Să gătești tradițional, dar cu fason de stele Michelin după rețetele lui Florin Dumitrescu devine o joacă plăcută în bucătărie.
Florin Dumitrescu nu mai are nevoie de nicio prezentare, însă ceea ce vedem la televizor este doar una dintre laturile lui artistice. În realitate nu este atât de pretențios, e un tată jucăuș și un soț ascultător, iar mâncarea pregătită de Cristina, soția sa, o consideră savuroasă. Chiar dacă ea nu are calificarea unui chef, are două ingrediente magice: dragostea și pasiunea pentru gătit. Se bazează mult pe Cristina, este inspirat de ea și se hrănește din zâmbetul ei larg, cu care l-a și cucerit. Tot ea i-a fost alături când a scris noua sa carte, „Românește. Punct și de la capăt“. Este mai mult decât o carte de bucate, e un periplu culinar și etnografic, o istorie gurmandă și o colecție de povești interesante. Încă se găsește pe rafturile magazinelor Lidl. Stând de vorbă cu Florin despre carte, am aflat multe alte lucruri interesante despre el.
Cum era erai în copilărie?
Am fost un copil cuminte și curios. Îmi plăcea să mă joc, dar în același timp eram interesat să descopăr ce se afla la interiorul jucăriei. Așa că, de cele mai multe ori, eram cu câte un ciocănel în mână cu care desfăceam jucăriile. Vă imaginați ce lăsam în urmă…
Erai mofturos la mâncare?
Nu, nu am fost niciodată mofturos la mâncare. Mâncam de toate, nu făceam nazuri și nu-i înțelegeam pe copiii care nu mâncau legumele din ciorbă. Mie chiar îmi plăceau. Ai mei nu s-au chinuit să mă convingă să mănânc legumele sau să găsească tot felul de trucuri pentru asta.
Care este acum mâncarea ta preferată?
Am multe feluri de mâncare preferate și nu aș putea alege unul singur. Ce-i drept, când prind câte o tocăniță de ceapă cu pipote, nu prea îi rezist! Îmi place mâncarea, îmi place să gătesc, să mănânc și să vorbesc despre mâncare.
Cine gătește la voi în casă?
De cele mai multe ori gătește soția… sau cine are timp. Eu trec în bucătărie în special de sărbători, când avem invitați sau când e vreo ocazie specială. Se mai întâmplă să aibă fetele poftă de ceva deosebit și, atunci, trec la treabă. Dar hrana zilnică este asigurată de tabăra feminină din familie.
Aveți două fetițe frumoase și energice. Gătești împreună cu ele sau măcar te joci „de-a gătitul“ cu ele?
Da, am început să exersăm treaba asta, mai ales după ce am descoperit că mănâncă cu mai multă poftă dacă s-au implicat și ele în realizarea felului de mâncare. Cea mare, Ava, chiar are idei bune când vine vorba de combinat gusturi.
Este vreo rețetă care nu-ți iese sau pe care o gătești cu dificultate?
Sunt neîndemânatic când vine vorba de torturi sau piese mari de patiserie. Deși îmi plac dulciurile și prăjiturile de casă, îmi plac produsele de patiserie (cred că asta s-a văzut în toate show-urile TV), mai am de exersat la capitolul dulciuri clasice. Bucătăria și patiseria sunt două domenii distincte și cu specializări diferite.
Cum vezi bucătăria românească și ce ne poți spune despre ea?
Bucătăria românească este ca un tărâm neexplorat. Suntem atât de cunoscători când vine vorba despre mâncare franțuzească, italienească, ba chiar și asiatică, am intrat în contact cu atâtea culturi, dar despre mâncarea românească noi, bucătarii, iată că nu vorbim foarte mult. Iar asta o face să fie neexplorată și neexploatată la adevăratul ei potențial. De aceea, cred că cel mai mare bine, pe care mi l-am făcut mie în primul rând, a fost să dezvolt acest subiect și să devin mult mai interesat de identitatea națională. Am ales să plec în căutarea unor rețete și tradiții din toate zonele țării. Și peste tot am descoperit lucruri interesante, povești și rețete pe care le-am așezat în cartea „Românește. Punct și de la capăt“.
Rețetele din ultima ta carte arată de 3 stele. Cum ți-au venit aceste idei?
Ideea de a face această carte a venit chiar după ce am terminat-o pe prima, a fost nevoie doar de timp pentru documentare. În momentul în care am reușit să strâng destul de multe informații care să îmi permită să exprim în această carte propria viziune despre noua bucătărie românească – termen care nu a fost „inventat“ acum –, am trecut la treabă. Știind să gătesc franțuzește, dar și alte tipuri de bucătării, a fost destul de simplu să fac adaptarea tehnicilor de gătit la gustul românesc.
Fiecare rețetă este însoțită de o poveste. Ai ales rețetele în funcție de povești?
Le-am ales în funcție de greutatea lor în cultura românească, de poveste, de obicei, dar și de inspirația avută pentru adaptarea lor. Au fost câteva rețete care nu au intrat în carte și totuși arătau spectaculos, de exemplu.
Te rugăm să le dai cititoarelor revistei Femeia un truc de chef.
Doamnelor, nu mai bateți friptura, lăsați-o mai groasă, crestați-o în zona cu grăsime, masați-o bine cu puțin ulei, puneți-o la fript pe grill și apoi lăsați carnea să se odihnească la cuptor cu un cub de unt. Va fi mult mai gustoasă!
Citește și:
Articol preluat din ediția de noiembrie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: PR