Iuliana Lazăr este o tânără care face jurnalism din pasiune. Lucrează la Trinitas TV și, de patru ani, realizează emisiunea Valoarea Faptei. Dar, dincolo de jurnalism, interviul cu Iuliana m-a făcut să descopăr un om frumos, liber și dedicat.
Lucrezi la Trinitas TV. Care a fost parcursul carierei tale până la realizarea emisiunii Valoarea Faptei?
Nu știu dacă, în cazul meu, poate fi vorba de o carieră, iar parcursul pe care l-am urmat nu a fost marcat de borne orientate spre audiovizual. M-am născut lângă Ploiești, într-un sat de câmpie din județul Prahova, și singurul drum cu prioritate pe care am încercat să mă încadrez a fost acela care presupunea să fiu om și să nu îmi dezamăgesc părinții. Am avut libertatea, atât eu, cât și fratele și sora mea, să ne alegem meseria și facultatea. Dacă sora mea i-a călcat pe urme mamei, preferând încă de mică matematica, iar fratele mai mic a ales să urmeze Teologia, asemenea tatălui nostru, eu m-am orientat spre jurnalism în ultima clipă, imediat după bacalaureat.
Singura experiență notabilă de dinainte de Trinitas TV, care m-a învățat foarte multe, a fost perioada petrecută la Europa FM. Am susținut multă vreme (și încă o mai fac) că prima dragoste rămâne radioul. Doar că, din 2009, sunt fidelă postului de televiziune al Patriarhiei Române. Am ajuns aici datorită unei colege de facultate, într-o perioadă în care aproape că renunțasem să mai sper că voi fi angajată în domeniu. Ei aveau nevoie de un voice-over, dar, în scurt timp, am ajuns să fac câte puțin din toate. Cinci ani de zile m-am șlefuit la departamentul Știri, mai întâi ca reporter, apoi ca editor și redactor-șef. Emisiunea Valoarea Faptei a apărut în grila televiziunii în martie 2016 și, de atunci, sunt mereu în căutarea oamenilor cu suflet senin, a poveștilor de viață care ne inspiră și a emoțiilor care ne îmbogățesc și ne motivează.
Ce valoare are fapta, ca principiu, pentru invitații tăi?
Dacă ar fi să asociez această emisiune cu învățăturile creștine, deși nu este un program cu profil religios, primele care îmi vin în minte sunt porunca de a ne iubi aproapele și îndemnul Sfântului Isaac Sirul, Taci tu, să vorbească faptele tale. Cu alte cuvinte, cei pe care îi abordăm sunt persoane care renunță la sine și care se dedică celor din jur. De la o familie care adoptă un copil și până la o învățătoare care mută munții zilnic pentru a ajunge la o mână de elevi, într-o școală dintr-un cătun care riscă să dispară de pe harta României, de la maici care cresc copii în mănăstire și îi ajută să meargă la școală și până la călugări care îi cercetează pe oamenii izolați, parcurgând distanțe mari pe schiuri sau pe cal, de la sportivi sau artiști care organizează evenimente caritabile și până la oameni care păstrează tradițiile și le transmit generațiilor viitoare, de la preoți care luptă împotriva abandonului școlar și până la antreprenori ale căror proiecte salvează inimi, suflete și comunități, toți aceștia sunt oameni care ne dau putere, încredere şi speranţă. Ei sunt lumina lumii despre care citim în Evanghelie.
Ca jurnalist ai cunoscut multe fețe bisericești, călugări, maici. Cine ți-a marcat într-un fel parcursul?
Ar fi nedrept să menționez un singur om și mi-ar fi greu să mă limitez doar la clerici. Există oameni care te citesc dintr-o privire și, de multe ori, o simplă discuție premergătoare unui interviu mi-a adus răspunsuri pentru multe întrebări nerostite. Ca și cum cel/cea care se afla în fața mea m-ar fi cunoscut de o viață și mi-ar fi știut frământările. M-au marcat întotdeauna simplitatea și sinceritatea oamenilor de la sate, înțelepciunea celor în vârstă, aflați pe patul neputințelor, curajul tinerilor care au ales să rămână în țară și să readucă la viață comunitățile din care fac parte, dar și credința de neclintit a multora dintre oamenii Bisericii. Fiecare întâlnire pe care am avut-o cu scopul realizării acestei emisiuni m-a făcut mai bogată.
Anul 2020 a fost nefast pentru noi toți. Cum te-ai adaptat la restricții, cum te-ai împăcat cu izolarea?
Dacă vorbim de cele două luni din perioada stării de urgență, eu nu am stat izolată nici măcar o zi. Am redus vizitele la părinți, dar, în rest, am fost prezentă în redacție chiar și de Paști. M-a ajutat faptul că aveam foarte multe filmări deja realizate pe teren, iar în perioada respectivă m-am putut ocupa de editare. Din păcate, nu am mai avut aceeași mobilitate la serviciu și am fost nevoiți să anulăm foarte multe deplasări în țară și în străinătate, reducând producția. În ce mă privește, mi-a fost greu să nu mă pot plimba pe aleile parcului, să nu pot să îi văd pe cei dragi, să nu pot aprinde o lumânare, de Înviere, la mormintele celor pe care îi port în gânduri și în rugăciuni. Pentru mine, perioada aceasta a fost un exercițiu de răbdare și acceptare. Virtuți care, din păcate, nu sunt punctele mele forte.
Sărbătorile au trecut. Cum au fost pentru tine înnoirea de An Nou și Crăciunul?
Poate este un clișeu, dar au fost sărbători liniștite. Odată cu angajarea la Trinitas TV, mi-am petrecut multe dintre sărbători alături de colegi, în redacție. Crăciunul, Sfintele Paști, dar și celelalte sărbători legale, în care în alte instituții nu se lucrează, pentru noi sunt zile de muncă, uneori chiar mai intensă decât într-o zi obișnuită. Anul acesta însă, după mult timp, Nașterea Domnului am sărbătorit-o acasă. Iar acasă nu înseamnă neapărat casa în care am crescut, ci biserica în care tatăl meu slujește de mai bine de 35 de ani.
Liniștea sărbătorilor s-a datorat, poate, și pandemiei. Virusul acesta i-a amuțit și pe colindători, dar, în interiorul căminului, atmosfera este aceeași, indiferent de restricții. Mama s-a pregătit și a muncit la fel de mult pentru a satisface gusturile fiecăruia dintre noi, iar bradul împodobit, lemnele trosnind în sobă și cozonacii mândri sunt mereu un arc peste timp, amintind de Crăciunurile de acum două sau trei decenii. Am întâmpinat Anul Nou alături de prietena mea cea mai bună și de copiii ei. Fără prea mult deranj. Doar cu promisiunea că, de data aceasta, nu vom mai rata nicio ocazie de a călători și de a ne bucura de frumusețile lumii.
Citește și: Renașterea orașului Matera
Tatăl tău este preot. Care a fost lecția credinței, în timpul copilăriei tale?
Deși am crescut în curtea bisericii, cred că prima lecție a credinței a venit din partea bunicii, mama tatălui meu. Era o femeie extrem de credincioasă, care trăia cu un dor permanent de Dumnezeu. Pe vremea aceea nu înțelegeam prea bine rigurozitatea ei, dar și astăzi, după atâția ani, atunci când încep o activitate, o încep cu semnul Crucii. Iar asta i se datorează. Tot ea ne spunea în copilărie că, atunci când nu te poți închina, să îți faci cruce cu limba. Mintea mea nu putea cuprinde astfel de lucruri. Trăise în comunism, iar pentru cei de atunci era, probabil, ceva obișnuit. Mai târziu, am învățat despre credință că înseamnă mai mult decât rugăciune și lumânări. Credința implică dragoste, înţelepciune, disciplină, bucurie și sensibilitate. Sper că, într-o zi, le voi cunoaște pe toate acestea.
Drumul către credință se poate învăța la orice vârstă?
Cu siguranță. Am învățat asta de-a lungul anilor, stând de vorbă cu oameni din diverse categorii sociale. Mulți descoperă credința datorită preoților cu care stau de vorbă. Alții, ajung să îl descopere pe Dumnezeu în momente critice ale vieții lor, atunci când își reconfigurează întreg traseul și își revin în fire.
Ce faci când nu lucrezi în televiziune? Ai hobby-uri?
Ca să parafrazez un cunoscut realizator de la noi, lucrez în televiziune și asta îmi ocupă tot timpul. Am dedicat mult din timpul meu serviciului, mai ales în perioada în care eram la știri. Microbul despre care se vorbește în mediul acesta chiar există. De fapt, cred că majoritatea celor care lucrează de/cu plăcere ajung în această situație. Însă, în zilele în care nu lucrez sau ajung acasă mai devreme, prefer să citesc. Uneori, editez clipuri culinare. Prietena mea are un mic studio în bucătărie. Gătește și filmează, iar eu mă ocup de montaj. Îmi place foarte mult să construiesc povești din imagini. Și nu mă refer doar la rețete. Mare parte din montajul reportajelor mele este făcut de mine. Iar ca hobby, îmi place să călătoresc. Pandemia ne-a pus, din păcate, multe granițe.
Lumea, în fața televizorului, în pijamale este veselă pentru tine?
Nu petrec timp în fața televizorului. Ascult însă știrile, în fiecare dimineață, în timp ce mă pregătesc pentru serviciu. Iar din ceea ce văd la știri… lumea e tot mai bolnavă, mai săracă și mai lipsită de speranță.
Ce îți dorești să faci, să fii, să cunoști în 2021?
Îmi doresc să călătoresc, să descopăr cât mai mulți oameni demni de Valoarea Faptei și să fiu mai bună.
Vrei să primești în dar un curcubeu?
Cine nu ar vrea să îi zâmbească Dumnezeu?
Citește și: Interviu cu Andreea Marin. Cum se reinventează cu fiecare nouă emisiune
Text interviu: Ivana Iancu
Sursă foto: Trinitas TV