mi propun să stau mai mult cu ei, să facem diverse activități. Mi-am dat seama că-mi încarcă bateriile. Am înteles că timpul petrecut cu ei îmi dă mie echilibru și am nevoie de asta. Au fost perioade în care plecam dimineață și veneam seara acasă.
Admiterea ta la facultate are cu ea și o legendă. Ce te-a învățat școala asta? Ai avut modele de actorie, timp de citit și de experimentat?
Da, am avut parte de toate lucrurile astea. Am învățat la școală tot ce înseamnă actorie, tehnică, metode. Cred că am studiat vreo șase sau șapte metode și, evident, am experimentat și în școală cu profesori, și în afara școlii… le aplicam în public. Aveam câțiva colegi care erau pe aceeași zonă cu mine. L-am avut profesor pe Radu Gabriel și la un moment dat a zis că poți face comedie doar dintr-o întâmplare atipică. Să zicem că într-o stație de autobuz cineva stă cu un ghiozdan pe cap și nu se manifestă ca și cum asta ar fi ceva ciudat. Și ceilalți oameni din stație o să vadă treaba asta și o să se amuze doar pentru că e anormal. Așa că făceam asta, cineva își punea un ghiozdan pe cap și noi ne prefăceam că e ceva normal și imediat vedeam cum se schimbă reacțiile în jurul nostru. Genul ăsta de experiment. Modele am avut de la profesorii mei, până la actori mari precum Toma Caragiu, Amza Pellea, George Constantin. În timpul facultății am muncit foarte mult și am făcut tot, orice chestie apărea, mă băgam. În tot felul de lucruri. Și citeam mult.
Ți-ar plăcea să te urmeze copiii?
Sincer, nu. Consider că e o meserie destul de grea, deși din afară nu pare așa. Oamenii trebuie să aibă senzația că e ușor și să pară că ne distrăm acolo, să pară simplu. Dacă pare greu înseamnă că e ceva greșit. Evident, dacă e pasiunea copiilor mei, o să-i sprijin în absolut orice. Dar, dacă e să mă întrebe cum e treaba asta, nu le-aș recomanda neapărat. E o meserie grea, mai ales în România, unde nu sunt atât de multe oferte. Am foarte mulți colegi talentați și doar o parte lucrează, pentru că nu sunt atât de multe joburi. E complicat… dar, dacă va fi pasiunea lor, atunci DA cu siguranță. Dacă Vlad o să vină să-mi spună că vrea să fie actor, o să-i spun „Da, tată!“ și o să-l ajut în demersul asta. Dar i-aș spune totuși să-și ia o meserie normală la cap. Eu am trecut prin perioade în care n-am avut de lucru, în care am așteptat sau în care am făcut ceva și nu a ieșit bine. Am avut și momente în care am mâncat pâine cu apă și atât. Nu zic că e mai ușor în alte meserii, dar parcă acolo e un soi de constanță. Dacă ai reușit în meseria respectivă, intri parcă pe un drum drept și știi ce te așteaptă. În meseria asta, nu știi ce te așteaptă, când se oprește ceva, când va trebui să o iei de la capăt.
Înălțimea te-a ajutat în carieră?
Nu m-am gândit niciodată. Știu că am avut eu o problemă cu înălțimea. Am 1,92 m și aveam o problemă că sunt înalt. Pe la începuturi am avut o problemă, acum nu mai am. Toate partenerele mele erau mici de înălțime și mi s-a părut întotdeauna că sunt eu la etajul zece și ele sunt la doi. Nu voiam să existe cumva distanța asta. La un moment dat, un profesor a observat treaba asta și mi-a spus: „Băi, stai puțin, ce-i cu tine?! Tu ai o problemă cu faptul că ești înalt?“ Și am zis: „Da!“ Mi-a zis să-mi scot asta din cap și mi-am dat seama că asta trebuie să fac, că e o tâmpenie. Nu cred că m-a încurcat în niciun fel. Fiecare cu piticii lui! Simțeam nevoia să stau cocoșat ca să mă apropii mai mult de cei mai scunzi decât mine.
Nu te-a tentat modellingul?
Mama a vrut, a avut la un moment dat ideea asta să mă duc la o școală de modelling. Și am făcut o școală de modelling, a fost o experiență interesantă, am învățat destul de multe. A fost foarte simpatic, dar nu am continuat. Am și o diplomă pe undeva. Sunt cu acte, cum ar veni. M-am dus spre actorie și zic că nu am greșit.
Cum e o zi simplă din viața ta?
Mă trezesc dimineața, stau la cafea cu soția de vorbă, dacă avem timp, după care sigur plec undeva, fac ceva, citesc un text sau scriu ceva… apoi merg la sală sau încerc să fac asta, mă lupt cu gândul ăsta, merg la cumpărături, cumpăr ce mai trebuie prin casă, mă întorc seara și stau cu familia. Cam așa arată o zi simplă din viața mea. Dacă vorbim de o zi în general, dacă e una ocupată, mă trezesc pe la 5 și jumătate, pe la 6 plec spre Fierbinți, depinde de filmare, că pot să termin seara sau pot să termin după-amiaza, mă întorc, mai citesc textul seara și stau cu ai mei puțin. Iar a doua zi o iau de la capăt.
Știi să gătești?
Nu, nu știu să gătesc. Și nici nu-mi place ideea. Cred că, dacă aș intra în bucătărie și m-aș concentra un pic, ar ieși ceva. Nu cred că aș fi chiar atât de varză, dar niciodată nu am fost tentat să fac asta, pentru că nu cred că am chemare spre așa ceva. Nu am niciun fel de pasiune în direcția asta și cred că s-ar simți… în mâncare. Trebuie să fii pasionat că să-ți iasă ceva grozav.
Dai cu aspiratorul, dacă e nevoie?
Da, dau cu aspiratorul dacă e nevoie. Spăl și farfurii. Îmi dau seama că e nevoie și că ajută. Oricum, noi, bărbații, atunci când spălăm o farfurie, ținem să afle toată casa, tot cartierul că am spălat o farfurie. Asta e o chestie clasică. Trebuie să se știe, să fim felicitați pentru treaba asta.
Îți place să umbli pe la cumpărături? Îți alegi singur hainele?
Nu-mi place să merg la cumpărături, în schimb ajung foarte des la cumpărături. De obicei, e nevoie de ceva și ajung eu mai repede. Uneori ajung eu că sunt mai eficient, știu clar unde mă duc, ce am de luat și nu pierd foarte mult timp. Pentru haine, cred că întotdeauna există cineva. Foarte rar îmi aleg singur. De obicei, e soția. Dacă e vorba despre un proiect, atunci sigur e un stilist. Cred că femeile stau mai bine la capitolul ăsta, o femeie se pricepe mai bine, am încredere în instinctul lor pe zona asta și țin cont de părerea lor. Dacă mă duc cu soția, se poate să zic că nu-mi plac hainele respective. De exemplu, ea a ales totul, de la pantofi până la pantaloni, cămașă, bluză. Le-am probat pe toate, am zis că nu-mi plac și, după ce m-a bătut la cap și mi-a explicat că-mi stă bine, am zis: bine, le iau. Și acasă am zis: măi, stai puțin, chiar arată foarte bine. Așa că mi-am dat seama că nu sunt în măsură să-mi dau cu părerea și mai bine e s-o cred pe cuvânt pe ea.
Colecționezi ceva?
Nu, nu colecționez nimic. În copilărie colecționam surprize Turbo, acolo s-a oprit treaba asta cu colecționatul.
Faci sport în mod regulat?
Sport fac, nu am reușit să fiu constant din cauza programului, pentru că e destul de încărcat. În ultima vreme, mi-a ieșit, ce-i drept. La un moment dat în viața mea, mi-am dat seama că e importantă mișcarea și fac tot posibilul să facă parte din rutina mea zilnică. Țin să ajung cel puțin 30 de minute la sală sau, dacă am timp, merg cu bicicleta, alerg. Consider că e important și le spun asta oamenilor din jur. Am corupt câțiva la sport, mă mândresc cu treaba asta. Sprijin această idee, e bine să existe în viețile noastre.
Mai citești, ai timp să vezi spectacole, concerte și diverse expoziții?
Da, citesc, printre picături, cum apuc. Acum citesc cartea lui Mike Tyson, un personaj despre care aveam o părere total eronată. Am început să citesc cartea lui și e wow! Încerc să fac și din asta o treabă constantă, pentru că o consider extrem de importantă. Acum am început două cărți: Mike Tyson și Neagu Djuvara. Combinația e ciudată. Mă apucasem de prima, am auzit și de cealaltă, așa că le-am început pe amândouă. De citit, am timp. La spectacole, concerte și expoziții nu am mai ajuns de ceva vreme.
Școala ți-a fost utilă în viată sau mai importantă e școala vieții?
Da, absolut. Școala vieții e importantă, e vorba de experiențe și asta te ajută în orice meserie. Dar cred că e importantă școala, sunt importante studiile pentru a te dezvolta. Există și excepții, însă sunt destul de puține, unde există un instinct, așa te-ai născut, cu abilitatea asta, cu talentul ăsta. Școala ajută pentru că îți dă foarte multe lucruri și informații.
Cum ești tu cu tine?
Acum câteva luni, eram nemulțumit, pentru că am avut ceva probleme medicale, care au trecut. E bine din punctul ăsta de vedere, dar mi-am dat seam că e vorba de un dezechilibru acolo, că e ceva care mă încurcă. E felul meu de a acționa cel care mă încurcă. Așa că am stabilit un echilibru între muncă, timpul petrecut cu ai mei și tot ceea ce fac. Cred că toată lumea ar trebui să fie atentă la treaba asta, să țină cont că ne pierdem în joburi, în taskuri și uităm de ceea ce ne face cu adevărat fericiți sau ce ne dă energia aia de care avem nevoie ca să dăm randament, inclusiv în ceea ce facem. Și eu acolo sunt acum. Caut să echilibrez situația, să existe un loc pentru toate, deși e greu uneori, e greu să găsești timpul ăla, să împarți ziua în așa fel încât să ai câte ceva din toate. Îmi place să gândesc pozitiv și că o să găsesc soluția, chiar dacă e greu.
Citește și:
- Christian Sabbah: Jurnalismul de teren = regina jocului de șah
- Florin Busuioc: Familia îți dă puterea să mergi mai departe
- Tudor Furdui: Televiziunea mă fascinează
Articol preluat din ediția de august 2018 a revistei Femeia., de azi la toate punctele de vânzare a presei!
Autor: Ivana Iancu
Foto: PR (ProTV)
De cate ori se repeta la PROTV acest serial fiindca m-am plictisit sa tot vad aceleasi episoade de zeci de ori !