Sabrina Iașchevici joacă este Grușenka în „Delirium” de Enda Walsh, după „Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski, regia Vlad Massaci.
„Delirium” chiar te-a făcut să înțelegi mai bine cine ești? Cum are acest efect un spectacol?
„Delirium” este pentru mine o provocare, pe care o primesc cu plăcere în fiecare seară de spectacol. Da, un spectacol te poate ajuta să înțelegi despre tine, să te descoperi în ipostaze noi. Îmi pare că fiecare rol este o ocazie de a te aprofunda, de a te ocupa de o anumită zonă a ființei tale, poate chiar o zonă încă sălbatică, moment care devine cu atât mai interesant pentru actor. Dacă nu încerci să raționalizezi totul și te lași să vezi ce faci într-o anumită situație poți chiar să fii surprins. Personajul meu se numește Grușenka (nume care îmi place mult!). Grușenka îmi cheamă la joacă ființa senzuală, dinspre senzual există ea și are un traseu actoricesc foarte palpitant, trece de la lipsă de scrupule, dezinvoltură, bucurie, la răutate, răzbunare și apoi suferință, toate „întrețesute”, vorba lui Enda Walsh, de iubire. Dincolo de asta, proiectul acesta mă provoacă să cânt, o plăcere mai veche pe care am neglijat-o, și a fost cu atât mai frumos cu cât melodiile pe care le am de cântat sunt aduse de Vlaicu Golcea într-o zona muzicală care mă atrage și de care mă las purtată. Apoi, „Delirium” mi-a pus mâinile pe bară și mi-a zis: dansează. Și dansez. Dar nu cum am făcut-o până acum, balet sau dans contemporan. Pasiuni iar aproape neatinse din anii de facultate. Am prins gustul dansului la bară, e greu și cred că este o artă pe care eu abia dacă o ating cu vreun un deget în ceea ce fac, așa că voi începe foarte curând niște cursuri, lecții de dans la bară. Abia aștept! Am și prilejul de a folosi ulterior ceea ce voi învăța și asta e minunat. Da, haideți să vedeți „Delirium”! Colegii mei sunt foarte buni, parteneri generoși și chiar am fost fascinată să îi văd la lucru, să repetăm împreună și să îi cunosc mai bine cu prilejul ăsta.
De ce e deosebit pentru tine, ca actor, un spectacol jucat în FNT?
Mă bucur că jucăm în FNT. În primul rând, spectacolul va fi văzut în acea seară și de mult mai multă lume în alte seri (sper), deoarece a fost catalogat oficial ca fiind un spectacol bun, calificativ fără de care uneori oamenii nu simt imboldul de a vedea un anumit spectacol. Este o ocazie de a juca mai des înaintea reprezentației din FNT. Ajută spectacolul să crească, mai târziu nu riscă să se joace rar, să se descompună. Am lucrat cu bucurie împreună și este împlinire când se confirmă cât de mult contează asta.
O nominalizare la Premiile UNITER ar crește doar stima de sine sau ar însemna și alceva în cariera ta?
Nominalizarea la UNITER a fost un moment important pentru mine, pentru care sunt recunoscătoare, dar merg mai departe acum, nu îmi schimbă căutările sau drumurile. Ar fi frumos să însemne mai mult în carieră, eventual să provoace alte întâlniri interesante, mi-aș dori, dar cel mai probabil întâlnirile noi vor apărea pe alte căi. Stima de sine e o luptă continuă, nu e ceva ce ai primit, s-a căptușit. Personal o iau mereu de la început, cu frici, emoții, nesiguranță.
Mai e loc de poezie în teatrul contemporan?
Sigur. Poate cheia în care facem poezie este alta, dar e poezie. Uneori. Poezia, în sensul comun acceptat, s-a îndepărtat de teatru, s-a îndepărtat de oameni. Mie mi-e dor de poezie, cu atât mai mult cu cât prin poezie m-am apropiat de teatru, când prima trupa de teatru în care am intrat, TVT din Arad, avea poezia ca obiect central, poezia și muzica. Totuși, au loc evenimente interesante în oraș, în București, în acest sens. Și mă refer în primul rând, la „Nocturnele” de poezie contemporană organizate de ARCEN, Edmond Niculușcă și alți oameni faini. Aceste seri au avut loc până de curând sus, pe terasa blocului Magheru One. Acum s-au încheiat, a venit toamna, dar se vor relua vara viitoare. „Nocturnele” acestea au loc de 5 ani de zile, iar eu le-am descoperit abia vara aceasta. E un prilej minunat de a asculta poezie contemporană, lectura se îmbină cu muzica și performance-ul, de a vedea că poezia nu s-a „învechit”, o ocazie de a asculta autorii discutând, de a vorbi la rândul tău, dacă simți nevoia. Recomand cu mare drag!
Dă-mi câteva argumente să vin la teatru chiar dacă nu am intrat niciodată într-o sală de spectacol.
Teatrul se întâmplă sub ochii tăi, pentru prima şi ultima dată. E mai mult decât să-ți imaginezi că te strecori în interiorul unui film, între actori, și te uiți la ei cum… „trăiesc”, ceea ce mi s-ar părea genial, pentru că filmul va fi mereu același, dar o seară la teatru este unică și atât de sensibilă încât te simte și pe tine ca spectator și te include. Seara la care vei participa ca spectator va fi așa și pentru că ești tu în sală. Apoi teatrul s-a schimbat cu timpurile, e altfel, merită recunoscut.
Festivalul Naţional de Teatru, ajuns anul acesta la cea de-a 29-a ediţie, va avea loc în perioada 18-27 octombrie 2019.
Producătorii Festivalului Naţional de Teatru sunt: UNITER – Uniunea Teatrală din România, Centrul Cultural Expo Arte şi Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti,
FNT este un eveniment finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Primăria Capitalei, în parteneriat cu Institutul Cultural Român.
Ediție desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Motto-ul editiei 2019: TEATRUL – CLIPA MAGICĂ A ISTORIEI
Bilete la spectacole: www.mystage.ro. Informații despre spectacole pe www.fnt.ro
Detalii despre FNT 2019 găsiți pe pagina de Facebook și pe site.
Text: Ivana Iancu
Foto: PR