Alexandra Tararache este prezentatoarea știrilor la Digi Sport. Este un fan al sportului încă de mică: a jucat baschet, mergea pe stadioane din pasiune și mărturisește că ar susține fără dificultate un test din regulile din fotbal. Pentru unii, Alexandra este un copil în corp de femeie, pentru alții este „fata de la sport”, dar ea se simte bine și se regăsește în ambele ipostaze.
În interviul de mai jos, ne-a povestit cum a ajuns să prezinte „Cerbul de Aur”, cum a reușit să se adapteze într-o echipă formată predominant din bărbați, cum a resimțit schimbările aduse de 2020, dar și ce dorințe are pentru anul 2021.
De la întâlnirea cu „Cerbul de Aur”, la recomandări despre „Căminul de 5 stele”, la fata care aduce ploaia, până la fata care ne aduce știrile de sport, cum a evoluat cariera ta?
Drumul carierei mele m-a plimbat prin locuri prin care nu mi-aș fi imaginat că voi ajunge. Abia împlinisem 20 de ani când am avut onoarea și norocul să pot prezenta „Cerbul de Aur” și nu mă gândeam nicio secundă, pe atunci, că voi avea șansa de a continua în televiziune. M-a fascinat încă de la început această lume, odată intrată în ea, dar nu îndrăzneam să visez mai mult de atât. Eram mulțumită pentru tot ce reușisem la o vârstă atât de fragedă, fără pic de experiență și doar cu bucuria și inocența unui copil aflat în fața publicului din Piața Sfatului.
Imediat după „Cerbul de Aur”, am avut o colaborare pentru o rubrică din cadrul unei emisiuni, am văzut case și clădiri frumoase din București și am discutat cu arhitecții și designerii care s-au ocupat de ele, încercând să le dau telespectatorilor idei interesante de amenajare a locuinței. Apoi, a fost o pauză de aproape doi ani în care nu am mai avut acces în lumea televiziunii. E un cerc închis, nu e ușor și foarte rar vezi anunțuri pe site-uri de joburi „căutăm prezentator”. Nu prea vezi, mai exact. Însă după doi ani, un apel telefonic venit de nicăieri avea să îmi schimbe cu adevărat parcursul în viață.
Am ajuns la Digi24, un post nou înființat atunci, în căutare de oameni tineri și entuziaști, am dat probe pentru rubrica Meteo și am fost aleasă. Apoi, m-am bucurat de drum. Am început să învăț despre tipuri de nori și fenomene meteorologice, am avut norocul să am o coordonatoare minunată, răbdătoare, care m-a ajutat enorm și mi-a oferit cu bucurie cunoștințele sale. După aproximativ cinci ani de meteo, am simțit că este nevoie de o schimbare și de lucruri noi în viața mea și iată-mă ajunsă la Digi Sport. Un domeniu nu neapărat nou pentru mine, nu am fost niciodată străină de lumea sportului, ba din contră. Însă am avut atâtea lucruri noi de aflat, de învățat, atâtea nume grele de pronunțat!
Ai studii de economie și marketing. Nu te-a tentat domeniul?
Dacă nu aș fi ajuns în TV, probabil că m-aș fi îndreptat către marketing. Dar mă bucur mult că m-a găsit televiziunea!
Cum este jobul tău în „lumea bărbaților jurnaliști” de la postul Digi Sport?
Palpitant! Suntem puține fete în echipă și vreau să cred că este mai bine așa. Zic eu, totuși, că m-am integrat foarte bine, ba chiar am legat niște prietenii și asta mă ajută să fiu și mai relaxată la locul de muncă, pentru că știu că mă pot baza întotdeauna pe colegi. În televiziune e o muncă de echipă, niciunul dintre noi nu își poate exercita munca fără celălalt.
Ai făcut baschet. Ți se întâmplă să mai intri, din când în când, pe teren să dai la coș?
Nu s-a mai întâmplat asta de mult timp, dar acum că m-ai întrebat, mi-am adus aminte că soțul meu m-a provocat la un „unu-la-unu” la baschet, așa că urmează!
Nu erai prea scundă pentru baschet? Cum te descurcai, în echipă, la competiții?
Nu toate fetele din baschet au 1,90m. Te descurci foarte bine și cu 1,70. Depinde de poziția pe care ești pus să joci, sigur că nu am putut fi niciodată pivot. Am fost conducător de joc, unul chiar priceput pot spune. Nu aș avea de ce să fiu modestă, jucam foarte bine, eram talentată, dar mai ales implicată și muncitoare.
Cartea, fiindcă ai fost un elev conștiincios, ți-a folosit?
Enorm! Cred că înaintezi altcumva prin viață când ești șlefuit de cunoștințele pe care ți le oferă învățatul. Și nu mă refer doar la ceea ce faci la școală. Cred că ai ceva de învățat de oriunde, de la oricine. Trebuie să deschizi ochii și să vezi că e nevoie să citești și o carte pentru a deveni un om complet.
Există o motivație a generației tale care este atrasă mult de vizibilitate, imagine, televiziune?
Nu aș putea să vorbesc în numele tuturor, nici nu știu dacă mă identific neapărat cu generația mea. Eu nu sunt atrasă de numărul de urmăritori de pe Facebook sau Instagram, ba chiar uneori mă deranjează modul mai puțin elegant al unora de a începe o discuție cu mine în social media. E paradoxal ce voi spune, însă eu nu apar la televizor pentru a mă cunoaște cât mai multă lume, nu acesta este scopul meu. Eu apar pentru că mie îmi place să prezint știri, pentru că sunt pasionată de asta, pentru că eu cred în capacitatea mea de a transmite corect niște informații, pe înțelesul tuturor.
Câtă muncă și efort pentru informare îi trebuie unui jurnalist, atunci când schimbă domeniul?
E destul de dificil când schimbi domeniul. Te lovești de lucruri pe care nu le știai, pe care trebuie să le înțelegi într-un timp relativ scurt, să treci prin filtrul propriu informațiile acumulate, ca mai apoi să poți emite păreri pertinente. Contează să nu îți fie rușine să întrebi… orice. Orice nu știi. Să întrebi colegii cu o mai mare experiență decât tine, să intri repede pe internet și să cauți informații despre un anume subiect. Cu multă muncă și implicare, poți muta munții din loc!
Ai cunoscut personalități din sport? Cine te-a impresionat în mod special? Mergi la meciuri?
Nu atât de bine încât să mă impresioneze cineva live. Însă îi admir pe cei care și-au tratat și își tratează meseria cu seriozitate, implicare și dăruire. Îmi plac oamenii respectuoși cu cei din jur, indiferent de câte trofee și medalii au în vitrină.
Mergeam la meciuri, da. Îmi place tare mult atmosfera de pe stadioane, îmi place să văd atâția oameni strânși la un loc, cu aceeași dorință: de a câștiga echipa preferată. Din păcate, anul 2020 ne-a luat și această bucurie, ca multe altele, însă am încredere că vom reveni cândva la normal, că vom savura meciurile din tribune și nu doar din fața televizoarelor.
Acum urmărești chiar și meciuri de fotbal? Ai început să te și pricepi la acest sport?
Urmăream meciuri și înainte să ajung la Digi Sport și o fac în continuare. La fotbal mă pricep ceva mai bine decât o femeie obișnuită, sunt sigură că aș trece un test legat de regulile din jocul de fotbal. Desigur că am început să fiu implicată în discuțiile prietenilor mei legate de fotbal, de cine are șanse la titlu în Liga 1 și în campionatele țărilor din Europa, care jucător internațional este cel mai bun la ora actuală și multe altele. Încerc să fac față cu brio!
Citește și: Cum să vă motivați pentru a vă reapuca de sport după vacanță?
Cum e viața ta, dincolo de sport, dincolo de televiziune?
Îmi place să spun mereu că, dincolo de televiziune, am o viață normală. Și asta pentru că aș vrea ca oamenii care mă urmăresc să știe că cei din TV nu duc o viață la palat, cu majordomi și servitoare, în pene și puf. Muncim la fel de mult ca orice alt om care dorește să își realizeze visurile, avem de multe ori probleme și lucruri care ne întristează, pe care încercăm să le ascundem când apărem pe ecran. Suntem oameni. Râdem, plângem, avem emoții, trăiri și cred că așa ar trebui să ne perceapă și cei de acasă. Să nu ne certe că zâmbim uneori prea puțin la televizor, să nu râdă că uneori mai dăm și o bâlbă din cauza oboselii acumulate și să încerce să fie îngăduitori cu noi.
Revenind la subiectul principal, am o viață frumoasă dincolo de job. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că îmi ține familia sănătoasă, prietenii apropiați și că avem șansa să ne bucurăm unii de ceilalți. A fost istovitor acest an al pandemiei, ne-a furat multe lucruri, multe întâlniri, multe apropieri, multe călătorii. Însă întotdeauna, după furtună apare curcubeul!
Ești renumită ca o iubitoare a mâncării bune. Gătești? Singură sau împreună cu soțul?
Recunosc, sunt o iubitoare a mâncării bune și a restaurantelor! Nu gătesc, însă am fost nevoiți în pandemie să ne descurcăm. Așa că da, am încercat împreună cu soțul meu să facem diverse preparate simple, nimic complicat. Dar mărturisesc că abia aștept să ne reluăm călătoriile, să găsesc restaurantele cu cele mai bune preparate și să mă bucur de mâncare așa cum se cuvine.
Ce simți că îți aduc călătoriile? De când nu ai mai plecat departe, departe?
Îmi aduc bucurie pură! Sunt atât de fericită când ajung într-un loc nou… nici nu îți pot descrie cât îmi zâmbește sufletul și cât de recunoscătoare sunt că am ocazia să văd alte culturi, alți oameni, alte obiceiuri, alte peisaje. S-a făcut exact un an de la ultima vacanță, în Republica Dominicană, unde am fost pe la începutul anului 2020. După care a început pandemia. Mi s-au anulat două city-break-uri pe care le aveam plătite și cumva ne-a fost teamă să mai planificăm vreo excursie. În fiecare zi se schimbau regulile de carantinare, nu știam ce ne așteaptă și cred că nu ne-am fi bucurat, așa cum o făceam înainte, de o vacanță. Așadar, aștept ca anul acesta să fie unul minunat din acest punct de vedere, mă gândesc cu emoție la ziua în care voi urca în avion și voi ajunge la destinația aleasă.
Vine, vine primăvara curând? Aștepți daruri, aștepți schimbări în viața ta…
Aștept ca viața să își reia cursul normal, să uităm de anul greu ce tocmai a trecut, să ne vindecăm de supărările pe care ni le-a adus acest virus. Îmi doresc să mă văd mai des cu familia și prietenii, îmi doresc, așa cum spuneam, să călătoresc, să-mi îmbrățișez apropiații și să fim încrezători că vor veni clipe frumoase.
Spune-mi, tu crezi în puterea darului și dăruirii ca o garanție a sentimentelor?
Cred în micile gesturi care dau de înțeles oamenilor că te-ai gândit la ei, fie și pentru o secundă.
Dacă ai fi grădinar, ce flori și ce copac ai planta?
Pentru că este din nou primăvară, mă gândesc la niște lalele și zambile. Și, pentru că încă mai am nostalgia sărbătorilor de iarnă, aș planta un brad.
Și timpul trece… Cum faci totuși să rămâi copil? Cât valorează asta pentru tine?
Eu chiar spun uneori că sunt un copil într-un corp de femeie. Nu fac nimic special, cred că am avut întotdeauna inocența și sensibilitatea unui copil. Pe acestea nu le pierzi nici când crești, nici după ce dai de greutăți. În elementul meu sunt acasă, cu soțul meu. Acolo mă alint, mă „prostesc”, mă joc, dansez, iar soțul meu se pune la mintea mea.
Citește și: Interviu cu Cristina Herea – crede în iubire și integritate
Text: Ivana Iancu
Foto: Luchian Tomșa