Ioana Calotă este o actriță cunoscută, un suflet care vibrează, plină de viață, care trăiește cu pasiune nedisimulată și credință.
A studiat actoria la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, având ca profesori mari profesioniști ai teatrului: Mircea Albulescu, Sanda Manu, Ion Cojar, Cătălin Naum, Gelu Colceag. Din 2003, joacă pe scena Teatrului Nottara.
Este fiica nu mai puțin cunoscutei interprete de muzică populară Floarea Calotă și a regretatului scriitor și pictor Nicolae Lupu. De curând, s-a căsătorit cu Alexandru Philippide, sufletul ei pereche. Nunta are loc pe 2 septembrie. Pentru Ioana este un moment crucial, de bucurie sufletească și împlinire.
Cât de importantă este copilăria pentru un actor?
Copilăria e foarte importantă pentru un actor, e cea mai bogată sursă de inspirație, este motorul vital cu care actorul creează. A-ți lăsa liber în sinele tău copilul interior să se exprime, a-i recunoaște toate emoțiile fără jenă și frică, ba chiar cu bucuria autodescoperirii, cu curaj, în lucrul pe scenă, constituie unul dintre secretele actoriei. Publicul se recunoaște atunci în povestea emoțională, empatizează și se produce catharsisul. Copilăria este esențializată în arta de toate tipurile, așa că ascultați-vă nevoile copilului interior: el știe mai bine totul. Copilăria e mereu autentică, sinceră, plină de forță vitală. Diploma de actor a devenit în ultima vreme un „must have”. Multe facultăți, puține teatre și totuși un număr mare de actori. De fapt, ce înseamnă această profesie? Această profesie e una harică sau vocațională și aici se adeverește proverbul „mulți chemați, puțini aleși”. Eu am noroc. Dumnezeu mă iubește în această profesie și îmi dă de lucru. Cel mai dureros pentru un actor e să nu joace, talentul trebuie antrenat tot timpul, e ca un organ vital căruia îi trebuie toate condițiile optime de supraviețuire și dezvoltare armonioasă, actoria nu se face stând și așteptând, ci doar acționând, din toate forțele, e meserie grea, cu spor ridicat de stres și dificultate. Un aspirant trebuie să știe că iubirea, munca, dăruirea de sine și smerenia, după părerea mea, definesc succesul acestei profesii. Notorietatea și premiile, adică recunoașterea publicului, dar și a breslei, se câștigă greu. Nu există rețetă, pentru unii e o explozie a succesului, pentru alții e o muncă de zeci de ani, totul e să nu cauți succesul, ci procesul, drumul, oricât ar fi de greu, e unic și cu sacrificii, iar Dumnezeu nu lasă pe nimeni nerăsplătit.
În ce spectacole te putem vedea la Nottara și care îți e cel mai drag rol?
La teatrul unde sunt angajată, Teatrul Nottara, mă puteți vedea în această stagiune în „Asta-i ciudat” , „8 femei”, în „Cădere liberă”, „Balul sinucigașilor”, „Alcool”, „Provocări inocente sau o poveste foarte simplă”, „Efecte colaterale”, „Călătoria”, „Fazanul”, „Vestul singuratic”, „Mult zgomot pentru nimic”, iar la Teatrul de Comedie, în „Tartuffe”.
Cel mai îndrăgit rol e cel pe care nu l-ai jucat încă, așa se spune la noi, sau rolul cel mai drag este cel pe care-l lucrezi acum. Actoria are obsesia prezentului, a lui „a fi în prezent, aici și acum”.
Faci parte dintr-o familie de artiști. Asta te obligă sau ți-a ușurat munca și alegerile?
Când provii dintr-o familie de artiști, e minunat – mama cântă, tata picta, scria, iar oameni-universuri ne călcau pragul casei. Crești într-un cadru de poveste în care îți dorești și tu să creezi, e molipsitor, copilul face ce vede la părinți. Categoric, a fost mai ușor pentru mine să mă integrez în atmosfera vieții artistice, deși nimeni nu mă crede aparent, sunt de fapt timidă. Dar e și greu, pentru că așteptările sunt mari când vii dintr-o asemenea familie. Categoric, familia te formează, ea îți dă aripile și numai Dumnezeu știe devenirea ta și munca ta pentru asta.
Vorbești despre mama ta, doamna Floarea Calotă, ca despre modelul feminin absolut din viața ta. Cum e mama?
Mama mea este o minune. Bineînțeles că ea e modelul meu de forță, care prin ea însăși a învins toate greutățile vieții și a devenit din ce în ce mai strălucitoare și devine continuu, printr-o muncă interioară de dezvoltare și îmbunătățire. E un om profund spiritual, care radiază bunătate și lumină. Mama mea e sufletul pe care îl iubesc imens și ei îi datorez viața mea. Îmi iubesc mult părinții. De mamă sunt legată din veșnicie cred, simt.
Dar interpreta de muzică populară Floarea Calotă, alături de care ai fost pe scenă?
Artista Floarea Calotă, pe cât e de pasionată pe scenă, pe atât e de serioasă înainte de a intra în scenă, perfecționistă, profesionistă ca la carte. În ziua concertului, nu face nimic altceva decât pregătire, ritualică de-a dreptul. E extraordinar de interesant de urmărit cum pregătește costumul popular, cu sfințenie, ca un preot înainte de săvârșirea slujbei, cum pregătește repertoriul. Mama m-a învățat dăruirea de sine și rigoarea artistică. Se transfigurează pe scenă și e fantastic de urmărit fenomenul, are o putere imensă de transmisie și vibrație.
Cât de importantă este moștenirea spirituală dobândită acasă?
Este cel mai mare dar pe care îl puteam primi drept genă spirituală de la părinții mei.
Cântecul popular te-a făcut să cunoști tradițiile românești? E bine să ne știm rădăcinile?
E foarte important să trăim în acord cu rădăcinile noastre, să trăim conștient în continuitate. Pentru mine, tradițiile sunt hrană vie, îmi doresc să le duc mai departe, sunt resursa inepuizabilă de inspirație. Respect tradițiile și le iubesc din toată ființa mea. Conectarea cu rădăcinile, împământarea în locurile natale dau avânt și putere sufletului de a trăi în armonie. Nu întâmplător ne-am născut în România, pământ binecuvântat, Grădina Maicii Domnului, așa cum a numit-o și recunoscut-o public Papa Ioan Paul al II-lea, vortex energetic planetar.
De curând, tu și Alexandru Phillipide ați spus DA în fața ofițerului stării civile. La început de septembrie ai nunta. Cum pleci la acest drum, doar ești pasionată de călătorie…
Alexandru, soțul meu, e prima oară când o spun și am mari emoții, a venit în viața mea în urma rugăciunilor. În anul 2015, am fost în Israel și l-am rugat pe Dumnezeu, la Locurile Sfinte, să-mi găsesc omul potrivit mie după voia lui Dumnezeu. În mai puțin de trei luni, aparent întâmplător, ne-am întâlnit și nu ne-am mai despărțit. Am recunoscut cum îmi cântă sufletul și el mi-a spus că a simțit o căldură foarte clară în piept. Începem drumul căsătoriei cu liniște și încredere și cu dorința de a fi înțelepți. Știm că nu e ușor, dar că e frumos, e sigur. Lupta pentru putere în cuplu trebuie să se termine și, unde e rost de neînțelegere, trebuie să fie rost de și mai multă mângâiere. Cu cât îți vine mai mult să te cerți, cu atât să cobori tonul: „Tonul face muzica”.
Cum s-au derulat pregătirile de nuntă?
Pregătirile pentru nuntă sunt într-adevăr un tur de forță psihologic vorbind, recunosc că am fost și sunt destul de stresată, dar… trebuie să fim atenți ce ne dorim pentru că ni se împlinește. Nași ne sunt familia Dorina și Dragoș Donea, un cuplu minunat care trăiește o poveste frumoasă de iubire de foarte mulți ani, și mai mulți înainte le dorim, prieteni adevărați, mereu alături de noi, adevărați părinți spirituali. Mi-am dorit să nu am o nuntă obișnuită, în sensul în care trebuie să o simțim ca pe cel mai frumos eveniment noi doi, să facem o sărbătoare și nu o bifare. Așa că ne-am jucat, am făcut o invitație de nuntă pe stilul nostru, am avut o cununie civilă în natură mulțumită gazdelor noastre Rodica și Vasile, care ne-au invitat în grădina lor la o nuntă țărănească autentică, cu mâncare bună și curată, în aer liber. Ne-au cântat prietenii noștri interpreți, iar noi jucam și chiuiam fericiți în ploaie, turna cu găleata. În popor se zice că e semn de belșug. A fost de vis, de poveste, minunat!
Rochia de mireasă este cea pe care ai visat-o?
Rochia de mireasă este așa cum am visat-o, da. E o rochie stilizată puțin, cu motive folclorice simbolice, albă, cu motive solare din mătase naturală și tafta. E din povești și ea.
Ți-ai bătut capul cu detalii care să vă reprezinte (culori, flori, invitații)?
Florile nunții vor fi cele de sezon. Da, invitația este special concepută, am filmat două zile pentru ea. Culorile vor fi cele ale invitaților, fiecare în ce se simte bine să se îmbrace. Cum mie îmi plac toate culorile, la cununia civilă am anunțat că, dacă le va plăcea, să vina îmbrăcați în ii, fiindcă noi așa am fost îmbrăcați. Muzica va fi din mai multe genuri, dar majoritar prietenii mamei, interpreți de folclor, ne fac cinstea de a veni să ne cânte.
Pe nași i-am ales cu inimile, rapid, fără să gândim mult. De ziua mea, anul trecut. Aveam invitați și Alex a dispărut de la grătar, a dat șorțul jos, s-a îmbrăcat în costum, l-a rugat pe acordeonistul Paul Gheorghe să cânte „Marșul nupțial”, s-a pus în genunchi și, spre surprinderea noastră, mai ales a mea, m-a cerut de logodnică. Fericită, am zis da și i-am strigat pe soții Donea „nași“ fiindcă ei fuseseră complicii lui Alex la cerere. De Crăciun, la masa de seară, m-a cerut de nevastă și pentru a doua oară i-am numit nași și le mulțumim că nași ne vor fi în ziua cununiei.
Ai făcut ceva sport anul acesta ca să fii mireasa perfectă?
Din păcate, sport nu am reușit să mai fac anul asta ca în alți ani, totuși mai alerg din când în când la pădure, pe câmp sau pur și simplu merg pe jos. Ador să mă mișc, îmi aduce sănătate sufletească și confort emoțional și fizic.
Cine te-a ajutat la pregătiri?
Mama m-a ajutat să pregătesc nunta. E îngerul meu păzitor. Meniul este tradițional, un pic sofisticat la aperitiv. De fapt, la nuntă se combină modernul și tradiționalul fără probleme, de la sine, pe negândite. Chiar nu mi-am bătut capul cu asta, pentru că nu am simțit că e cazul să-mi fac probleme. Îmi plac planurile, dar și mai mult să las să se întâmple lucrurile de la sine. Știți bancul cu „dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i planurile tale”, altfel trebuie să știi ce îți dorești, dar să nu devină o dependență, o obsesie, să fii cumva detașat și să aștepți să se întâmple. După nunta civilă am fost la mare și după cea religioasă mergem la munte.
Fericirea e doar un cuvânt sau chiar spune ceva despre ceea ce trăim?
Fericirea există în fiecare clipă de viață conștientă, e un dar la îndemâna noastră, trebuie doar să o recunoaștem și să fim recunoscători. De obicei, oamenii nici nu știu cât sunt de fericiți. Fericirea e peste tot în jur, trebuie doar să deschidem ochii și s-o vedem, să-i zâmbim și s-o cultivăm cu recunoștință.
Citește și:
- Claudia Pavel: Fiul meu este prioritatea mea
- Ligia Munteanu: Presa poate manipula, dar numai pe cei care permit asta
- Irina Naum: Cred că teatrul înseamnă emoție
Material preluat din numărul de septembrie 2018 al Revistei Femeia, de azi la toate punctele de difuzare a presei.
Text: Ivana Iancu
Foto: Radu Vintilescu